9.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI TIMIȘȘtefan Popa POPA’S își va lansa în premieră, sub forma de NFT,...

Ștefan Popa POPA’S își va lansa în premieră, sub forma de NFT, una dintre cele mai importante colecții de caricaturi din portofoliul personal

Publicat în

spot_img
spot_img

Cel mai important eveniment dedicat caricaturii mondiale – Salonul Internațional de Caricatură de Presă și Arte Vizuale Satirice – va începe pe 15 octombrie la Timișoara, în spațiul Muzeului Național al Banatului, din incinta Bastionului Theresia. Aflat la cea de-a IX-a ediție, mesajul principal al evenimentului din acest an este acela de umanitate și unitate într-o lume dezbinată de războaie, politică și conflicte rasiale.

Deschizător de drumuri pentru întreaga comunitate a artiștilor vizuali din întreaga lume și reprezentant maestru al ei, Ștefan Popa POPA’S organizează una dintre cele mai mari expoziții de artă vizuală satirică din lume, în care nu mai puțin de 1700 de metri pătrați vor găzdui operele celor 855 de artiști din 77 de țări, respectiv de pe 6 continente.

În premieră, toate operele din expoziție vor fi transpuse într-o galerie virtuală 3D, care va putea fi vizionată online de către orice persoană cu acces la internet, indiferent de locul în care se află pe glob. În cadrul vernisajului din 15 octombrie orele 16:00 (RO), Președintele Salonului Internațional, Antonio Calderon de Jesus, va anunța premianții Ediției 2021 în direct pe parcursul transmisiei live pe Facebook Stefan Popa Popa’S.

Ștefan Popa POPA’S este cunoscut ca fiind cel mai rapid caricaturist din lume, omologat de Guinness Book of Records în 1995, și „omul care a bătut calculatorul cu 4 secunde”. În Guinness Book, artistului i se recunosc meritele de a face 131 de caricaturi, dupămodel, în interval de o oră. Deține recordul de anduranță și la timpul petrecut desenând, 10 zile și 10 nopți, realizând în tot acest timp aproape 3000 de caricaturi color. Ștefan Popa POPA’S, lider incontestabil al artiștilor vizuali din lumea întreagă, celebrează această artă la Timișoara în fiecare an, alături de invitați personalități marcante din lumea artei și nu numai din întreaga lume, într-un eveniment care devine din ce în ce mai mare de la an la an: Salonul Internațional de Caricatură de Presă și Arte Vizuale Satirice.

În cadrul evenimentului din acest an, Ștefan Popa POPA’S va lansa în premieră, sub forma de NFT, una dintre cele mai importante colecții de caricaturi din portofoliul personal, în format digital, eveniment care îl aduce pe artist într-un moment important al istoriei mondiale. NFT-urile reprezintă un punct forte al tehnologiei blockchain care asigură artiștilor un spațiu de exprimare liber si descentralizat.

«Nu există bunătate fără libertate şi nici libertate fără curaj». Această frază-cheie a lui Pericles, Popa o poate duce cu demnitate mai departe – afima Guy Laurent în Charente Libre, presa franceză 1979.

Parteneri de tradiție: Muzeul Național al Banatului, Fundația Popa’S, Consiliul Județean Timiș și Uniunea Artiștilor Plastici din România.

Tinând cont de contextul pandemiei, vor fi aplicate toate măsurile de prevenție prevăzute de normele legale în vigoare, evenimentul fiind în întregime disponibil şi în mediul online pe : www.popa-popas.ro/Salon2021 , https://www.facebook.com/stefan.popapopas.oficialwww.facebook.com/MuzeulBanatuluiTimisoaraOficial/ .

Adrian Meitner

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel

Ligile studențești din UPT provoacă elevii de liceu la o vacanță inedită, activă, în cadrul a două tabere de vară

Din dorința de a-i familiariza pe liceeni cu viața de student, de a-i ajută pentru o mai bună orientare în carieră, de a reduce rata abandonului universitar, ligile studențești din Universitatea Politehnica Timișoara îi provoacă pe elevi să participe la două tabere de vară organizate în cadrul UPT, unde vor avea ocazia de a avea o vacanță activă, inedită, plină de experiențe interesante.