Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, la finalul consultărilor cu partidele parlamentare pentru soluţionarea crizei politice, că a decis ca Dacian Cioloş să fie desemnat pentru postul de prim-ministru.
”Partidele au venit cu diferite abordări, propuneri, aşa cum reprezentanţii le-au prezentat şi opiniei publice. Din aceste propuneri am reţinut una, pe care o voi şi pune în practică, şi anume am decis să desemnez pentru poziţia de candidat la funcţia de premier pe Dacian Cioloş”, a declarat preşedintele Iohannis.
El a precizat că în toate discuţiile cu reprezentanţii partidelor a reiterat importanţa unor chestiuni care trebuie rezolvate, indiferent cine guvernează, să se gestioneze situaţia pandemică, creșterea preţurilor la energie şi să se ia măsuri pentru ca celelalte preţuri să nu crească, să beneficiem de sumele mari de care poate să dispună România prin PNRR şi să nu dăm cu piciorul la această oportunitate.
”Am reiterat importanţa pregătirilor pentru perioada de iarnă și am subliniat că acestea sunt chestiunile cu adevărat importante pentru români şi nu certurile politice între diferiţi actori”, a subliniat Iohannis.
Desemnarea lui Dacian Cioloș să formeze un guvern este văzută ca o acțiune care face jocul PNL. Șansele lui Cioloș de a forma un guvern sunt foarte mici, ceea ce va permite președintelui Iohannis sa vina cu o a doua nominalizare, de data aceasta din PNL.