8.7 C
Cluj-Napoca
AcasăJUSTIȚIEProiectul UDMR pentru simplificarea procedurii de achitare a amenzilor contravenţionale de către...

Proiectul UDMR pentru simplificarea procedurii de achitare a amenzilor contravenţionale de către şoferi a fost adoptat de Camera Deputaţilor

Publicat în

spot_img
spot_img

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege elaborat de UDMR, care simplifică procedura achitării amenzilor contravenţionale, creând un avantaj semnificativ atât pentru şoferi, cât şi pentru autorităţile locale.

„Legea adoptată astăzi permite conducătorilor să achite amenzile contravenţionale într-un cont unic, deschis în scopul încasării acestor amenzi, astfel nefiind necesară trimiterea confirmării plăţii către agenţi constatatori din cadrul organelor de poliţie. De asemenea, autorităţile locale sunt scutite de perceperea penalităţilor”, a declarat Benedek Zakariás, viceliderul grupului deputaţilor UDMR, după încheierea votului final, conform comunicatului de presă al Uniunii.

Propunerea legislativă a fost adoptată cu 307 de voturi „pentru”, iar un deputat nu a votat.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, cu modificările ulterioare, în sensul instituirii unei derogări  de la dispoziţiile art.20 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât, în cazul contravenţiilor care fac obiectul sistemului pilot, constatate în acelaşi timp cu alte contravenţii prevăzute de legi speciale şi aplicate aceleiaşi persoane, să se întocmească procese verbale distincte.

Potrivit unui amendament admis din raportul comisie de specialitate, „prin derogare de la art. de la art.20 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, pe perioada aplicării sistemului pilot, dacă agentul constatator constată în acelaşi timp mai multe contravenţii săvârşite de aceeaşi persoană, pentru amenzile prevăzute la alin. (1) se încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii distinct de celelalte, având seria de evidenţă unică prevăzută la art. 2 lit. B)”. 

Iniţiatorul propunerii legislative a explicat că autorităţile locale au avut dificultăţi în recuperarea amenzilor, iar atunci când bugetul anual a fost alocat, din cauza sumelor neîncasate, a scăzut semnificativ sprijinul financiar de la bugetul de stat. Prin această propunere legislativă am reuşit să găsim o soluţie la această problemă şi să simplificăm procedura achitării amenzilor contravenţionale.

Legea adoptată miercuri, decizional, de către Camera Deputaţilor va intra în vigoare după ce va fi promulgată de Preşedintele României şi publicată în Monitorul Oficial.

Adrian Meitner

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel