Anul 2009 a adus o premieră în istoria literaturii române. La 8 octombrie  2009 Herta Muller a primit Premiul Nobel pentru literatură, acordat  “persoanei care a realizat cea mai uimitoare lucrare de literatură în direcția idealului”, asa cum a cerut Alfred Nobel în testamentul său. Numai că ea a fost nominalizată pentru a treia oară de Germania, țara sa de adopție, acolo unde a decis să se refugieze de dictatura comunistă.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Originea și studiile

S-a năcut în județul Timiș la Nițchidorf, în data de 17 august 1953.  Tatăl ei a fost un șvab bănățean și, ca mulți alți cetățeni români de naționalitate germană, a fost înrolat în Al Doilea Război Mondial în Waffen-SS, apoi, după război și-a câștigat existența ca șofer de camion. După venirea la putere a comunismului în România, acesta a fost expropriat – asemeni altor cetățeni – de noul regim. Mama scriitoarei a fost deportată începând cu 1945, timp de cinci ani, în Uniunea Sovietică, în fostul lagăr de muncă forțată de la Novo-Gorlovka, astăzi în Ucraina.

Herta Muller a spus că regimul dur la care i-a fost supusă familia a influenţat-o decisiv, iar asta se vede în scrierile sale pe care le consideră anti-dictatură. Despre copilăria sa, scriitoarea spune că a fost și tristă, și fericită. „Așa cum e de obicei pentru copii. Și fericirea, și nefericirea la un copil se schimbă foarte repede și merge una în alta”. „Timpurile au fost cum au fost, stalinism și frică, era o frică politică la oamenii maturi. Mama mea a fost într-un lagăr de muncă și poate că un copil simte destul de bine dacă părinții duc cu ei o greutate și asta am simțit probabil și eu”, a declarat laureata premiului Nobel pentru literatură.

Herta Müller a făcut studii de germanistică și de limbă și literatură română la Universitatea din Timișoara, în perioada 1973–1976.

Persecuția în comunism

Începând cu anii 1970 a fost apropiată de Aktionsgruppe Banat, un grup format din studenți și scriitori șvabi bănățeni, care aveau o atitudine protestatară, neacceptată de regimul din România comunistă. Acest fapt a adus-o în atenția Securității. În alocuțiunea rostită la Stockholm, pe 10 decembrie 2009, Herta Müller i-a omagiat pe prietenii ei din Aktionsgruppe: „Din fericire am întâlnit în oraș (la Timișoara) o mână de tineri poeți din Grupul de Acțiune Banat. Fără ei nu aș fi citit cărți și nu aș fi scris nicio carte. […] Cu ajutorul acestor prieteni am supraviețuit. Fără ei n-aș fi rezistat represiunilor. Mă gândesc astăzi la acești prieteni. Și la cei pe care Securitatea îi are pe conștiință și care se află astăzi în cimitire.”

După 1977 Müller a făcut parte și din cenaclul literar (Literaturkreis) „Adam Müller-Guttenbrunn”, afiliat Asociației Scriitorilor din Timișoara.

Un grup de zece tineri poeți au debutat cu versuri în antologia de poeme tradusă în 1982 în limba română, „Vînt potrivit pînă la tare”,  grup din care făcea parte Herta Müller alături de colegii săi Richard Wagner, Johann Lippet, William Totok, Rolf Bossert, Horst Samson și alții. După terminarea facultății, Herta Muller nu s-a prezentat la locul repartizat în învățământ, dar a obținut un post privilegiat, de traducător, la întreprinderea „Tehnometal”. Acest lucru a fost posibil datorită intervenției scriitorului și redactorului șef al ziarului “Neue Banater Zeitung”, Nikolaus Berwanger, prieten apropiat cu  directorul uzinei Tehnometal, Pitzer. La scurt timp însă, tânăra scriitoare a fost demisă din cauza refuzului de a colabora cu securitatea comunistă. Ulterior aceasta și-a câștigat traiul – ca toți ceilalți absolvenți de universitate, care nu s-au prezentat la postul repartizat inițial în învățământ – lucrând ca învățătoare și profesoară suplinitoare în diferite școli, printre care și în Liceul Nikolaus Lenau,  precum și acordând ore particulare de germană. Biografia ei este prezentată în volumul „Regele se înclină și ucide”.

Volumul de debut, „Niederungen” – „Ținuturile joase”, a apărut în 1982, după o puternică confruntare cu cenzura care i-a „curățat” simțitor manuscrisul, volumul fiind totodată premiat de Uniunea Tineretului Comunist la secțiunea “lucrări în limbile naționalităților conlocuitoare”.  Doi ani mai târziu,  cartea a fost publicată și în Republica Federală Germania, exact așa cum fusese scrisă de autoare. Reacția autorităților din România a fost dură: i s-a interzis să mai publice.

Ca membru al cenaclului „Adam Müller-Guttenbrunn”, Franz Thomas Schleich a raportat  Securității că prima carte scrisă de Müller,  „Niederungen” – „Depresiuni” sau  „Ținuturile joase”, conține „orientări anti-statale”.  Concret, într-o notă datată 16 martie 1982, „Voicu” scria:  „Critică, și iar critică, o critică atât de destructivă, încât te întrebi, ce rost au aceste texte?!” Această notă a fost folosită de Securitate ca dovadă justificativă pentru începerea dosarului de urmărire informativă (D.U.I.) al lui Müller.

Începând cu 1982 i s-au permis trei vizite în Germania Federală, din care s-a întors de fiecare dată în România. Totuși, Herta Müller a emigrat în februarie 1987 în Republica Federală Germania, împreună cu soțul ei de atunci, scriitorul Richard Wagner.

Activitatea literară

În 1995 scriitoarea a devenit membră a Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung (Academia Germană pentru Limbă și Poezie) și a început să primească numeroase  invitaţii de a preda la diverse universităţi din Anglia, Statele Unite şi Elveţia.

Dintre lucrările sale, amintim:  “Animalul inimii” (“Herztier”, 1994), “În coc locuieşte o damă” (“Im Haarknoten wohnt eine Dame”, 2000);  “Regele se-nclină şi ucide” (“Der König verneigt sich und tötet”, 2003),  “Patria mea era un sâmbure de măr” (“Mein Vaterland war ein Apfelkern”, 2014).  În 2005, a publicat în limba română colecţia de poezii “Este sau nu este Ion”.

Literatura Hertei Müller şi angajamentul ei curajos pentru respectarea drepturilor omului, pentru libertate şi democraţie, pentru clarificarea trecutului dictatorial, atât cel comunist cât şi cel fascist, i-au conferit un loc de vârf în literatura universală. Cărţile ei au fost traduse în peste 20 de limbi, printre care engleză, franceză, italiană, spaniolă, norvegiană, japoneză, chineză și altele.

În 1999, scriitoarea de origine română a fost propusă de guvernul german pentru Premiul Nobel pentru Literatură.  În anul 2008  propunerea  pentru această prestigioasă distincție a fost reiterată  a doua oară, tot de către Germania.

În anul 2009, a publicat capodopera “Leagănul respiraţiei” (“Atemschaukel”), în care a scris despre deportarea unor cetăţeni români de naţionalitate germană, trimişi la muncă în Uniunea Sovietică şi supuşi unui regim de exterminare. Același an avea să-i aducă o nouă nominalizare – a treia oară avea să fie cu noroc: pe 8 octombrie 2009 Hertei Müller i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură 2009, pentru „densitatea poeziei și sinceritatea prozei cu care a descris plastic universal  dezrădăcinaților”,  fiind a douăsprezecea femeie care era răsplătită cu aceast trofeu. Conform secretarului permanent al Academiei Suedeze, Peter Englund, Muller se potriveste “perfect” criteriului. “Pe de o parte este un autor excelent cu un limbaj cu adevărat fantastic si pe de altă parte, are capacitatea de a te face conștient cu privire la viața dusă sub dictatură, ce înseamnă să faci parte dintr-o minoritate într-o țară și ce înseamnă exilul”.

