Că se vedea Tarnița era una. Problema numărul doi a fost cum ajung eu acolo, la așa-zisa civilizație tradițională. Din localitatea care era mai jos amplasată de cât eram eu situat din punct de vedere altimetric. Însă noaptea mă înghiontea din spate mai ceva decât decât o turmă de mistreți în căutare de cucuruz.
La un moment dat am de un un drum ce ducea spre niște case. Începuse să mă cam muște frica de fund, nu de alta dar eram singur, că, așa după cum bine știți, Alin și Ionuț mă abandonaseră. Am luat-o la vale pe drum ca un buldozer printr-un câmp minat. Adică încet, să nu mă simtă ditamai dulăii din Tarnița ce aveau în fișa postului apărarea gospodăriei care îi hrănea. Acum, prost sunt, dar îs și deștept că eram camuflat mai ceva ca Sylvester Stallone în Rambo 1… 2… 3… și câte numere mai sunt!
De câini am scăpat, că nu m-or văzut. Cu oamenii am avut probleme. La prima casă locuită am dat de oameni foarte neîngăduitori. I-am înțeles: era îmbrăcat în costum de camuflaj, rucsac de camuflaj cu cadru de fier (nu de aluminiu), bască de Legiunea Străină, topor ce atârna și zdrăngădea pe rucsac… etc… Eu eram nebărbierit, nespălat complet de trei zile, nevorbit de o zi, cu vocea răgușită și abandonat prin munți de prieteni.
La a doua casă am avut parte de același tratament: „Du-te mai la vale!!!”… Am mai coborât până la o gospodărie faină. Era așa de liniștită că am crezut, inițial, că-i părăsită! Noaptea era deasupra mea așa că am zis că mă pun să dorm în grădina ce părea împrejmuită. Mi-am zis în gândul meu că dimineața devreme fug repede, să nu vină proprietarii. Ți-ai găsit cu mine să am noroc! Proprietarii erau acasă, doar că atunci când m-or văzut așa fioros echipat s-or baricadat mai ceva ca rușii la Stalingrad în 1942-43!!!
Mi-am trântit rucsacul în mijlocul drumului dintre garduri și am pipat o țigară. A doua pe ziua respectivă. Mă uitam către casă și vedeam perdele mișcându-se! Am stins țigarea și am început să strig că eu îs om bun, dar n-am cort și aș vrea să dorm sub un prun. S-o deschis ușa la un moment dat și un june mai în vârstă m-o întrebat ce vreau! Eu am ripostat și i-am zis ca mai dinainte: să dorm! Dar n-am cort și nici hamac, așa că, dacă ei sunt de acord, pot să-mi pun sacul de dormit în grădina de peste uliță, dar să știe și ei că îs și eu pe acolo…
De aici discuția a luat-o alandala! La început or zis: „OK!”. Se uitau la mine ca la un refugiat din Sahara Inferioară. Toporul era extrem de suspect. Echipamentul era nașpa. Dar eu ami-am acceptat karma și mi-am despachetat rucsacul în grădina de peste drum, în timp se gazdele se uitau mirate către mine. Am pus toporul jos, am lăbărțat sacul de dormit, am despuiat toate cele… Basca era încă pe cap!!!
Proprietarii stăteau pe prispă și se uitau la mine!!! Eu trăgeam cu coada ochiului la ei! La un moment dat, după o sumară discuție, moșul fuge molcom către mine și-mi grăiește: „Dar nu mai sta matale dincolo de curbă, că poate vin mistreții!”. M-o îndemnat să într-un în curte. Mi-am luat toate catrafusele și am trecut drumul. Închis poarta, reluat tot ritualul, pus sacul de dormit. Încep să-mi fac tocană de cartofi. Tanti, care era mai în vârstă, îmi zice că vine fiul ei și al lui nenea și dacă vreau pot să fac foc la primus pe prispă. Parcă venea ploaia! Așa că am acceptat!!!
Am scos iarăși primusul… am prăjit slănină… am tăiat cartofi… Am început să bucătăresc. Băiatul venise! Eu găteam! Oamenii de uitau la mine ca un un extraterestru! Bine, aveam și toporul la mine! Oamenii or mâncat tot ce le-am dat! or coborât un pat din pod și am dormit în el. Când a venit fiul din armată am zis că mai trăiesc, Apoi am mers până în sat să bem o bere. Am venit pe noapte. A doua zi am plecat pe Balșa!!! De unde am luat autobuzul!!!
