9.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI TIMIȘCJ Timiș acordă finanțare nerambursabilă pentru dezvoltarea sportului de masă

CJ Timiș acordă finanțare nerambursabilă pentru dezvoltarea sportului de masă

Publicat în

spot_img
spot_img

Până în data de 3 noiembrie 2021, locuitorii județului Timiș pot depune proiecte pentru dezvoltarea sportului de masă. Consiliul Județean acordă finanțare nerambursabilă, din bugetul local, iar valoarea râmasă neutilizată în 2021 este de 805 de mii de lei, dintr-un total de trei milioane de lei. Potrivit autorităților, fondurile se acordă după următoarele criterii:

  • proiectele sunt de interes public local, naţional şi internaţional, dacă promovează şi contribuie la dezvoltarea domeniului sportiv în judeţul Timiş sau a unei unităţi administrativ teritoriale din judeţ;
  •  calitatea şi anvergura (internaţională, naţională, regională sau locală), importanţa proiectului;
  •  numărul, diversitatea şi aria geografică a participanţilor ale căror nevoi urmează a fi satisfăcute prin aceste proiecte;
  •  capacitatea organizatorică şi funcţională a solicitantului de a realiza proiectele, dovedită prin proiectele derulate anterior, calitatea proiectelor organizate, calificări relevante ale coordonatorului de proiect, evaluarea privind impactul proiectelor derulate anterior, capacitatea de promovare şi mediatizare a proiectelor derulate anterior.
  •  coerenţa bugetului.

Ulterior, până în data de 9 noiembrie vor fi verificate dosarele depuse, iar în data de 10 noiembrie vor fi selectate proiectele câștigătoare. După comunicarea rezultatelor, în perioada 12-16 noiembrie, cei nemulțumiți vor avea posibilitatea de a depune contestații.

Proiectele sportive pot fi depuse la Registratura Consiliului Județean Timiș, până în data de 3 noiembrie, în intervalul orar 09 – 12.

Detalii, AICI

Răzvan Idvorean

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel

Ligile studențești din UPT provoacă elevii de liceu la o vacanță inedită, activă, în cadrul a două tabere de vară

Din dorința de a-i familiariza pe liceeni cu viața de student, de a-i ajută pentru o mai bună orientare în carieră, de a reduce rata abandonului universitar, ligile studențești din Universitatea Politehnica Timișoara îi provoacă pe elevi să participe la două tabere de vară organizate în cadrul UPT, unde vor avea ocazia de a avea o vacanță activă, inedită, plină de experiențe interesante.