Piața Unirii, situată în zona centrală a Timișoarei este cea mai veche piață din oraș. Numele ei reamintește de momentul petrecut în 3 august 1919, atunci când trupele române conduse de Virgil Economu au intrat în urbe și au instaurat administrația românească. În prezent este un loc preferat atât de tinerii care doresc să servească o băutură pe una din multele terase amenajate în zonă, cât și de cei care caută  un cadru extraordinar pentru o plimbare romantică sau discuții pe teme istorice. În rândurile ce urmează, pe scurt, povestea unuia dintre locurile cele mai îndrăgite de timișoreni și de turiștii care poposesc în ”Mica Vienă”.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Până în anul 1716 suprafaţa actuală a pieţei era străbătută în diagonală, din coltul de sud-est până în cel de nord-vest, de valul de apărare al oraşului interior. Fortificaţia era executată din pământ, protejată spre exterior de o palisadă din trunchiuri masive din lemn, tencuite cu var. În fata valului, spre exterior, se afla șantul principal al cetății. Avariat în timpul asediului din anul 1716, acesta a fost ulterior reparat.

Începand din 1733 s-au întocmit mai multe proiecte pentru a se amenaja aici o piaţă și abia după anul 1740, a început demolarea valului de apărare. Ulterior şi şanţul cetăţii a fost umplut cu pământ, trecându-se la pavarea pieţei cu piatră naturală. Ultimele rămăşiţe ale fortificaţiilor au existat până în anii 1745 – 1746.

În decursul timpului piața a purtat şi alte denumiri, precum Hauptplatz (Piața Principală), Domplatz (Piața Domului) și Piața Losonczy – în onoarea comitelui Ștefan Losonczy, ucis de turci la 1552, când aceştia au atacat cetatea. După 1717, când armatele austriece au cucerit cetatea, ea a dobândit forma actuală, funcţionând o lungă perioadă de timp ca piaţă comercială.

Astăzi locul reprezintă cea mai importantă rezervaţie de arhitectură barocă din oras și este străjuit de imobile pe care patina timpului le-a transformat în importante monumente istorice. Cele mai însemnate clădiri sunt cele doua catedrale, cea romano-catolică și cea ortodoxă, astazi sarbească,  precum şi Palatul Baroc și Monumentul Sfintei Treimi, toate aprținând stilui baroc. Excepție fac unele elemente ale bisericii ortodoxe, care sunt în stil clasicist.

Dintre semnificativele obiective turistice ce pot fi admirate în perimetrul acestei pieţe, o notă dominantă o deţine Domul romano-catolic. Înainte de a trece la  descrierea amănunțită a acestei splendide construcții, trebuie să amintim de  persoana care a întocmit planurile ei. Se presupune că biserica a fost construită pe baza proiectului  renumitului architect vienez Josef  Emanuel Fischer von Erlach ( 1693 – 1742 ). După ce reședința episcopului diocezei romano-catolice a fost mutată la Timișoara, s-a hotărât construirea unei catedrale, a unui palat episcopal și a unor case pentru canonici. Așa se face că în 6 august 1736 a fost pusă piatra de temelie a Domului. Lucrările au durat o perioadă lungă de timp, fiind angrenați constructori, meșteri și muncitori calificați în diferite meserii. În 1773 a fost finalizată construcția Domului, în formă de cruce, cu o singură navă centrală; coloanele ce o încadrează de o parte şi de alta susţin acoperişul semicilindric. Lăcaşul de cult dispune de zece altare – dintre care cel principal a fost sculptat  în 1775 de către Iosef Resler – şi o orgă, construită de timișoreanul Leopold Wegenstein. La subsolul clădirii există o criptă în care sunt îngropate personalitaţi de renume ale istoriei Timişoarei şi a Banatului.

