Compania “Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional Târgu Mureş a anunţat, vineri, punerea în scenă, în premieră absolută, a spectacolului “Lucruri nespuse” de Leta Popescu şi Maria Manolescu, care prezintă “o frescă a diferitelor tipuri de iubire”.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

“Spectacolul ‘Lucruri nespuse’ este o comedie poetică, una în care adevărurile dure despre iubire sunt spuse simplu şi firesc. Spectacolul este o frescă a diferitelor tipuri de iubire, cea maternă, cea aproape matură din pragul unei căsnicii, cea incipientă a celor foarte îndrăgostiţi, cea funcţională între oameni căsătoriţi, dar lipsiţi de pasiune. Spectacolul este totodată o frescă a ceea ce înseamnă masculin-feminin astăzi, a raporturilor dintre bărbaţi şi femei, cu o reîntoarcere la lucrurile general acceptate şi cu o privire ageră la ceea ce se doreşte astăzi. ‘Lucruri nespuse’ este primul spectacol din programul de regie al Letei Popescu din următorii 3 ani (…). Totodată, spectacolul marchează premiera absolută a piesei ‘Lucruri nespuse'”, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

Din distribuţie fac parte actorii Dan Rădulescu (Ştefan – tatăl), Georgiana Ghergu (Sandra – mama), Cristian Iorga (Bogdan – fiul), Ştefan Dogaru (Tudor – fiul), Laura Mihalache (Irina – femeia măritată), Theo Marton (bărbatul), iar în rolul meşterilor Ştefan Mura / Csaba Ciugulitu (Alex), Andi Gherghe (Andrei), Mihai Crăciun (Genucu), Luchian Pantea (Marian) şi Tiberius Vasiniuc (Valerică).

Regia artistică a spectacolului este semnată de Leta Popescu, scenografia îi aparţine lui Mihai Păcurar, muzica a fost compusă de Magor Bocsardi, mişcarea scenică a fost concepută de Mihai Mihalcea, sufleor este Laura Moldovan, iar regia tehnică este asigurată de Stelian Chiţacu.

Spectacolul are o durată de 2 ore şi este recomandat persoanelor cu vârsta peste 16 aniPremiera are loc în data de 4 noiembrie, ora 18,00, la Sala Mare a Teatrului Naţional Târgu Mureş.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania