”Bătrâna doamnă” și-a completat lotul cu un fundaș în vârstă de 22 de ani. Constantin Dima a semnat un contract pe doi ani cu clubul arădean și se va alătura echipei în această săptămână.
Născut la București, fundașul de picior stâng a evoluat în carieră pentru Dinamo București, Viitorul Constanța și Astra Giurgiu. De la clubul giurgiuvean a plecat în Ucraina, acolo unde a evoluat pentru Desna Chernihiv, în sezonul precedent.
Dima are prezențe la naționalele de juniori ale României, inclusiv pentru selecționat de tineret.