8.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI CLUJMaraton al vaccinării, la Cluj

Maraton al vaccinării, la Cluj

Publicat în

spot_img
spot_img

Autorităţile clujene organizează la Cluj-Napoca un maraton al vaccinării, care durează trei zile, pentru toţi doritorii de peste 12 ani.

„În perioada 29 octombrie, ora 08:00 până în 31 octombrie, ora 20:00, non-stop, locuitorii din Cluj-Napoca, dar şi cei din alte localităţi, se vor putea vaccina cu tipul de vaccin Pfizer-BioNTech, fără programare, într-un maraton al vaccinării la centrul drive-through, de la Sala Sportului „Horia Demian”, Cluj-Napoca”, se arată într-o informare transmisă joi de prefectul Tasnadi Szilard.

În informarea amintită este reiterată „necesitatea şi importanţa vaccinării împotriva COVID-19 pentru toate persoanele de peste 12 ani, în interes individual şi al sănătăţii publice”, prin reducerea cazurilor severe şi a deceselor.

„Vaccinarea rămâne soluţia sigură şi eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reuneşte experţi la nivel european”, se menţionează în informarea prefectului. 

Adrian Meitner

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel