7.7 C
Cluj-Napoca
AcasăADMINISTRAȚIETimișoara e praf, Primăria, în ”filmul” ei

Timișoara e praf, Primăria, în ”filmul” ei

Publicat în

spot_img
spot_img

Rata de infectare cu SarsCov este, cel puțin în statistici, în creștere. Restricțiile, mai mult sau mai puțin în folosul oamenilor, curg din partea autorităților și se schimbă de la o săptămână la alta. Prețul gazului a crescut, lucrările Colterm sunt în plină desfășurare, caloriferele oamenilor sunt reci.

În acest context, Primăria Timișoara a lansat un sondaj de opinie prin care le cere cetățenilor ”creativi, dedicați comunității” să își exprime punctul de vedere legat de felul în care își doresc să arate…cinematografele.

Dragi români, pardon, timișoreni. Prin Centrul de Proiecte a fost postat pe pagina online a instituției, un chestionar care ”are rolul de a colecta opiniile și recomandările comunității timișorene privind funcționarea în bune condiții a cinematografelor din oraș aflate în curs de renovare sau care urmează să fie renovate”. Este cât se poate clar: municipalitatea dorește să știe cum doriți să arate sălile, iar dacă nu vă convine ”thrillerul” în care vă aflați, puteți propune filmele pe care doriți să le vedeți. Pe un ecran.

Iată care sunt câmpurile ce trebuie completate:

  1. Descrieți posibile modele de administrare și management pentru rețeaua de foste cinematografe și / sau pentru fiecare cinematograf în parte
  2. Propuneți diferite teme, cu exemple de conținut cultural, pentru fiecare cinematograf în parte
  3. Dați exemple de operatori culturali ș ice rol ar avea aceștia în asumarea spațiilor și conținutului cultural
  4. Ce publicuri țintă se pot dezvolta, în funcție de temele fixate, conținut și contextual în care acestea funcționează
  5. Enumerați pentru fiecare spațiu, ce nevoi de infrastructură considerați că sunt necesare
  6. Alte sugestii și observații

La puțin timp de la postarea anunțului, comentariile critice ale timișorenilor nu au întârziat să apară pe pagina de facebook a Primăriei: ”Da nu vreti voi sa faceti un sondaj sa vedeti cat de calde sunt caloriferele si ce parere au oamenii despre voi?”, ” Tara arde si baba se piaptana?”, ” le-as vinde pe toate si as cumpara gaz pt Timisoara!”, ”OMG! Sa fie o comedie romantica, ca de dramele de zi cu zi traite pe pielea noastra ne-a cam ajuns! PMT, tu in ce scenariu esti?”,  sunt doar câteva dintre mesajele oamenilor care consideră total nepotrivit acest demers.

Totuși, îi sfătuiesc pe cei ”dedicați comunității” care vor completa chestionarul să pună accent pe săli încălzite, grupuri sanitare cu apă caldă, poate chiar și niște dușuri. Nu ar strica niște scutiri de la restricții în interiorul clădirilor, iar legat de filme, personal aș alege Batman.  Nu de alta, dar și Gotham City este infectat cu un virus, deci nu ne-am rupe complet de realitate.

Așadar, cei care doresc să își exprime punctul de vedere, o pot face până în data de 20 octombrie, AICI. Și da, nu mai întrebați, asta chiar e gratis.

PS: Se poate ca dușurile să fie cu distanțare socială, iar actorii din film, obligatoriu vaccinați?

Răzvan Idvorean

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel