9.7 C
Cluj-Napoca
AcasăECOLOGIEAcord româno-ungar în domeniul gospodăririi apelor de frontieră

Acord româno-ungar în domeniul gospodăririi apelor de frontieră

Publicat în

spot_img
spot_img

Astăzi, la Cluj-Napoca, s-a semnat Protocolul Sesiunii a XXXII-a a Comisiei hidrotehnice româno-ungare în domeniul gospodăririi apelor de frontieră. Hotărârile stabilite de comun acord reprezintă sarcinile pe care Părțile le vor realiza în viitorul an de activitate.

În perioada 12– 13 octombrie 2021, se desfășoară, la Cluj-Napoca, cea de a XXXII-a Sesiune a Comisiei hidrotehnice româno-ungare în domeniul gospodăririi apelor de frontieră. Pe ordinea de zi a Sesiunii au fost dezbătute problemele privind colaborarea celor două țări în domeniul gospodăririi apelor.

Totodată, în cadrul întâlnirii, s-au analizat stadiul de realizare a sarcinilor stabilite de Comisie la Sesiunea anterioară, modul de îndeplinire a obligaţiilor care rezultă din Regulamentele de aplicare a prevederilor Acordului, precum şi activităţile desfăşurate până la Sesiunea a XXXII-a a Comisiei, în domeniile: apărarea împotriva inundaţiilor;urmărirea calităţii apelor de frontieră pe bază de analize sistematice, efectuate separat şi în comun;schimbul de informaţii meteorologice, hidrologice şi avertizări cu privire la fenomenele periculoase şi poluări accidentale; urmărirea funcţionalităţii lucrărilor hidrotehnice.De asemenea, a fost semnat Protocolul Sesiunii a XXXII-a a Comisiei hidrotehnice româno-ungare, iar hotărârile stabilite de comun acord reprezintă sarcinile pe care Părțile le vor realiza în viitorul an de activitate.

Colaborarea în domeniul gospodăririi apelor cu Ungaria se desfășoară în baza Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Ungare privind colaborarea pentru protecția și utilizarea durabilă a apelor de frontieră, semnat la Budapesta, la 15 septembrie 2003 intrat în vigoare la data 17 mai 2004.

Adrian Meitner

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel

Unsprezece situri de importanţă comunitară, desemnate arii speciale de conservare

Unsprezece situri de importanţă comunitară, între care Cheile Lăpuşului, Comana, Munţii Ciucului şi Castanii comestibili de la Buia, judeţul Sibiu, au fost desemnate arii speciale de conservare, anunţă Ministerul Mediului.

Peste 1000 tineri din Regiunea Centru au alergat la ediția a IX-a a Crosului Europei

Peste 1000 de elevi și cadre didactice din 12 școli, alături de alți cetățeni din Regiunea Centru, au alergat la ediția a IX-a a Crosului Europei, preluând mesajul transmis din partea Uniunii Europene, de a se implica în acțiuni de protejare a mediului înconjurător.

La Cluj a fost lansat Hub-ul naţional M100, dedicat neutralităţii climatice

Hub-ul naţional M100 (Mirror Mission Cities Hub România M100) are rolul de a sprijini implementarea obiectivului Misiunii "100 de oraşe inteligente şi neutre din punct de vedere climatic până în 2030" de a facilita accesul la surse de finanţare din fonduri europene, destinate acţiunilor de combatere a schimbărilor climatice şi de accelerare a eforturilor de limitare a încălzirii globale