Asociaţia Municipiilor din România (AMR), structură care reunește primarii principalelor orașe din țară,  solicită partidelor politice parlamentare, dar în special celor care vor asigura guvernarea, să includă în programul de guvernare reorganizarea administrativ-teritorială şi continuarea şi accelerarea procesului de descentralizare. Dacă PSD și PNL vor forma Guvernul, atunci cvasi-majoritatea primarilor se vor regăsi în noua coaliție de guvernământ.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

În documentul semnat de preşedintele AMR, Emil Boc, alături de alţi 30 de primari de municipii, se solicită includerea în programul de guvernare a următoarelor teme “de interes major” pentru dezvoltarea României şi a comunităţilor locale: reorganizarea administrativ-teritorială; continuarea şi accelerarea procesului de descentralizare; reforma administraţiei publice centrale şi locale; legea zonelor metropolitane.

“Solicităm, de asemenea, consultarea structurilor asociative în procesul de revizuire a Constituţiei României în vederea îmbunătăţirii inclusiv a cadrului constituţional care reglementează funcţionarea autorităţilor publice locale”, menţionează AMR.

Asociaţia Municipiilor cere asigurarea “stabilităţii legislative”, prin definitivarea Codului amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor, precum şi redactarea Codului finanţelor publice locale, Codului de procedură administrativă, Codului serviciilor publice şi a Codului fondurilor europene.

Pe termen scurt, AMR solicită viitorului Guvern:

– înaintarea spre dezbatere-consultare a Legii Bugetului de Stat pe 2022 cu respectarea angajamentelor privind finanţarea de la buget a măsurilor care au fost asumate doar prin Legea Bugetului de Stat pe 2021 (cheltuielile cu educaţia: finanţare burse şi transport elevi; cheltuielile cu asistenţa socială;)

– implicarea structurilor asociative în procesul de elaborare a cadrului general de implementare a PNRR

– descentralizarea cadrului de implementare a programelor operaţionale în exerciţiul financiar 2021-2027.

Pe termen mediu, AMR doreşte revizuirea programului multianual de finanţare a investiţiilor pentru modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea şi extinderea sau înfiinţarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică a localităţilor, aşa cum e reglementat prin OUG 53/2019 şi Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice 51/2006, dar şi sprijinirea autorităţilor publice locale pentru modernizarea actualelor sisteme de încălzire centralizată.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.