9.7 C
Cluj-Napoca
AcasăEDITORIALBerceanu vs. Berbeceanu, sau cum plâng cu lacrimi de crocodil useriștii

Berceanu vs. Berbeceanu, sau cum plâng cu lacrimi de crocodil useriștii

Publicat în

spot_img
spot_img

Știu că o să-mi iau hatereală de la toți cei care plâng de câteva zile după Octavian Berceanu, fostul șef al Gărzii de Mediu, dar nu pot să nu scriu despre fariseismul celor de la USRPLUS. Da, omul lor este OK, un profesionist adevărat și da, omul chiar a făcut în timpul cât a stat pe funcție lucruri pe care alții nu au reușit să le facă niciodată, fie pentru că nu au vrut, fie pentru că pur și simplu nu au putut.

Ei bine, tuturor celor care îl plâng acum pe Berceanu le dau un alt nume: Berbeceanu. Mai țineți minte? Mai știți cumva cine e Berbeceanu și care a fost traseul lui politic în ultimul an? Păi da, știu sigur că țineți mine! Iar dacă nu, vă spun eu. Traian Berbeceanu e polițistul ăla de s-a luat de gât cu corupția din sistem! Da, ăla de a făcut pârnaie pe nedrept, fiindcă a avut curajul să se ia la trântă cu sistemul. Și da, e același care a fost adus la București de fostul ministru al Internelor, Marcel Vela și instalat ca șef de cabinet al său, nu pentru coloratura politică, fiindcă la vremea aia nu era liberal, ci pentru că era un profesionist.

Traian Berbeceanu e același care, după debarcarea de la Ministerul Internelor, a fost numit Prefect al Capitalei. Bun, de data asta era deja liberal, iar funcția era politică. Ei bine, ajuns acolo, și-a suflecat omul mânecile și s-a apucat de treabă. Același stil, același profesionism cunoscut. Bine, Berbeceanu nu e chiar cel mai tare la PR, iar hienele Bucureștiului au sărit rapid la beregata polițistului, imediat ce a preluat funcția. Dar, să nu dezgropăm morții, fiindcă și aici ar fi multe de spus.

Au venit alegerile, au venit și câștigătorii acestora și s-a format coaliția de guvernare, iar negocierile între formațiunile aliate au condus la o arhitectură care presupunea că funcția de Prefect al Capitalei revine USRPLUS. Ce a făcut atunci onor formațiunea respectivă? L-a păstrat cumva pe Berbeceanu ca prefect? Mai țineți minte cum Dacian Cioloș scria public că Traian Berbeceanu este un profesionist și că are toate șansele să-și mențină postul? Cam cât au valorat vorbele lui Cioloș? Exact zero! Pentru că decizia, după doar câteva zile, a fost cea cunoscută: Traian Berbeceanu a fost îndepărtat de la Prefectura Capitalei și înlocuit cu un membru USRPLUS.

Acum, Octavian Berceanu, un om extraordinar și un profesionist de excepție, este aruncat peste bord nu pentru că ar fi incompetent, ci pur și simplu pentru că partidul care îl susținea pe funcție nu mai este, deocamdată, în arcul guvernamental. Cum putea fi salvat acest profesionist? Sau alții ca el? Păi poate la negocierile Coaliției, atunci după alegeri, useriștii ar fi putut să lupte mai puțin pentru funcții destinate propriilor oameni și mai mult pentru implementarea unor principii pe care să le respecte toate formațiunile politice. Să lupte pentru acea schimbare pe care o propovăduiau peste tot și care, iată, e un mare fîs..

Stimați useriști, cred că ar fi bine să lăsați lacrimile de crocodil și să vă uitați, în primul rând, în ograda voastră. Ați promis o altfel de politică, ați promis că veți aduce o altă mentalitate, dar rapid de tot ați căzut fix în aceeași găleată cu lături politicianiste în care țara asta se zbate de zeci de ani.

Dragi useriști, fiți voi schimbarea pe care vreți să o vedeți pe scena politică din România, dar nu plângând cu lacrimi de crocodil când unul de-ai voștri e aruncat peste bord, ci venind și arătând cum pot fi impuse principii în politica românească, dincolo de ciolanul proverbial.

Andrei Nistor

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel

Iohannis, secretar general al NATO – rezultatul unei strategii premeditate și coordonate

Încă din 2021, se vorbește despre o posibilă candidatură a președintelui Iohannis la funcția de secretar general al Alianței, lucru ce confirmă o rațiune strategică ce sprijină această decizie. Nu lansează nimeni în spațiul public astfel de informații, ce au fost ulterior perpetuate în 2022 și 2023 fără să aibă un fundament.

Politica românească, un adevărat “Dejun pe iarbă”

Ultimele săptămâni de erori imputate altora (a se citi “politică”), prezentate abundent prin intermediul tuturor mijloacelor de comunicare în masă, ne transformă pe noi, românii, în adevărați “voyeuri” ai unui tablou plin de atâta nesimțire babilonică încât până și celebrul Eduard Manet ar fi fost încurcat dacă ar fi fost solicitat să transpună în artă aceste realități halucinante