Ghimbirul este originar din Asia de Sud si este folosit inca din Antichitate in diferite retete. Numele de ghimbir provine din cuvantul singivera, dintr-un dialect vorbit in trecut pe teritoriul Indiei, si inseamna in forma de corn de cerb. Este denumit popular si gingiber, iar in Romania a patruns prin Ardeal, capatand numele de piper alb, datorita gustului picant al acestuia.

Ghimbirul este, de fapt, o tulpina subterana, rizomul plantei, si poate fi consumat crud, ras si amestecat cu diferite condimente, dar si fiert, sub forma de ceai de ghimbir, sau prajit, in asezonarea diferitelor mancaruri, fiind cel mai apreciat condiment al bucatariei asiatice. Gratie culorii sale, dar si gratie proprietatilor pretioase pe care le detine, fiind testat ca remediu de medicina chineza, ghimbirul a fost denumit „aurul din bucatarie”.

Pentru a prepara ceaiul de ghimbir, radacina de ghimbir trebuie spalata, taiata felii sau data prin razatoare, si adaugata in apa clocotita, fara a se fierbe impreuna cu aceasta pentru ca fierberea elimina uleiurile volatile pe care le contine. Apoi vasul se acopera si se lasa la infuzat timp de 30 de minute si ulterior se strecoara apa.

O radacina de aproximativ 5 cm este suficienta pentru 500 ml/1 litru de apa, in functie de cat de concentrat se doreste a fi ceaiul de ghimbir. Ceaiul de ghimbir poate fi indulcit cu miere si se poate adauga lamaie sau menta, dupa gust.

Ceaiul de ghimbir s-a dovedit a fi benefic ca adjuvant in tratarea diferitelor boli, avand efect  antiseptic, antiviral, antifungic, antiinflamator, antibacterian, antifebril, fiind un remarcabil expectorant, analgezic, hipotensiv, antispasmodic si antiagregant plachetar.