7.7 C
Cluj-Napoca
AcasăCORONAVIRUSComisia Europeană va stabili o listă cu 10 medicamente pentru tratarea COVID

Comisia Europeană va stabili o listă cu 10 medicamente pentru tratarea COVID

Publicat în

spot_img
spot_img

Comisia Europeană stabileşte luni o listă cu zece mijloace terapeutice potenţial eficace împotriva COVID-19, portofoliu alcătuit pe baza unor avize ştiinţifice independente. Acesta cuprinde în principal mijloacele terapeutice potenţial eficace împotriva COVID-19, care au şanse mari să fie autorizate şi, prin urmare, să fie disponibile curând pe piaţa europeană, conform unui comunicat publicat pe site-ul Comisiei.

Aceste mijloace terapeutice vor fi disponibile cât mai rapid posibil pentru pacienţii din întreaga UE, cu condiţia ca siguranţa şi eficacitatea lor să fie confirmate de Agenţia Europeană pentru Medicamente.

Un grup de experţi ştiinţifici independenţi a examinat 82 de mijloace terapeutice potenţial eficace aflate în stadiu avansat de dezvoltare clinică şi a identificat 10 dintre ele ca fiind cele mai promiţătoare pentru portofoliul UE de mijloace terapeutice împotriva COVID-19, ţinând seama de faptul că pentru populaţii diferite de pacienţi, aflaţi în diferite stadii ale bolii, care are severităţi diferite, sunt necesare diferite tipuri de produse.

Lista celor zece este împărţită în trei categorii de mijloace terapeutice şi va continua să evolueze pe măsură ce vor apărea noi dovezi ştiinţifice:

– Anticorpi antivirali monoclonali, care sunt cel mai eficienţi în stadiile timpurii ale infecţiei – Ronapreve, o combinaţie de doi anticorpi monoclonali, casirivimab şi imdevimab, de la Regeneron Pharmaceuticals şi Roche; Xevudy (sotrovimab) de la Vir Biotechnology şi GlaxoSmithKline şi respectiv Evusheld, o combinaţie de doi anticorpi monoclonali, tixagevimab şi cilgavimab, de la AstraZeneca.

– Antivirale orale pentru utilizare cât mai repede posibil după infectare – Molnupiravir, de la Ridgeback Biotherapeutics şi MSD; PF-07321332, de la Pfizer şi respectiv AT-527, de la Atea Pharmaceuticals şi Roche.

– Imunomodulatori pentru tratarea pacienţilor spitalizaţi – Actemra (tocilizumab), de la Roche Holding; Kineret (anakinra), de la Orphan Biovitrum din Suedia; Olumiant (baricitinib), de la Eli Lilly şi respectiv Lenzilumab, de la Humanigen.

Şase dintre mijloacele terapeutice selectate fac deja obiectul unei revizuiri pe măsură ce sunt disponibile date relevante sau producătorii lor au solicitat Agenţiei Europene pentru Medicamente autorizarea introducerii pe piaţă. Ele ar putea primi autorizaţia în curând, cu condiţia ca datele finale să demonstreze calitatea, siguranţa şi eficacitatea lor, conform comunicatului CE.

Selectarea celor 10 mijloace terapeutice potenţial eficace este independentă de, şi nu înlocuieşte, evaluarea ştiinţifică efectuată de Agenţia Europeană pentru Medicamente sau autorizarea medicamentelor de către Comisia Europeană. Este posibil ca un produs selectat să nu fie autorizat în cazul în care dovezile ştiinţifice disponibile nu îndeplinesc cerinţele relevante în materie de reglementare.

„Întrucât continuăm să ne confruntăm cu provocarea reprezentată de COVID-19, este important să ne protejăm în plus faţă de vaccinare. Stabilirea celor 10 mijloace terapeutice împotriva COVID-19 va asigura faptul că cetăţenii primesc cele mai promiţătoare tratamente împotriva virusului”, a declarat Margaritis Schinas, vicepreşedintele pentru promovarea modului de viaţă european, potrivit comunicatului citat de Agerpres.

„Vaccinarea este singurul instrument de prevenire a spitalizărilor şi a deceselor cauzate de COVID-19 şi, ca atare, este singura modalitate de a învinge această pandemie. Cu toate acestea, între timp, pacienţii care suferă de COVID-19 au nevoie de tratamente sigure şi eficace pentru a combate infecţia, pentru a-şi îmbunătăţi perspectivele de recuperare rapidă, pentru a reduce spitalizările şi, cel mai important, pentru a preveni pierderea de vieţi omeneşti. Am semnat deja patru contracte de achiziţii publice comune vizând diferite tratamente împotriva COVID-19 şi suntem pregătiţi să negociem mai multe. Obiectivul nostru este de a autoriza cel puţin trei mijloace terapeutice în săptămânile următoare şi, eventual, încă două până la sfârşitul anului, precum şi de a ajuta statele membre să aibă acces la ele cât mai curând posibil”, a declarat şi Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate şi siguranţă alimentară.

Ioana Pop

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel

Medic de la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara: Avem, se pare, un nou val de coronavirus cu anumite mutaţii selective, trei la număr

Medicul Cristian Oancea atrage atenția că în România circulă trei mutații ale coronavirusului, într-un nou val. Din fericire, sunt forme ușoare, spune managerul Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara.

Departamentului de Energie al SUA: Virusul care a declanşat pandemia de Covid-19 a apărut cel mai probabil în urma unei scurgeri dintr-un laborator chinez

Concluzia departamentului de energie – care supraveghează o reţea de 17 laboratoare din SUA, inclusiv domenii de biologie avansată – este considerată semnificativă