În ultimul deceniu, Fidesz a ales calea cea bună în toate problemele importante, a declarat preşedintele UDMR Kelemen Hunor, duminică, la Budapesta, la Congresul Fidesz.
În opinia lui Hunor Kelemen, schimbarea de paradigmă pe care Guvernul Ungariei a făcut-o în urmă cu un deceniu, în ceea ce priveşte politicile naţionale, a fost un lucru curajos, responsabil şi orientat spre viitor. Timpul a confirmat corectitudinea celor realizate, a spus preşedintele UDMR. Datorită acestui fapt, comunităţile maghiare din Bazinul Carpatic s-au regăsit pe sine.
Kelemen Hunor a vorbit şi despre posibilitatea dobândirii cetăţeniei maghiare prin intermediul unei proceduri simplificate,
pe care a apreciat-o ca fiind o justiţie istorică şi care a întărit solidaritatea naţională, a spus politicianul.
Acesta a vorbit şi despre măsurile care contribuie la păstrarea identităţii culturale şi lingvistice. “Am simţit, de nenumărate ori, că am avut pe cine să ne bazăm – chiar şi în timpul celor mai mari provocări”, a explicat Hunor Kelemen.
Preşedintele UDMR a vorbit şi despre subvenţiile acordate de către Guvernul Ungariei pentru sport şi care au deschis o nouă perspectivă pentru comunităţile maghiare din Bazinul Carpatic, precum şi despre programele de dezvoltare economică care au crescut competitivitatea.
Pentru schimbarea de paradigmă este nevoie de parteneri, a arătat Hunor Kelemen, adăugând că în urma dezvoltării unei comunităţi maghiare puternice au fost create şi parteneriate, respectiv prietenii strânse.
Acesta a vorbit şi despre marile bătălii ideologice ale viitorului, care şi-au făcut deja apariţia şi în zilele noastre: despre protejarea tradiţiei şi moştenirii greco-iudeo-romane (în accepţiunea sa largă), care a făcut ca Europa şi Occidentul să fie puternice şi dominante.
Cine întoarce spatele acestui lucru nu numai că va şterge trecutul, ci va elimina şi prezentul şi va face ca viitorul să fie unul fără speranţă, a spus preşedintele UDMR. Toţi cei care păstrează această tradiţie se află de partea cea bună, a spus Kelemen Hunor. Viktor Orbán s-a aflat pe un loc fruntaş şi în această bătălie, iar timpul îi va confirma politica şi în acest domeniu, a mai declarat Kelemen Hunor.
În ultimul deceniu, Fidesz a ales calea cea bună în toate problemele importante, a mai spus politicianul român. Însă nimic nu este definitiv, în politică nimic nu se obţine fără luptă, a amintit preşedintele UDMR.
Prin urmare, în interesul comunităţilor etnice maghiare de peste graniţele Ungariei, Kelemen Hunor a cerut: “câştigaţi
alegerile”. “Cunoscându-i pe maghiarii din Transilvania, vă pot spune că vă puteţi baza pe ei”, a mai spus el.