8.7 C
Cluj-Napoca
AcasăCORONAVIRUSMedicul Rafila, după consultarea cu partenerii sociali: Toată lumea sprijină vaccinarea; campania...

Medicul Rafila, după consultarea cu partenerii sociali: Toată lumea sprijină vaccinarea; campania – bazată pe convingere, nu pe constrângere

Publicat în

spot_img
spot_img

Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat vineri, după ce a avut o serie de întâlniri cu reprezentanţi ai sindicatelor şi ai mediului de afaceri pe tema găsirii de soluţii pentru depăşirea crizei sanitare, că toată lumea sprijină campania de vaccinare, dar aceasta trebuie să se bazeze pe convingere, nu pe constrângere.

Joi, a spus el, la sediul PSD au avut loc întâlniri cu principalele organizaţii sindicale, cu reprezentanţi din educaţie, asociaţii de elevi, de părinţi, de studenţi şi de cadre didactice şi cu reprezentanţi ai principalilor operatori economici, ai mediului de afaceri care activează în zona HoReCa şi în alte domenii.

„Aceştia nu au fost contactaţi în mod serios din zona guvernamentală şi nu au fost incluşi în niciuna dintre structurile care ar trebuie să ia decizii, măcar cu rol consultativ, în ce priveşte controlul pandemiei. O concluzie generală este că toată lumea sprijină vaccinarea. Nimeni nu s-a împotrivit acestui principiu al vaccinării, sunt gata să sprijine, fie la nivelul organizaţiilor sindicale, fie la nivelul angajatorilor sau în mediul educaţional şi academic, campania de vaccinare, dar ea trebuie în mod evident să se bazeze pe convingere, nu pe constrângere”, a declarat Rafila într-o conferinţă de presă susţinută la sediul central al PSD.

El a adăugat că în privinţa vaccinării şi exemplele personale sunt foarte importante, dar şi modul în care angajatorii abordează acest lucru.

„Chiar am discutat un element de foarte mare interes – există studii care demonstrează că oamenii au de multe ori cea mai mare încredere în proprii lor angajatori, chiar mai mare decât în medicul de familie şi este bine ca angajatorii să fie parte a acestui efort comun”, a menţionat acesta.

Alexandru Rafila a afirmat că o parte dintre soluţiile care s-au desprins în urma acestor discuţii vor fi transmise Guvernului.

„Reducerea activităţii în sectorul HoReCa pentru o perioadă limitată de timp ca să avem un set de măsuri conjugate, nu un set de măsuri disparate, cum sunt cele din momentul da faţă, este susţinută de organizaţiile patronale cu o condiţie – şi Guvernul să îşi asume partea de responsabilitate, pentru că au fost de prea multe ori promisiuni legate de ajutoarele de natură financiară, pentru că aceste ajutoare nu sunt ca cineva să se îmbogăţească, ci dimpotrivă, sunt ca să menţină deschise aceste activităţi, să poată să plătească salariile, să nu ajungem într-o situaţie care nu se mai poate repara după încheierea pandemiei. Această situaţie de provizorat permanent, cu închideri parţiale, cu reveniri permanente, nu face altceva decât să adâncească neîncrederea şi a sectorului privat, aşa cum se întâmplă şi în cazul populaţiei generale, în deciziile guvernamentale”, a mai spus el. 

Adrian Meitner

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel

Medic de la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara: Avem, se pare, un nou val de coronavirus cu anumite mutaţii selective, trei la număr

Medicul Cristian Oancea atrage atenția că în România circulă trei mutații ale coronavirusului, într-un nou val. Din fericire, sunt forme ușoare, spune managerul Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara.

Departamentului de Energie al SUA: Virusul care a declanşat pandemia de Covid-19 a apărut cel mai probabil în urma unei scurgeri dintr-un laborator chinez

Concluzia departamentului de energie – care supraveghează o reţea de 17 laboratoare din SUA, inclusiv domenii de biologie avansată – este considerată semnificativă