7.7 C
Cluj-Napoca
AcasăEDUCAȚIEThe Future of Mobility. Prima dintr-o serie de conferințe dedicate științei și...

The Future of Mobility. Prima dintr-o serie de conferințe dedicate științei și tehnologiei are loc la UPT

Publicat în

spot_img
spot_img

În noul secol al existenței sale, Universitatea Politehnica Timișoara a demarat o serie de conferințe pe teme de știință și tehnologie, prima dintre acestea, având ca temă „The Future of Mobility – ZF Perspective”, fiind organizată luni, 18 octombrie 2021, cu ocazia vizitei  lui Dirk Adamczyk, Senior Vice President Engineering, și a lui Dirk Walliser, Senior Vice President Corporate Research & Development, ZF Group, în România. Evenimentul a fost găzduit de Biblioteca UPT, cu o prezență fizică redusă, dar lărgită în mediul virtual, în special cadre didactice, cercetători și studenți din cadrul Universității Politehnica Timișoara.

În debutul conferinței, rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a făcut o scurtă prezentare a instituției pe care o conduce subliniind faptul că primul secol de existență a fost bazat pe o legătură strânsă cu industria, încă de la înființare. De altfel, primul buget al Școlii Politehnice timișorene a avut o componentă substanțială din partea întreprinderilor din oraș. Colaborarea cu mediul economic a fost foarte bună în toată această perioadă, iar în prezent se dezvoltă și mai mult, în special pe linie de cercetare-dezvoltare-inovare și tehnologii de avangardă.

Rectorul UPT a declarat că „Având în vedere dinamica domeniului, și numai a celui auto, ci a tuturor domeniilor inginerești, cu o schimbare mult mai mare pe zonele de IT, automotive și cele similare, e de interes pentru universitatea noastră de a ști și a avea niște repere despre cum să dezvoltăm activitatea în raport cu ceea ce se va întâmpla în piață. În acest sens, e important pentru noi punctul de de vedere al unei companii partenere despre ceea ce se întâmplă la ora actuală și ce se va întâmpla în următoarea perioadă în domeniul automotive.”

În cadrul prezentării sale, Dirk Adamczyk, Senior Vice President Engineering, ZF Group, a prezentat viziunea sa în ceea ce privește dezvoltarea viitoare a domeniului automotive, soluțiile inteligente de e-mobility, viitorul mașinilor electrice, vehicule autonome, subliniind faptul că niciodată nu a fost mai interesant și mai provocator să fii inginer. Referitor la colaborarea cu UPT, oaspetele a declarat că „Investim mult în domeniul tehnologiei e-mobility, pentru generațiile viitoare de mobilitate, iar interesele universității și ale noastre coincid din punct de vedere tehnologic. Interesul este de a crește și a ne dezvolta împreună, să atragem studenții talentați și pasionați de aici pentru proiectele noastre de viitor în domenii cum sunt electronica și dezvoltarea de software. Studenții de aici sunt bine pregătiți astfel că pregătim oferte de colaborare în aceste domenii. Viitorul mobilității este electric, este bazat pe software, vehiculele viitorului au funcțiile bazate pe software și conducere autonomă, din ce în ce mai multe automatizări, aceasta este tendința la ora actuală”.

Reprezentantul ZF Group în România, dr.ing. Sever Scridon, Managing Director, a subliniat faptul că „Parteneriatul între ZF Group și UPT a existat și până acum, acum doar trecem într-o nouă etapă, Universitatea Politehnica Timișoara este un partener de încredere, care asigură, pe lângă resursele umane necesare nouă, un potențial de dezvoltare pe proiecte de cercetare de înaltă calitate și sperăm că prin acest eveniment arătăm și ceea ce dorim să dezvoltăm în locația din Timișoara.”

În încheierea evenimentului, reprezentanții ZF Group, alături de cei ai conducerii UPT, au vizitat câteva dintre laboratoarele facultăților de Automatică și Calculatoare, Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, Electrotehnică și Electroenergetică, Mecanică, din cadrul Universității Politehnica Timișoara, și au purtat discuții cu colectivele de cercetare din cadrul UPT care lucrează pe proiecte în domeniile automotive și e-mobility.

Ioana Pop

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel

Ligile studențești din UPT provoacă elevii de liceu la o vacanță inedită, activă, în cadrul a două tabere de vară

Din dorința de a-i familiariza pe liceeni cu viața de student, de a-i ajută pentru o mai bună orientare în carieră, de a reduce rata abandonului universitar, ligile studențești din Universitatea Politehnica Timișoara îi provoacă pe elevi să participe la două tabere de vară organizate în cadrul UPT, unde vor avea ocazia de a avea o vacanță activă, inedită, plină de experiențe interesante.