15 octombrie 2021. Au trecut 99 de ani de la încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria la Alba Iulia, eveniment care a reunit reprezentanţi ai tuturor caselor regale din Europa. Povestea lor a rămas vie după aproape un veac. La fel și prezența lor în Timișoara.

Să ne reamintim. În anul 1918, în data de 1 decembrie,  a avut loc Marea Adunare Națională care a pecetluit unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, din care deja făceau parte Basarabia și Bucovina. Tot atunci a fost proclamată și unirea Banatului, însă preluarea de facto și de jure a administrației bănățene de către autoritățile românești s-a desfășurat cu întârziere și cu mare greutate, din cauza prezenței în regiune a trupelor sârbe și franceze. Administrația românească s-a instalat în Banat abia un an mai târziu, unirea fiind consfințită de intrarea trupelor românești în Timișoara, la 3 august 1919.

La 4 iunie 1920, la Trianon, lângă Paris, unirea Transilvaniei cu România a fost recunoscută internaţional, iar Ungaria a acceptat noua graniţă.

Odată oficializată unirea tuturor românilor într-un singur stat, trebuia ca, printr-un act simbolic, Regele Ferdinand să primească în mod oficial stăpânirea noilor teritorii. Opțiunea factorilor politici, precum și a regelui însuși, a fost ca acest lucru să se realizeze în cadrul unei ceremonii de încoronare, în care fastul și tradiția bizantină urmau să dea formă îndeplinirii aspirațiilor de veacuri ale românilor. Locul de încoronare nu a fost ales întâmplător. La Alba Iulia a intrat triumfător Mihai Viteazul, pe 1 noiembrie în 1599, iar la 1 decembrie 1918, peste o sută de mii de oameni au aclamat unirea cu România.

În perspectiva încoronării, în anul 1920, a fost organizată o comisie formată din personalități  marcante ale României, precum  generalul Constantin Coandă, diplomatul Nicolae Titulescu, compozitorul George Enescu, poetul Octavian Goga, viitorul patriarh Miron Cristea, istoricul Nicolae Iorga și inginerul Anghel Saligny. Special pentru momentul încoronării din 1922, a fost construită Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia numită  și  „Catedrala Reîntregirii”. Construcția lăcașului a început în luna martie 1921 și a fost ridicată într-un timp record de numai zece luni.

Regina Maria și Regele Ferdinand au venit cu trenul regal de la București în dimineața zilei de 15 octombrie 1922. Au fost întâmpinați la gară de premierul Ionel Brătianu și primarul orașului din Alba Iulia. De la gară, familia regală a fost transportată în două calești trase de cai până la catedrală, unde a fost așteptată de zeci de mii de oameni. Regina Maria era îmbrăcată „într-o rochie auriu-roșiatică, cu o mantie de catifea roșie pe umeri, căptuşită cu albastru şi argintiu, purtând pe cap un voal auriu strâns pe frunte cu o panglică de aur”, potrivit portalului www.reginamaria.org.

Sursa anterior menționată scrie că în cadrul ceremoniei de încoronare, Regele Ferdinand a primit coroana regală de la președintele Senatului și și-a așezat-o singur pe cap. A ridicat apoi coroana de aur a reginei și a sărutat-o pe frunte pe Maria: „Eu am îngenuncheat în fața lui Nando (n.a. Ferdinand), care a pus greaua coroana pe capul meu, în vreme ce toate clopotele au sunat și acele salve de salut regal au fost trase”. În acel moment miile de oameni aflate în fața catedralei au izbucnit în ovații pe fundalul Imnului Național intonat de fanfarele militare prezente la marele eveniment. Suveranii României au urcat apoi la un balcon de unde au salutat mulțimea venită să-i vadă. Festivitatea a fost urmată de un dineu oficial la care au participat aproximativ patru sute  de invitați, printre care reprezentanți ai caselor regale ale Angliei, Italiei, Spaniei, miniștri plenipotențiari din diverse țări și figuri militare de talie europeană. După terminarea dineului, Regele Ferdinand și Regina Maria au dat onorul celor peste cincizeci de mii de soldați participanți la parada militară ce a început în partea de vest a cetății de la Alba Iulia. A doua zi, pe 16 octombrie 1922, festivitățile au continuat la București. Mai întâi alaiul regal a trecut pe sub Arcul de Triumf, au urmat apoi Te Deum-ul de la Mitropolie și defilarea prin Piața Universității, în fața statuii lui Mihai Viteazul. 

Cuplul regal la Timișoara

În 2 martie 1919, Regina Maria însoţită de principesele Elisbatea, Maria şi Ileana au trecut prin Gara Timişoara în drum spre Londra. Gara Mare din oraș a fost pregătită ca de sărbătoare şi un numeros public a aşteptat trecerea reginei şi a ficelor sale cu multă căldură şi entuziasm.

