9.7 C
Cluj-Napoca
AcasăPOLITICĂPSD, hotărât să impună plafonarea preţurilor la electricitate şi gaze; Au strâns...

PSD, hotărât să impună plafonarea preţurilor la electricitate şi gaze; Au strâns deja peste 175.000 de semnături pentru susţinerea proiectului

Publicat în

spot_img
spot_img

PSD a anunţat că a strâns peste 175.000 de semnături în cadrul campaniei de susţinere a proiectului de lege pe care l-a depus în Parlament privind plafonarea preţurilor la electricitate şi gaze, iar varianta pe care o propune este „net superioară” celei a PNL.

„Peste 175.000 de români au semnat până acum în cadrul campaniei iniţiate de PSD de susţinere a proiectului de lege depus în Parlament privind plafonarea preţurilor la electricitate şi gaze. Numărul mare de oameni din toate zonele ţării care s-au alăturat acestei campanii, în numai două săptămâni, arată gradul uriaş de suport public al măsurilor iniţiate de PSD. Credem că acest fapt trebuie să fie un semnal clar pentru parlamentarii tuturor partidelor la dezbaterile de luni, din Senat, privind aşteptările populaţiei faţă de acest proiect extrem de important pentru milioane de români”, se arată într-un comunicat de presă al PSD.

Social-democraţii amintesc că proiectul prevede plafonarea pentru 6 luni a preţurilor la energie şi gaze, „la niveluri pe care românii să le poată suporta”.

„În cazul electricităţii, PSD a propus, prin ultimele amendamente depuse vineri, un plafon de preţ al energiei active de 250 de lei/Mwh, în condiţiile în care ultimele oferte ale furnizorilor către populaţie, această valoare a ajuns la peste 950 lei/Mwh. În cazul gazelor naturale, plafonul propus este de 135 de lei/Mwh, faţă de oferte ale furnizorilor de 650 lei/Mwh. Soluţiile PSD produc o scădere a preţului final faţă de actualele oferte ale furnizorilor cu 74% în cazul energiei şi 79% în cazul gazelor. De asemenea, varianta PSD este net superioară propunerilor PNL: liberalii ajung la un preţ final al kilowatt-ului de 1,01 lei, în vreme ce în varianta noastră kilowattul va costa doar 0,67 lei”, se explică în comunicat.

Potrivit PSD, proiectul implică o scădere a preţurilor la o valoare care se menţine pe întreaga durată a celor şase luni de plafonare, iar după intrarea în vigoare a legii toate contractele se restructurează, astfel încât să nu fie depăşit preţul maximal, cel plafonat.

„Prin legea propusă de PSD nivelul de trai al românilor este protejat în următoarele 6 luni de situaţia iminentă a dublării sau triplării facturilor cu utilităţile – electricitate şi gaz. Noile facturi dublate ar însemna un cost suplimentar de minim 1.200 de euro pe an pentru fiecare gospodărie de salariaţi din România. De aceea, cerem parlamentarilor responsabili de la celelalte partide să susţină mâine soluţiile PSD care vor evita producerea unei adevărate explozii sociale în această iarnă, menţinând facturile populaţiei la un nivel suportabil”, susţin social-democraţii.

Adrian Meitner

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel

Noi alegeri în două comune din judeţele Mureş şi Alba

Un nou tur de scrutin pentru funcţia de primar are loc duminică pentru candidaţii aflaţi în situaţie de balotaj din comunele Cheţani, judeţul Mureş, şi Poşaga, judeţul Alba.

Mircea Geoană, Doctor Honoris Causa al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara

România are nevoie să-şi schimbe clişeele politice, să se lepede de moliciunea liderilor confecţionaţi din combinaţii şi mediocritate, să se smulgă din pasivitate şi obedienţă, consideră Mircea Geoană, care a ţinut un discurs cu ocazia primirii titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara.