fbpx
1.7 C
Cluj-Napoca
AcasăISTORII BĂNĂȚENETimișoara sub ocupația habsburgică - tema unei conferințe la care sunt invitați...

Timișoara sub ocupația habsburgică – tema unei conferințe la care sunt invitați iubitorii de istorie

Publicat în

spot_img
spot_img

Timișorenii pasionați de istoria orașului vor avea posibilitatea de a participa joi, 30 septembrie, la o conferință online pe tema ”Timișoara austriacă și locuitorii săi. Repere din viața orașului remodelat de habsburgi”. Cu această ocazie va fi lansată și cartea cu același nume, semnată de dr. Sandra Hirsch.

Orașul Timișoara arăta pe atunci mai degrabă ca un veșnic șantier. Urbea își pierdea aspectul oriental, căci barocul posttridentin și formele sale de manifestare erau menite a aminti locuitorilor cine a cucerit provincia. Habsburgii voiau să refacă orașul după normele Europei centrale și pentru asta au întocmit planuri: o nouă cetate puternică, apărată de soldați fideli, o administrație ierarhizată și specializată, precum și toate construcțiile ce le vor servi drept sediu. Pentru nevoile orășenilor s-au alocat grădini, s-au ridicat ateliere, prăvălii și manufacturi și s-au organizat târguri”, a spus autoarea.

Despre toate acestea vor vorbi joi, de la ora 16.00, online pe pagina de facebook a Muzeului Banatului, dr. Sandra Hirsch, prof. univ. dr. Rudolf Gräf – coordonatorul tezei de doctorat și Cristian Sincovici – directorul editurii Mega.

Articole recente

Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic Politehnica 2020: De la realizări la perspective pentru viitor

În prezentarea sa detaliată, conf.univ.dr.ing. Vlad Mihăescu a vorbit despre misiunea CITT, subliniind eforturile constante depuse pentru a încuraja o colaborare eficientă între cercetători și industrie.

Dosar penal, după ce o fetiță de 4 ani aflată în îngrijirea unui asistent maternal a murit

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, copilul a murit din cauza căzăturii, însă avea trupul plin de vânătăi, astfel că asistenţii maternali care o luaseră în plasament sunt cercetaţi pentru ucidere din culpă şi rele tratamente aplicate minorului.

Preşedintele CJ Braşov, despre aeroport: Este deranjant când ţi se spune că ai program de aprozar

Preşedintele CJ Braşov, Şerban Todorică-Constantin, a făcut vineri, într-o conferinţă de presă, un istoric al Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav. 

Semnătură electronică calificată sau…simplificată? Ce alegem şi de ce?

În goana după digitalizare (atât de necesară, de altfel) avem un lucru extrem de important de înţeles şi reţinut – nu toate semnăturile electronice sunt la fel! Un articol susținut de CertSIGN

Mai multe articole de același fel

Dosar penal, după ce o fetiță de 4 ani aflată în îngrijirea unui asistent maternal a murit

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, copilul a murit din cauza căzăturii, însă avea trupul plin de vânătăi, astfel că asistenţii maternali care o luaseră în plasament sunt cercetaţi pentru ucidere din culpă şi rele tratamente aplicate minorului.