25.7 C
Cluj-Napoca
AcasăCORONAVIRUSAustria impune vaccinarea obligatorie împotriva Covid-19

Austria impune vaccinarea obligatorie împotriva Covid-19

Publicat în

spot_img
spot_img

Austria urmează să impună vaccinarea obligatorie împotriva covid-19 – începând de la 1 februarie -, a anunţat vineri cancelarul Alexander Schallenberg într-o conferinţă de presă în Tirol, în urma unor discuţii cu conducătorilor landurilor, relatează AFP.

Austria urmează, de asemenea, să-şi plaseze întreaga populaţie, inclusiv persoanele vaccinate, în carantină – începând de luni – pe o perioadă de 20 de zile, la doar câteva zile după ce a impus plasarea în carantină a persoanelor nevaccinate. Țara devine astfel primul stat membru al Uniunii Europene (UE) care ia astfel de măsuri în urma unei creşteri a cazurilor de covid-19.

Niciun guvern din UE nu a îndrăznit să facă acest lucru.

”Trebuie să privim realitatea în faţă”, a subliniat cancelarul conservator, în apărarea alegerii vaccinării onligatorii pe care a făcut-o.

”În pofida mai multor luni de persuasiune, nu am reuşit să convingem oamenii să se vaccineze”, a subliniat el.

Cancelarul a deplâns supraaglomerarea, în prezent, a secţiilor de terapie intensivă.

”O creştere durabilă a nivelului vaccinării este singurul mijloc de a ieşi din acest cerc vicios”, apreciază Alexander Schallenberg, care consideră că este vorba despre ”biletul de ieşire” din pandemia covid-19.

Restricţii impuse recent de către Guvernul de la Viena au antrenat o creştere puternică a numărului programărilor la centrele de vaccinarecAustria, care înregistrează un nivel de vaccinare de 66%, se află uşor sub media europeană.

Numărul îmbolnăvirilor continuă să crească şi se situează la un nivel fără precedent de la izbucnirea epidemiei.

Joi s-au înregistrat peste 15.000 de cazuri noi de covid-19.

Rata incidenţei covid-19 în ultima săptămână este de 991 de cazuri la 100.000 de locuitori.

Foarte puţine ţări din lume au impus vaccinarea obligatorie a populaţiei lor adulte.

Acest lucru s-a întâmplat în state autoritariste din Asia Centrală – Tadjikistan şi Turkmenistan, una dintre puţinele ţări care nu au declarat în mod oficial niciun caz de covid-19.

Vaticanul a impus, la 8 februarie 2021, printr-o notă, vaccinarea locuitorilor celui mai mic stat din lume şi a angajaţilor care lucrează la Sfântul Scaun.

Articole recente

Patru focare de COVID identificate în spitale din Timişoara şi Jimbolia

În spitalele din judeţul Timiș sunt 131 de bolnavi cu COVID-19 sau suspecţi

Tezaur unic în Europa, descoperit de arheologi în Bihor

Tezaurul va fi prezentat în totalitate după ce se vor efectua determinări cronologice cu ajutorul metodei C14, analize ADN şi cercetări antropologice.

Noroc cu seceta! Autoritățile au văzut că podul peste Mureş de la Săvârşin este foarte degradat, după ce nivelul apei a scăzut

Autorităţile au descoperit degradări la podul peste râul Mureş de la Săvârşin, după ce nivelul apei a scăzut foarte mult în ultimele săptămâni, fiind impuse unele restricţii de tonaj pentru vehicule.

CJ Timiș a lansat harta traseelor turistice din judeţ

Alin Nica, a declarat că este pentru prima dată când judeţul are o astfel de hartă, cu rute deja verificate, care conectează obiective turistice cu elemente de gastronomie şi posibilităţi de agrement şi de cazare.

Mai multe articole de același fel