Domul romano – catolic are mai multe clopote, dintre care cel mai mare  a fost turnat în 1963 la Buda, în Ungaria. Orologiul din turn este din 1764, opera  ceasornicarului timișorean Martin Kidl, iar prima orgă în stil baroc a fost construită de meșterul vienez Paul Hanke în 1757. Aceasta a fost înlocuită la sfârșitul secolului al XIX-lea cu actuala orgă, realizată de timișoreanul Leopold Wegenstein.

În timpul luptelor cu turcii dintre anii 1788 și 1790, Domul a servit ca depozit de sare. În 1849 a fost avariat în timpul unui asediu, iar populația aflată  în stare critică și-a găsit refugiul în cripta acestuia.

Pe latura vestică a pieței, față în față cu Domul, se află Biserica Episcopală și Palatul Diocesei Ortodoxe  Sârbești, construite pe locul unei foste biserici de lemn ce a ars în timpul unui incendiu din 1728. Când mitropolitul din Niș (Serbia), Gheorghe Popovici, a devenit episcop al Bisericii Ortodoxe din Timișoara, a construit  în perioada 1745 – 1748, din donațiile  credincioșilor, lăcașul de cult (la început fără turnuri ) și reședința episcopală. În 1791, episcopul Petru Petrovici a restaurant biserica și a completat-o cu cele două turnuri în care sunt amplasate cinci clopote.

Fațada palatului episcopal este dominată de un balcon și de blazonul episcopiei, amplasat pe frontispiciul clădirii. În interior se află vicariatul ortodox sârbesc și muzeul diocezei sârbești, dar și obiecte din mânăstirile și bisericile din Bezdin, Ciacova, Sânpetru Mare, Ivanda, Foeni și Petrovaselo.

Până la mijlocul secolului al XIX-lea edificiul de cult a fost folosit de toată comunitatea  ortodoxă din oraș, atât de etnie sârbă cât și de cea de etnie română, însă, în urma separării celor două biserici, lăcașul din Piața Domului a rămas comunității sârbe.

Un alt edificiu important din Piața Unirii este Palatul Baroc, care în prezent găzduiește Muzeul de Artă din Timișoara. Povestea acestuia începe la 17 ani dupa ce printul Eugeniu de Savoya a cucerit orașul aflat sub stăpânire otomană.

In zona de sud a Pietei Unirii existau două clădiri, cea a Oficiului Minier și Casieria Militară. Inginerii austrieci au propus la acea vreme construirea unei reședinte pentru Guvernatorul Banatului. Primul pas a fost legarea celor două clădiri existente prin supraetajare. Accesul principal se făcea prin portalul cu mascaron, situat pe latura vestica a cladirii, si care astazi se pastreaza sub forma de fereastra. Cele două instituții au continuat să funcționeze în imobilul proaspăt realizat.
De-a lungul timpului, clădirea a servit drept sediu pentru Administrația Cancelariei Banatului, al Serviciului Casieriei Militare și mai apoi reședință pentru președintele administrației civile. La mijlocul secolului XVIII, latura dinspre Piața Unirii a fost extinsă și a fost amenajat portalul care există și în zilele noastre. În compozitia lui intră arcul în formă de mâner de coș, evidențiat de un coronament cu profil simplu și de o ghirlandă clasică inpirată de barocul imperial. Fațada Palatului are o somptuoasă decorație barocă, în care alternează două tipuri de împletituri desfășurate la nivelul pilaștrilor, al parapetelor și al coronamentelor ferestrelor.

Între 1849 si 1861 în nou înființata regiune autonomă Voivodina Sârbeasca și Banatul Timișan, Palatul Baroc a devenit sediul administrației care în acel deceniu a fost direct subordonată Vienei.

Primele lucrări importante asupra palatului, care urmau să aducă schimbări majore, au avut loc la finalul secolului al XIX-lea. Clădirea, care din 1861 era sediul Comitatului Timiș, a fost restaurată între 1885 și 1886 de către Jakob Klein, un arhitect originar din Cernăuți, cu studii la Paris.

