Începând de marți, 5 octombrie, Muzeul Brukenthal din Sibiu mai poate fi vizitat doar de persoanele vaccinate, de cele care au avut Covid și de copiii sub 13 ani. Măsura a fost luată din cauza ratei de infectare cu virusul Sars-Cov, care a trecut de șase la mia de locuitori.
”În consecinţă, accesul vizitatorilor în Muzeul Naţional Brukenthal este permis doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare. Măsurile nu se aplică în cazul persoanelor care au vârsta mai mică sau egală cu 12 ani„, au anunţat reprezentanţii Muzeului Naţional Brukenthal, citați de Agerpres.
Rata de incidenţă este 7,12 la mie în municipiul Sibiu, cea mai mare din judeţ, potrivit datelor comunicate marţi de către Prefectură.