Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat și în acest an, la sfârșit de octombrie, o petrecere de Halloween la care au fost invitați toți prietenii bibliotecii, de la mic la mare.   

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Ca în fiecare an, organizatorii au dorit să ofere o atractivă seară de Halloween și, în acest scop, a fost creat un decor adecvat acestei îndrăgite sărbători care a venit din lumea anglo-saxonă: curtea bibliotecii a fost împodobită cu zeci de bostani, iar programul artistic a reușit să producă atmosfera tainică și de magie necesare unei veritabile petreceri de Halloween.

Prietenii bibliotecii au așteptat cu nerăbdare această nouă seară de Halloween, o seară pe care colectivul bibliotecii a pregătit-o cu aceeași bucurie, cu aceeași plăcere din fiecare toamnă. A fost o bucurie să vedem în curtea bibliotecii care au venit la noi atrași de vraja acestei sărbători.

”De câțiva ani încoace, Halloween-ul a devenit și la noi o sărbătoare, o zi îndrăgită în care misterul, suspansul, dar și veselia fac casă bună și descrețesc frunțile tuturor. De aceea, această sărbătoare, venită de departe, din spațiul american și cel britanic, a fost repede adoptată și la noi, în mod deosebit de către tinerii doritori de petrecere și deconectare. Cu siguranță, tinerii sunt cei care dau mereu tonul acestei serbări, ei au entuziasmul necesar pentru a intra în atmosfera plină de vrajă a Halloween-ului, dar s-au aflat printre noi și persoane care au depășit anii adolescenței și au venit să se bucure împreună cu tinerii de ambianța festivă pe care am creat-o. 

Desigur, am adoptat sărbătoarea de Halloween, o petrecem cu veselie și plăcere, dar nu uităm nicio clipă sărbătorile noastre tradiționale românești care nu pierd nimic din importanță și frumusețe. Ținem foarte mult la tot ceea ce înseamnă tradiție și păstrarea tezaurului nostru de cultură.”, a declarat Ioan Sebastian Bara, managerul bibliotecii.

Nu uităm că Halloween-ul este o sărbătoare a bunei dispoziții, a umorului, a antrenului, de aceea ea se pliază perfect pe sufletul românesc.

”Ca în fiecare an, și acum am lăsat copiii să-și pună fantezia la încercare și  le-am oferit prilejul de a lua parte la cele două îndrăgite concursuri: „Cel mai înspăimântător costum” și „Dovleacul de groază”. Așa cum ne-au obișnuit deja din anii trecuți, copiii și-au manifestat din plin imaginația, simțul artistic și inspirația în realizarea unor costume de monștri, schelete, vrăjitoare, vampiri. Toate acestea au creat o atmosferă de mister și vrajă, ingrediente ce nu pot lipsi de la o petrecere de Halloween adevărată. 

Biblioteca noastră, pe lângă activitățile profesionale, de informare, pe care le desfășoară, pe lângă promovarea culturii, a marilor personalități și evenimente, pe lângă lansările de carte, dorește și poate să organizeze și momente de destindere, de recreere, așa cum a fost și această seară de Halloween.

Ne-am propus ca, an de an, curtea noastră împodobită cu bostani să primească vizitatori, care vor dori să se bucure alături de noi de vraja și misterul serii de Halloween.”, a mai spus managerul instituției.

Câștigătorii celor două concursuri au fost recompensați cu premii constând în hoverboards, trofee, diplome și cărți, iar toți copiii participanți la acest carnaval au primit din partea Bibliotecii Județene vată pe băț și bomboane.

Un moment special, o surpriză plăcută pentru toți cei prezenți, a fost imortalizarea pe fotografii la minut a fiecărui copil care s-a costumat. Însoțiți de părinți, de bunici, de prieteni, copiii s-au fotografiat și au plecat cu frumoase amintiri din seara magică de Halloween.

Câștigătorii concursului „Cel mai înspăimântător costum”

Premiul I: Muntean Amora

Premiul al II-lea: Negrilă Jesica

Premiu al III-lea: Popa Natalia

Mențiune: Răcășan Sofia

Câștigătorii concursului „Dovleacul de groază”

Premiul I: Costoiu Daria

Premiul al II-lea: Muntean Amora

Premiul al III-lea: Berceanu Anastasia

Mențiune: Băștean Luca

Prietenii bibliotecii de toate vârstele sunt așteptați cu drag, an de an, la această îndrăgită sărbătoare a sfârșitului de octombrie.  

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania