Muzeul Național al Banatului a predat amplasamentul pentru construcția punctului muzeal de la Parța. Termenul de execuție este de nouă luni, iar valoarea proiectului este de peste 400.000 de euro, bani din fonduri europene.
Punctul muzeal de la Parța va găzdui o replică a unicului sanctuar neolitic din România. Muzeul Național al Banatului a predat amplasamentul pentru construcție către firma care se va ocupa de ridicarea acestuia. Proiectul beneficiază de o finanțare de peste 400.000 de euro, prin prin Programul Interreg România – Republica Serbia.
Punctul muzeal de la Parța va fi o construcție cu un etaj, care va adăposti o replică a unicului sanctuar neolitic din România și printre puținele din Europa, care datează de aproximativ 6.000 de ani, împreună cu obiecte și elemente caraceristice așezării din care făcea parte. Clădirea va fi amplasată într-o zonă cu acces facil în central localității Parța, în apropierea primăriei și a altor obiective sociale și religioase, pentru o bună vizibilitate și identificare în cadrul comunității locale.

„Este un moment foarte important pentru Muzeul Național al Banatului, dar și pentru întreg județul. Odată finalizat, punctul muzeal de la Parța va reprezenta un obiectiv unic din toate punctele de vedere. Cu sprijinul Consiliului Județean Timiș vom valorifica unicitatea acestui sanctuar neolitic de la Parța”, a declarat pentru presa locală managerul Muzeului Național al Banatului, Claudiu Ilaș.
Caracterul arhitectural al clădirii punctului muzeal va prezenta atât elemente decorative interconectate cu specific local și istoric cât și elemente de unicitate care să-i confere acesteia un caracter distinct vizibil, dar plastic integrat în specificul local și funcțional.
ReprezentanțiiMuzeul Național al Banatului au transmis că noua clădire va avea o componentă administrativă care va asigura atragerea de proiecte de cercetare. În acest sens, dincolo de obiectivul major de realizare a investiției, este nevoie de asigurarea unor spații clar delimitate de cel expozițional, spații în care se pot desfășura pentru început activitățile administrative de curățare, conservare, inventariere, predepozitare a artefactelor arheologice descoperite pe siturile din hotarul localității Parța.
Etajul este destinat în totalitate vizitatorilor. Accesul la etaj se face printr-o scară în „L”. Spațiul expozițional este împărțit în trei încăperi: sala mare care prezintă o cursivă cu vizibilitate spre sanctuar, iar din sala mare se poate trece în celălalte două încăperi de tip vagon. Spațiul și circuitul expozițional vor fi amenajate în baza unui desfășurător de expoziție întocmit după standardele muzeografice moderne. Tot din sala mare se face accesul în camera de proiecție destinate vizitatorilor.
Termenul de execuție este de 9 luni, valoarea proiectului este de 405.932,73 euro, sumă provenită din fonduri europene, prin Programul Interreg România – Republica Serbia.
Firma care va realiza obiectivul, desemnată în urma licitație publice, este societatea timișoreană Constructim.