CFR Cluj a pierdut meciul jucat joi seară pe teren propriu în cadrul grupei D a Conference Legue. Elevii lui Dan Petrescu au fost învinși cu 1-0 de AZ Alkmaar și rămân fără victorie în această fază a competiției, după trei etape disputate. Unicol gol al meciului a fost marcat de Jesper Karlsson, în minutul 18, printr-o lovitură de cap.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Dacă prima repriză a fost dominată de oaspeți, în a doua jumătate a partidei, ardelenii au atacat în repetate rânduri poarta adversă, dar nu au reșit să înscrie niciun gol.

La finalul meciului, Dan Petrescu a declarat că este dezamăgit de rezultat, dar mulțumit de felul în care au jucat ardelenii în repriza a doua. Tehnicianul a precizat că CFR merita cel puțin un egal, chiar victoria.

În repriza a doua ei nu au avut nicio ocazie, nimic. Atitudinea a fost bună, dar noi trebuie să băgăm mingea în poartă, asta nu am reuşit azi. Meritam azi cel puţin egal, cel puţin. Dar s-a văzut Alkmaar ce echipă bună are…Din păcate noi am luat un gol mult prea uşor (…) am avut şi noi ocazii, cred că am avut şi un penalty, dar arbitrul nu are VAR în Conference League şi nu a văzut. Dar a fost un henţ clar pe care nu l-am primit”, a mai spus Petrescu.

CFR Cluj: 34. Cristian Bălgrădean – 4. Cristian Manea, 3. Andrei Burcă, 92. Mike Cestor, 45. Mario Camora (căpitan) – 7. Adrian Păun (77. Denis Alibec, 72), 37. Mihai Bordeianu (8. Runar Mar Sigurjonsson, 82), 19. Juan Culio (21. Bismark Adjei-Boateng, 46) – 10. Ciprian Deac, 22. Gabriel Debeljuh (27. Claudiu Petrila, 61), 9. Billel Omrani (18. Valentin Costache, 82). 

Rezerve neutilizate: 23. Cristiano Figueiredo, 89. Otto Hindrich – 5. Jonathan Rodriguez, 6. Danijel Graovac, 16. Mateo Susic, 29. Rachid Bouhenna, 96. Florin Ştefan.

În grupa D, AZ Alkmaar este lider, cu 7 puncte, urmată de Jablonec, 4 puncte, Randers, 3 puncte, CFR Cluj, 1 punct.

sursă foto: CFR Cluj

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania