Castelul Bethlen, care face parte din Cetatea Aiud, va ajunge din nou în posesia Eparhiei Reformate din Ardeal, a anunţat eparhia, luni, pe pagina sa de internet.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Episcopia a revendicat castelul în urmă cu 15 ani, însă cererea sa a fost respinsă de către Comisia Specială de Retrocedare a bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România. În urma unei acţiuni depuse de către Biserică, în luna martie a acestui an Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României (ÎCCJR) a anulat definitiv hotărârea prin care retrocedarea a fost refuzată şi a obligat comisia să ia o altă decizie cu privire la restituirea valorosului monument istoric. Noua decizie a dispus retrocedarea.

Helga Lőrincz, viceprimarul oraşului Aiud, a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI că oraşul nu va contesta noua decizie şi că se va strădui să coopereze cu biserica.

Episcopul Béla Kató a salutat decizia. Potrivit episcopului, acest lucru va permite ca edificiile istorice din centrul oraşului
să formeze un singur nucleu unitar. Episcopul a lăudat administraţia locală a oraşului Aiud, care acceptă faptul că proprietăţile li se cuvin proprietarilor de drept. A mai adăugat că şi până acum, eparhia a cooperat bine cu autorităţile locale, deoarece obiectivul lor comun este ca clădirile din centrul Aiudului să fie renovate şi utilizate în mod corespunzător.

“A trecut multă vreme de când eparhiei i s-a retrocedat aşa o clădire importantă, astfel că retrocedarea Castelului Bethlen reprezintă un mare pas înainte după ce lucrurile au stagnat atâta vreme, în ultimii ani”, a declarat episcopul, pe pagina de internet a eparhiei.

Anterior, Biserica Reformată a redobândit complexul de clădiri al Colegiului Reformat Gábor Bethlen, aflat în vecinătatea castelului, respectiv locuinţele destinate profesorilor, de pe strada colegiului.

Locuinţele destinate profesorilor si biserica reformată se află în curs de renovare. Castelul Bethlen, recuperat acum, a fost construit peste poarta cetăţii. În cetate şi în biserica reformată care ocupă un loc central în cadrul cetăţii se poate ajunge prin intermediul intrării cu boltă, care este ca un tunel şi care trece prin parterul castelului.

Pe vremuri, castelul a servit şi drept palat princiar, iar mai târziu a găzduit colegiul. După naţionalizarea sa din 1948, oraşul Aiud a înfiinţat în acesta un muzeu de istorie. Lucrările de renovare ale clădirii au început în 2011, din fonduri guvernamentale româneşti, însă nu au fost finalizate nici până acum.

În prezent, obiectele din cadrul muzeului de istorie nu sunt expuse, a declarat viceprimarul Helga Lőrinzc, pentru MTI. Oraşul aşteaptă finalizarea lucrărilor de renovare pentru ca muzeul să se poată muta înapoi. Aceasta a mai explicat că legea prevede că după retrocedare, Biserica trebuie să păstreze timp de zece ani destinaţia imobilelor redobândite.

“Am cerut Bisericii să încheiem un acord de parteneriat pe termen mai lung şi să identificăm resursele necesare pentru a finaliza renovarea”, a spus viceprimarul.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.