În urma intervențiilor, a fost demolat corpul care separa cele două curți interioare, acoperisul dinspre piață a fost mansardat, iar încăperile au fost recompartimentate. Elementele baroce au fost eliminate de pe fațadă. Decorul în relief a dispărut, ferestrele primind ancadramente rectangulare cu coronamente identice. Prin tratarea fațadei s-a încercat, fără să fie finalizată, o decorație ce urma să îmbrace panourile aticului și parapetele ferestrelor.

În anul 1919, Palatul Baroc a ramas în continuare sediu administrativ, aici desfășurându-și activitatea Prefectura județului Timis-Torontal.

Deși ani de zile clădirea a avut funcțiuni administrative, după Al Doilea Razboi Mondial aici s-a mutat pentru o vreme Facultatea de Agronomie din cadrul Universității Politehnica.

Din anii ’80, în Palatul Baroc a funcționat secția de Artă a Muzeului Banatului, și tot în această perioadă au început  și lucrări de restaurare a clădirii. De la 1 ianuarie 2006, Palatul Baroc a devenit oficial sediul Muzeului de Artă.

Mai multe capete încoronate au trecut pragul Palatului Baroc, martor al celor mai importante  momente din istoria Timișoarei. În secolul al XVIII-lea împăratul Iosif  al II-lea a vizitat Timișoara  de trei ori, în anii 1768, 1770 și 1773. Din  păcate nu s-au păstrat documente scrise în acest sens, dar se presupune că el s-a întâlnit cu reprezentanții autorităților locale. În prima jumătate a secolului al XIX-lea împăratul Francisc I a poposit  în Palatul Baroc. În luna mai a anului  1872 clădirea l-a găzduit timp de două zile pe  împăratul Franz Iosef  I. O pictură  de 2,5 metri înalțime și 1,5 lățime atestă prezența monarhului și surprinde momentul în care acesta este întâmpinat în piață de autorități. Reprezentanții Muzeului de Artă intenționează să restaureze lucrarea. În anul 1923 Regele Ferdinand I și Regina Maria au vizitat Banatul și au locuit în Palatul Baroc timp de trei zile, 9 -12 noiembrie.

Pe aceeași latură sudică a Pieței, mai sunt două palate care fură ochii trecătorilor. Primul dintre acestea, ”Casa Bruck”, o bijuterie arhitecturală a orașului Timișoara, este formată dintr-un subsol, parter și trei etaje.   Pe locul actualului imobil exista la 1758 o casă cu parter și etaj. Clădirea, care a fost construită iniţial în stil baroc vienez, a fost ulterior reconstruită în stil Secession. La cererea proprietarului, Salomon Brück, în 1910 a început reconstrucția după planurile arhitecţilor Laszlo Szekely şi Arnold Merbl. Aceasta a fost finalizată un an mai târziu. Pe frontonul principal al edificiului sunt înscrise iniţialele proprietarului, „BS”, iar în interior mai există și azi vechiul lift, care a fost pus în funcţiune în 1911. Pe faţada Casei Brück pot fi admirate mai multe plăci ceramice colorate, care  au ca inspirație motivele folclorice ungureşti. Iniţial, pe locul edificiului a existat încă din 1828 o farmacie  – „Crucea de Aur” – ce aparținea familiei Zifkovich. Ea a fost recondiţionată şi folosită în anii care au urmat de către farmacistul Salomon Brück. Spațiul de la parterul Casei Bruck  a avut aceiași destinație, farmacie,  timp de o sută de ani. Și astăzi aceasta încă există şi, mai mult de atât, în mare parte, mobilierul şi vitrinele  sunt cele originale. Dulapurile cu sertare din lemn au fost recondiţionate  iar vitraliile, unde găsim cuvântul farmacie scris în cele trei limbi de circulație în Timișoara în acea perioadă: română, germană şi maghiară, sunt cele originale.

Pe latura nordică a Pieței Unirii pot fi admirate Casele Canonicilor, care reprezintă un ansamblu de patru clădiri, situat în Piața Unirii la nr. 8, 9, 10 și 11.

Imobilele datează din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și au format un singur edificiu, cu fațadă unitară, până după anul 1844. Toate casele au fost realizate inițial în stil baroc austriac, fiind refăcute după asediul din anul 1849 în stil clasicist și restaurate în 1980 după planurile arhitectului Șerban Sturza.

Casa de la numărul 8, cunoscută sub denumirea de Casa Szervinatz, aparținea în anul 1828 lui Johann Szervinatz. În anul 1847, aceasta adăpostea ospătăria “La Trei Husari”, pentru ca în 1852 să fie aici o fabrică de oţet.

Casa de la numărul 9, cunoscută sub denumirea de Casa Nica Koszta, era în anul 1828 proprietatea  lui Nica Koszta, iar mai târziu aici a funcționat ospătăria “La Balotul din Ardeal”. În anul 2009, casa a fost reabilitată în cadrul proiectului de cooperare româno-german „Reabilitarea prudentă şi revitalizarea economică a cartierelor istorice din Timişoara”, implementat de către Primăria Municipiului Timişoara şi Societatea Germană pentru Cooperare Tehnică (GTZ).

Casa de la numărul 10 era cunoscută în anul 1828 sub denumirea de “Casa Canonicilor”.

Casa de la numărul 11 este  Casa Krautwaschl, și aparținea în anul 1828 lui Franz Krautwaschl. În anul 1844 funcţiona aici ospătăria “La Struţ”, emblema ospătăriei fiind reprezentată de un struţ roşu. În decursul timpului, casa a fost sediul unor filiale de bănci, redacţii, partide politice. A fost reabilitată în anul 2009.

În mijlocul Pieței se află Statuia  Ciumei sau Monumentul Sfintei Treimi careamintește de încetarea epidemiei care a devastat  întreg Banatul, între anii 1731 și 1738. În acea perioadă, numai în Timișoara și-au pierdut viața peste 1.300 de bolnavi de ciumă. Un monument similar se găsește în comuna  Teremia Mare din județul Timiș.

Ideea ridicării acestui monument a aparținut  unui consilier al administrației locale,  Johann Anton Deschan von Hansen, ca urmare a unei promisiuni făcute anterior. Tot el a fost cel care a pus piatra de fundație a statuii la 21 noiembrie 1740. Lucrarea a fost finalizată, iar instalarea propriu-zisă s-a făcut între 1755-1758, în locul în care se află astăzi ceasul floral.  În anii 70, cu ocazia construcției magazinului  universal Bega, monumentul a fost mutat în Piața Unirii.

Monumentul este compus dintr-o coloană înaltă, triunghiulară, împodobită simbolic, pe care tronează Sfânta Treime, Tatăl și Fiul țin coroana cerească deasupra capului Sfintei Fecioare Maria, care îngenunchează la picioarele lor. La baza coloanei se află statuia Sfântului Ioan de Nepomuk iar sub el, Sfânta Rozalia.

La aceeași înălțime cu Sfântul Nepomuk se găsesc statuile regelui David și a Sfintei Barbara, patroana minerilor; soclul triunghiular este străjuit de statuile unor puteri legendare ocrotitoare, Sfântul Rochus, Sfântul Sebastian și Sfântul Carol Borromeus. Pe cele trei laturi se mai pot vedea sculpturi în relief, reprezentând cele trei calamități – război, foamete și ciumă – pricinuite la acea vreme de turci (1737 – 1739).

Monumentul este confecționat din gresie și are o valoare artistică deosebită, fiind creat la Viena, în stil baroc, și adus la Timișoara pe calea apei, pe Dunăre, Tisa și pe canalul Bega. Statuia a fost restaurată în anii 1994-1995 cu sprijin german și austriac.

Restaurarea clădirilor istorice și a monumentelor arhitecturale aduce un plus de frumusețe orașului și oferă oferă argumente importante pentru ca turiștii iubitori de istorie să viziteze Timișoara.

Credit foto: Merg In

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.