La 11 noiembrie 1920, prin decretul nr. 4822, Regele Ferdinand I al României a aprobat înfiinţarea primei instituţii de învăţământ superior din Timişoara și din vestul României, Şcoala Politehnică, a cărei inaugurare a avut  loc câteva zile mai tarziu, în data de 15 a aceleiași luni, iar primul director (funcția de rector de azi) a fost numit marele savant și matematician Traian Lalescu. Instituția nu a avut de la început un sediu, fiindu-i atribuit unul în cadrul clădirii unde era primăria orașului (cunoscută astăzi de timișoreni sub numele de Primăria Veche). Cursurile au început două săptămâni mai târziu, la 29 noiembrie, în edificiul unei școli primare de pe actuala stradă Carol Telbisz nr. 6, imobil aflat astăzi în patrimoniul Politehnicii. Construirea legendarelor pavilioane de pe actualul bulevard Mihai Viteazul a început în 1923, acestea fiind inaugurate la 11 noiembrie același an (când se împlineau exact trei ani de la decretul regal), chiar în prezența Regelui Ferdinand I. Atunci, acesta a declarat: ”Dinadins s-a ales mănosul Banat, pentru această școală atât de trebuincioasă dezvoltării noastre industriale din ce în ce mai mare, ca să fie nu numai un factor de muncă serioasă a pregătirii generațiilor viitoare de adevărați pionieri, dar și un cuib al gândirii și simțirii românești și un cheag între Vechiul Regat și provinciile care prin vitejia noastră au fost pentru veacuri aduse la vechea noastră țară. Nu zidurile fac o școală, ci spiritul care domnește într-însa.”

Tot în anul 1923, în data de 1 mai, Regele Ferdinand și Regina Maria au vizitat Timișoara și au plantat în fața Garnizoanei din Piața Libertății doi stejari.

„Marţi după-masă s-a sărbătorit cu mult fast şi cu defilarea trupelor în faţa autorităţii sădirea arborilor din Piaţa Libertăţii din Timişoara. Aceşti arbori vor simboliza unirea poporului român de pretutindeni”, a scris ziarul Nădejdea, din 2 mai 1923.

De asemenea, a fost montată și o plăcuță cu înscrisul:  „Săditu’s-a acest stejar în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. În anu 1923, luna maiu, ziua întâi, sub glorioasa domnie a Majestăţii Lor Regele Ferdinand I,  făuritorul României Mari şi de toţi iubita Regina Maria”.

Un an mai târziu, în 1924, în data de 26 iulie, Ferdinand a vizitat Muzeul Banatului din Timişoara, iar în noiembrie a participat la un concert al Corurilor Bănăţene şi la sfinţirea drapelului Asociaţiei Corurilor şi Fanfarelor Române din Banat. 

În ianuarie 1925, regele a fost operat de hernie, iar două luni mai târziu a căzut din nou la pat, bolnav de ceea ce a fost dignosticat drept embolie localizată la un plămân. Convalescența sa a fost îndelungată, și aparent vindecat, Regele Ferdinand a plecat la sfârșitul lunii iunie la Paris și apoi la Weinburg în Elveția, unde și-a sărbătorit cea de-a șaizecea aniversare. În cursul anului 1926, starea de sănătate a monarhului a continuat să se înrăutățească, și se pare că nimeni nu și-a dat seama de ce suferea. Se vorbea de o criză de ficat, de o posibilă ciroză, de un diabet.

La castelul Pelișor, în data de 19 iulie 1927, către miezul nopții, regele a încercat să se dea jos din pat: „Sunt atât de obosit“  i s-a plâns el reginei. Aceasta, care stătea lângă el, l-a luat în brațe, cu capul sprijinit pe umărul ei ca să poată respira mai ușor.

„Capul i-a căzut pe umărul meu, mâinile lui deja reci au rămas fără vlagă, fața lui mică de tot … s-a terminat – el nu mai era obosit, ci se odihnea“,  a notat Regina Maria în jurnalul său, potrivit colegilor de la Historia.ro.

Regele Ferdinand  a fost așezat pe catafalc la Castelul Pelișor, pe o învelitoare de catifea roșie, deoarece  Regina Maria dăduse ordin să nu se folosească negrul și ea singură aranjase florile roșii în jurul trupului său. 

La moartea Regelui Ferdinand, în 1927, nepotul său, Mihai, în varsta de șase ani, a devenit suveran. Din  Consiliul de Regență ce a fost constituit au făcut parte principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea si Gh. Buzdugan, presedintele Curții de Casație. În 1930, fiul cel mare al Reginei Maria, Carol al II-lea s-a întors de la Paris și s-a instalat cu forța la tron, apoi și-a izolat mama în resedința testamentară, Palatul Cotroceni. Îndepartată din viața politică a țării, Regina Maria a trăit într-un exil autoimpus, la vila ei de la Balcic, unde putea fi vazută purtând pe cap un voal alb legat în maniera monastică, culoarea reginelor văduve.

Sănătatea Mariei a început să se deterioreze și  în 1938 a plecat la o clinică din Dresda, pentru tratament. A aflat de la medici că zilele sale erau numărate și a decis să se întoarcă în România. La 18 iulie 1938, ”regina inimilor”  a trecut în eternitate în timp ce se afla în Camera de aur a Castelului Pelisor. Aceasta a fost decorată de ea însăși cu simbolurile pe care le-a iubit: ale credinței, luminii și vieții veșnice. Potrivit portalului peles.ro, în testamentul său moral – ,,Scrisoare adresată Țării și Poporului meu” – Regina Maria a transmis un mișcător rămas bun poporului cu care se identificase: ,,De acum înainte nu vă voi mai putea trimite nici un semn; dar mai presus de toate, amintește-ți Poporul meu că te-am iubit și că te binecuvântez cu ultima mea suflare”.