-1.3 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI TIMIȘIȘJ Timiș începe controalele în școli

IȘJ Timiș începe controalele în școli

Publicat în

spot_img
spot_img

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Marin Popescu, a anunţat, miercuri, că începând de joi vor avea loc controale sistematice în unităţile şcolare, pentru a verifica modul în care sunt respectate regulile de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2. Şeful IŞJ Timiş a adăugat că în această săptămână au fost distribuite unităţilor de învăţământ 13.000 de teste rapide, în timp ce 5.000 sunt deja trimise prin curierat şi au mai fost solicitate alte 10.000 de teste. Marin Popescu a subliniat că situaţia infrastructurii de medicină şcolară a rămas neschimbată faţă de anul trecut şi că autorităţile locale nu s-au implicat să îmbunătăţească reţeaua, în acest sens.

În judeţ avem 119 cabinete medicale şi cinci cabinete stomatologice, pentru cele 596 de unităţi şcolare. În perspectiva medicinei şcolare nu s-a întâmplat nimic. Suntem într-o situaţie mai rea decât anul trecut. Ne-am relaxat trei-patru luni în vară, dar am rămas în aceeaşi situaţie ca anul trecut. Nu am văzut iniţiative de la comunitatea locală, să construiască un cabinet medical şcolar etc. Mă gândesc la copiii din rural, care sunt cei mai dezavantajaţi, nu are cine să le facă un test antigen. Reacţia autorităţilor locale este foarte lentă”, a declarat Marin Popescu, citat de Agerpres.

Răzvan Idvorean

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel

Ligile studențești din UPT provoacă elevii de liceu la o vacanță inedită, activă, în cadrul a două tabere de vară

Din dorința de a-i familiariza pe liceeni cu viața de student, de a-i ajută pentru o mai bună orientare în carieră, de a reduce rata abandonului universitar, ligile studențești din Universitatea Politehnica Timișoara îi provoacă pe elevi să participe la două tabere de vară organizate în cadrul UPT, unde vor avea ocazia de a avea o vacanță activă, inedită, plină de experiențe interesante.