8.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI BRAȘOVAllen Coliban anunță că Electric Castle se va organiza și la Brașov

Allen Coliban anunță că Electric Castle se va organiza și la Brașov

Publicat în

spot_img
spot_img

Primarul municipiului Brașov, Allen Coliban anunță într-o postare pe contul de socializare că orașul prinde viață cu Electric Castle în viitorul parc de la Rulmentul.

”Până când vom putea implementa în teren cea mai bună soluție pentru viitorul parc din Rulmentul, terenul va fi curățat și folosit pentru organizarea unui festival de muzică: Electric Castle la Brașov.”, a scris primarul.

El a anunțat că, în ședința de Consiliu Local, s-a votat cu unanimitate asocierea dintre Primăria Brașov și organizatorii Electric Castle.

”Orașul nostru se va schimba în următorii ani și va deveni un pol de atracție pentru cei care iubesc aceste festivaluri.Ce vă pot spune din start este că organizatorii se vor asigura de liniștea din timpul nopții, iar noi, alături de specialiștii în trafic, vom veni cu soluții astfel încât impactul asupra circulației din zonă să fie unul minim.”, a mai spus edilul.

Electric Castle şi MASSIF by Untold, alături de festivalurile cu istorie deja la Brașov, vor face orașul să vibreze în anii ce urmează.

Ioana Pop

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel

Târg de Sânziene cu meșteșugari locali la Râșnov

După succesul Târgului de Florii, 21 de meșteșugari iscusiți din Râșnov și Țara Bârsei vor fi prezenți în Piața Unirii din Râșnov la Târgul de Sânziene, sâmbătă 22 iunie în intervalul 10:00 - 20:00, cu produse diverse precum îmbrăcăminte, accesorii, piese de decor, bunătăți dulci și sărate.