Englund a laudat “precizia cuvintelor” Hertei Muller. “A trăit sub o dictatură care în mod constant a folosit greșit și a abuzat de limbă, obligând-o pe aceasta să fie foarte sceptică în privința folosirii cuvintelor, a limbajului. Deține o foarte ascutită precizie în limbajul folosit”, a menționat Englund.

La momentul anunţului Academiei Suedeze, Herta Müller a declarat, potrivit Reuters, că dictatura a determinat-o să scrie. “Scrisul meu s-a referit întotdeauna la cum apare o dictatură, cum poate apărea o situaţie atunci când o mână de oameni puternici domină o ţară, iar ţara dispare, şi rămâne numai statul”,a spus scriitoarea. “Cred că literatura provine întotdeauna din lucruri care au făcut rău cuiva, şi există un fel de literatură, unde autorii nu îşi aleg subiectele, ci au de a face cu un subiect care a venit asupra lor. Şi nu sunt singurul autor în această situaţie”, a mai precizat Herta Müller.

 Valoarea premiului era de 10.000.000 coroane suedeze, ceea ce echivala cu 972.000 Euro. În realitate o asemenea distincție nu poate fi însă cuantificată, ea aducând posesorului o valoare uriașă, un capital de imagine și o autoritate simbolică. Ceremonia de înmânare a premiului a avut loc pe 10 decembrie 2009 la Stockholm. Odată cu primirea prestigiosului trofeu, Műller a intrat în rândul celor mai mari scriitori de limbă germană, alături de Thomas Mann, Herman Hesse, Heinrich Böll, Günter Grass sau Elfriede Jelinek, toți laureați ai Premiului Nobel pentru Literatură.

Ca o premoniție, într-un interviu publicat în „Observator cultural” la 27 septembrie 2007, Stefan Sienerth a declarat: „… cred că dacă Herta Müller ia mâine Premiul Nobel, literatura română și dicționarele de literatură română o vor accepta subit.”

De-a lungul timpului scriitoarea a fost recompensată cu peste treizeci de premii literare, iar unele dintre scrierile sale au stat la baza unor filme de lung metraj și documentare.

În anul 1993 regizorul Stere Gulea a regizat filmul „Vulpe vânător”, realizat după romanul Hertei Muller „Încă de pe atunci Vulpea era Vânătorul”;  o producție care surprinde atmosfera tensionată de dinaintea revoltei de la Timișoara, care a dat startul Revoluției din 1989 ce a dus la căderea regimului comunist.

În 2010 Helmuth Frauendorfer și Michael Baum au semnat un film documentar, “An den Rand geschrieben – Rumäniendeutsche Schriftsteller im Fadenkreuz der Securitate” în care au abordat subiectul presiunilor făcute de securitate asupra scriitorilor  germani din Banat și evoluția literaturii de limbă germană în vestul României în anii 70 și 80. În film este narată viața scriitorilor Herta Müller, William Totok,  Gerhardt  Csejka, Horst Samson, Richard Wagner si Johann Lippet. Documentarul a fost sponzorizat de ministrul pentru cultură si medii din Republica Federală Germania, conform unei decizii a Bundestagului german.

Activitatea politică

În ziarul „Frankfurter Rundschau” din 17 iulie 2008, adresându-se lui Horia-Roman Patapievici, scriitoarea a protestat împotriva invitării foștilor colaboratori ai Securității Sorin Antohi și Andrei Corbea Hoișie de către Institutul Cultural Român la Berlin la conferința organizată la 19 – 25 iulie 2008. Într-un articol publicat în revista „Die Zeit”, ediția din 23 iulie 2009, sub titlul „Die Securitate ist noch im Dienst“ – „Securitatea este încă în serviciu”, Herta Muller a descris mașinațiile la care a fost și la care mai este supusă până în prezent de către lucrători ai serviciilor secrete românești.

sursă foto: Herta Muller

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania