9.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI HUNEDOARAAu început lucrările la noua creșă din municipiul Hunedoara

Au început lucrările la noua creșă din municipiul Hunedoara

Publicat în

spot_img
spot_img

Astăzi au început lucrările pentru construirea unei noi creşe în municipiul Hunedoara. Aceasta va fi amplasată în curtea fostei Şcoli Generale nr. 1, cu acces dinspre b-dul Corvin şi dinspre strada Poştei și va avea o capacitate de 60 de locuri.

Creșa va fi ridicată după cele mai noi standarde europene în domeniu și va fi amplasată pe un teren de 3.000 de mp. Unitatea va avea subsol parţial, parter şi un etaj parţial cu o terasă generoasă. Suprafaţa utilă a creşei va fi de 1.400 de metri pătraţi şi va fi împărţită în săli pentru 6 grupe de copii, dormitoare, spaţii de masă, băi cu spaţii pentru schimbatul scutecelor, vestiare, spaţii de depozitare, sală pentru alăptare, cabinet medical şi toate celelalte facilităţi de care este nevoie într-o astfel de unitate.

Nici curtea nu va fi neglijată. Aceasta va cuprinde spaţii de joacă, arbori şi zone verzi. Valoarea investiţiei este de aproximativ 1,2 milioane de euro, iar cea mai mare parte a sumei a fost obţinută prin PNDL II. Va fi prima unitate de învăţământ construită în Hunedoara din 1990 încoace.

„Încă din primul meu mandat m-am angajat la construirea unei creşe noi în oraş, mai ales că singura creşă care mai funcţionează este găzduită de o clădire veche, ridicată în 1954, pe care, bineînţeles, Primăria a făcut şi face permanent eforturi pentru a o menţine în condiţii de funcţionare mulţumitoare. Capacitatea actualei creşe este de doar 60 de locuri, însă, în ultimii ani, numărul solicitărilor este de două ori mai mare. Sper că tot ce-a fost greu în acest demers a trecut, iar lucrările efective se vor desfăşura fără probleme majore, astfel încât, peste doi ani să putem inaugura o creşă nouă, la standarde europene, în Hunedoara”, spune primarul municipiului, Dan Bobouţanu.

Acesta este cel de-al 41-lea şantier important deschis în acest an de Primăria Hunedoara, dacă luăm în calcul toate lucrările de investiţii derulate în oraş, de la modernizări stradale până la reabilitări de unităţi şcolare sau eficientizări energetice de blocuri.

Adrian Meitner

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel

Urs brun filmat la bălăceală în Parcul Naţional Retezat

Un urs brun a fost surprins la o scăldătoare de o cameră de supraveghere amplasată de rangeri în Parcul Naţional Retezat, specialiştii afirmând că prezenţa animalului sălbatic de mari dimensiuni în zonă este dovada că habitatele acestuia sunt într-o stare bună de conservare,