7.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI TIMIȘCampanie din ușă în ușă a medicilor din Timișoara pentru a explica...

Campanie din ușă în ușă a medicilor din Timișoara pentru a explica beneficiile vaccinării

Publicat în

spot_img
spot_img

Mai mulţi medici rezidenţi de la Spitalul Victor Babeş din Timişoara au anunţat miercuri că vor ieşi pe stradă, vor merge din uşă în uşă, pentru a le explica oamenilor de ce este necesar să se vaccineze.

„Atunci când vezi secţiile de Terapie Intensivă pline cu pacienţi a căror viaţă atârnă de un fir de păr, din cauză că refuză vaccinul sau nu cred că boala există, atunci când secţiile roşii sunt pline de pacienţi cu forme medii sau grave de COVID care pur şi simplu ar face orice pentru a putea respira fără a fi conectaţi la un aparat, pentru că acolo am ajuns, te întrebi: De ce? De ce oamenii nu vor să se vaccineze? De ce nu cred în această boală cumplită care a ucis peste 50.000 de români? Şi, în acel moment, îţi dai seama că poate nu ai făcut destul. Că poate orele, şi zilele, şi nopţile pe care le-ai petrecut în ATI ajutându-i pe bolnavi nu au fost îndeajuns. Ai facut tot ce se putea în spital. Dar, probabil, nu aici trebuia dusă bătălia. Dacă cei pe care îi tratăm astăzi în ATI-urile ocupate 100% ar fi înţeles ce să facă, de ce este importantă imunizarea, de ce este important să poarte masca şi să se ferească, nu am fi ajuns în situaţia asta”, spun medicii de la Spitalul Victor Babeş într-o postare pe Facebook.

Conform acestora, câţiva medici rezidenţi de ATI vor merge din casă în casă, din bloc în bloc sau pur şi simplu pe stradă să le explice oamenilor, faţă în faţă, de ce este necesară vaccinarea.

„Vom sta de vorbă cu timişorenii, le vom împărtaşi din experienţa noastră din spital şi le vom arăta care sunt beneficiile vaccinării, riscurile, posibilele efecte adverse”, au transmis medicii.

Potrivit acestora, campania de informare va începe joi. Ei speră să ajungă în cât mai multe zone din oraş şi să-i convingă pe oameni „că este esenţial să se vaccineze şi să nu plece urechea la dezinformările practicate de antivaccinişti, în special în mediul online”.

Ioana Pop

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel

Ligile studențești din UPT provoacă elevii de liceu la o vacanță inedită, activă, în cadrul a două tabere de vară

Din dorința de a-i familiariza pe liceeni cu viața de student, de a-i ajută pentru o mai bună orientare în carieră, de a reduce rata abandonului universitar, ligile studențești din Universitatea Politehnica Timișoara îi provoacă pe elevi să participe la două tabere de vară organizate în cadrul UPT, unde vor avea ocazia de a avea o vacanță activă, inedită, plină de experiențe interesante.