În ultimii ani în mass-media a apărut o obsesie pentru promovare. Promovăm cu orice preț România, promovăm Transilvania, promovăm județul, promovăm localitatea unde ne ducem veacul. Inclusiv cătunele părăsite prin care cei mai mulți dintre noi nu au ajuns niciodată. Să nu fiu înțeles greșit: nu este nimic rău în faptul că promovezi obiective turistice, istorice, naturale, tradiții și obiceiuri. Problema este alta!
Ca să poți promova ceva, orice ai la dispoziție (de la situri arheologice la biserici de lemn, de la cetăți medievale la castele, palate sau conace și biserici de piatră, de la monumente ale naturii la peisaje etnografice, de la case tradiționale la obiective industriale moderne ori contemporane, de la târgurile sătești la zilele satului etc.), îți trebuie ceva mai mult decât subiectul promovării.
În primul rând îți trebuie infrastructură rutieră, care la noi e praf. Și pulbere multă. Fie monumentul sau zona cât o fi el/ea de frumoasă, dar până să ajungi la el/ea chemi pe pământ toți sfinții dacă ești șofer. Am constatat că majoritatea administrațiilor locale se laudă cu „reabilitarea” de drumuri naționale, județene, comunale. De multe ori am plecat la drum convins fiind de faptul că oamenii nu exagerează. Culmea! Chiar exagerează!
În opinia lor a reabilita un drum înseamnă să-l cârpești. Să pui o roabă, două, de asfalt peste gropile mai mari și să tai o „pamblică”. Nu am văzut, personal, un drum făcut impecabil de la cap la coadă. Și unde s-a încercat au apărut în ecuație alte necunoscute: fie drumul se termină brusc în mijlocul câmpului sau al pădurii, fie trece prin sate care țin de competența altei administrații și banii nu trebuie risipiți alandala. Dar să trecem peste aceste aspecte, insignifiante în opinia aleșilor, și să ne concentrăm asupra faptului că și acolo unde s-a asfaltat cum trebuie, ca la carte, după câteva luni s-a constatat că trebuie introdusă și apa și canalizarea. De obicei perpendicular pe axul drumului. Așa că toate drumurile din România și regiunile din ea pe care tot vrem să le promovăm sunt ca un montagne russe. Nu vă mai spun despre rigolele de pe marginea respectivelor drumuri, că nu mai termin.
În al doilea rând aș dori să atrag atenția asupra infrastructurii igienice. Când te pornești la drum, tu ca și călător, îți închipui că e ca în filmele Disney: când nevoile personale își spun cuvântul oprești elegant mașina, motoreta sau bicicleta și te duci să te speli pe mâini. Ceea ce nu se întâmplă în realitate. De obicei locurile de ședere sunt puse total aleatoriu: cam unde o crezut constructorul că are loc de o masă și două băncuțe, plus un coș de gunoi de care nu are nimeni grijă să-l mai golească, în afară de urși, vulpi sau ciori. Masa și băncuțele sunt amplasate în aer liber la 50 de metri de orice copac care te-ar putea feri de soare sau de ploaie, construite fiind fără acoperiș. Gunoaiele zburdă de jur-împrejur de nici un covrig cu susan nu-ți vine să mănânci.
În al treilea rând este vorba despre infrastructura turistică. Indicatoarele sunt iarăși praf și pulbere (acolo unde există): ruginite, amplasate total inadecvat sau indicând de-a dreptul sensul opus locului unde ai vrea tu să ajungi. Să presupunem că ajungi, totuși. Acolo nu poți să bei o cafea, că s-a gătat porția de cafea pe ziua respectivă. De mâncat, nici vorbă! Și aici nu vorbim despre firme de stat ci despre privați, care ar trebui, în opinia mea, să aibă măcar bani să cumpere cafeaua pe care oricum o plătim noi.
Așa că mergi o dată într-un loc super promovat. A doua oară poate te duci să vezi dacă nu cumva s-a schimbat ceva. A treia oară mergi doar de prost ce ești. Că promovarea gen „Promovați! Promovați! Promovați!” e un fake-news. Părerea mea!
