Strada Eugeniu de Savoya este una dintre arterele istorice ale Timișoarei. Situată în zona Cetate a orașului, aceasta face legătura între străzile Martin Luther și Mărășești și cuprinde atât imobile construite în secolul XVIII cât și clădiri ridicate ulterior, în veacurile XIX și XX. A fost amenajată în timpul guvernării contelui Florimund Mercy, fost general în armata habsburgică și președinte al  administrației imperiale a Banatului, între 1716 și 1734.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

În prezent, strada poartă numele prințului Eugeniu de Savoya, comandant militar și om de stat austriac, care în anul 1716 a cucerit Timișoara, aflată până atunci sub dominația imperiului otoman. Născut la Paris și destinat unei cariere ecleziastice, tânărul Eugeniu a primit o solidă educație clasică, dar după ce timp de aproape doi ani a ocupat funcția de abate, el s-a îndreptat spre pasiunea sa: meseria armelor. După ce Ludovic al XIV a refuzat să îi încredințeze comanda unui escadron de cavalerie ( din cauza faptului că era prea mic de statură ), Eugeniu a parasite Franța și s-a stabilit la Viena unde a intrat ca voluntar în armata habsburgică. A comandat trupele imperiale, iar faptele sale de arme i-au fost răsplătite prin avansări successive. După mai multe încercări, în anul 1716, sub conducerea sa, trupele habsburgice i-au învins pe turci și au intrat în oraș pe strada care astăzi poartă numele comandantului oștirii.

De-a lungul arterei au fost construite mai multe imobile ale căror destinații s-au schimbat în timp.

Palatul Dicasterial

Pe strada Eugeniu de Savoya, la numărul 2, domină împrejurimile Palatul Dicasterial, considerat a fi cea mai mare clădire a vechiului oraș. A fost construit între anii 1855 și 1860 pentru a fi resedința guvernatorului Banatului. Este o copie după Palatul Strozzi din Florenta și tradiția timișoreană susține faptul că ferestrele acestei clădiri sunt egala la număr cu zilele anului. Clădirea este structurată pe patru nivele, are trei curti interioare, 273 de camere, 34 de bucatarii, 20 de camari, 65 de pivnite, 27 de depozite, 34 de camere pentru servitori.

Palatul este construit în stil romantic, cu elemente de renaștere toscană, fațadele sunt sobre, iar  ornamentele ferestrelor se încheie cu capiteluri arcuite.

Astazi, in cladirea aflata in proprietatea Statului Roman functioneaza Judecatoria Timisoara, Tribunalul Timis, Curtea de Apel Timisoara si parchetele de pe langa aceste instante. În trecut, au mai funcționat Oficiul de Cadastru, Revizoratul Școlar, atelierul de țigări de foi al fabricii de țigări și o firmă de confecții.

Hotelul și Restaurantul ”La trompetistul”, apoi Hungaria

A fost construit la jumătatea secolului al XVIII-lea și a aparținut avocatului Anton Seltmann. Clădirea a intrat în circuitul comercial al orașului și a fost cunoscută ca un spațiu unde serviciile erau de primă clasă. Potrivit unor istorici, de-a lungul timpului au înnoptat aici mai multe capete încoronate.  Sub numele de conte Falkenstein a stat Iosif al II-lea, împăratul Sfântului Imperiu Roman, în prima sa călătorie prin Banat și Timișoara, în anul 1768. Între 12 – 14 mai 1807 a locuit aici împăratul Franz I ( Francisc ), care a venit cu tezaurul coroanei habsburgilor ce a fost apărat de militia orășenească fără ca aceasta să știe ce anume a avut sub pază. Alte surse, afirmă că în celebrul hotel a înnoptat și împăratul Franz Josef al Austriei.

Un alt moment important l-a constituit și prezența domnitorului Alexandru Ioan Cuza în zilele de 7-8 martie 1866, în drumul său spre exil. În interiorul clădirii au avut loc întâlniri cu figurile proeminente ale românilor, în timp ce afară mulțimea curioasă s-a adunat să îl vadă pe fostul domnitor. Printre junii prezenți a fost și elevul gimnaziului piarist din Timișoara, Ioan Slavici.
În restaurantul hotelului, tatăl poetului Nikolaus Lenau și-a jucat și pierdut averea la jocurile de cărți.

Epoca de aur a complexului a fost atinsă în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea și primul deceniu al veacului următor. Proprietar a devenit Iuliu Ilic, deținător al Cazinoului Militar din Timișoara și al Hotelului Bristol din Budapesta. Acesta a adus mari schimbări, a refăcut clădirea și a supraetajat-o.  Grajdurile au fost desființate și în locul lor amenajate o grădină de iarnă și o cafenea. Numele vechi ”Trompetistul” a fost schimbat în ”Grand Hotel Hungaria”. În anul 1902, pe cele două etaje ale imobilului erau cincizeci de camere elegante, prevăzute cu dușuri și căzi de baie, iar bucătăria restaurantului oferea cele mai rafinate meniuri și băuturi. În plus, administrația hotelului oferea oaspeților și posibilitatea de a cumpăra bilete de tren, iar în anul 1910 a fost introdusă telefonia urbană și interurbană. În 1919 fostul hotel a devenit internat communal și ulterior sediu al mai multor instituții private și de stat.

Palatul Mercy

Tradiția consideră că în această clădire a locuit guvernatorul habsburgic al Banatului, contele Claude Florimond de Mercy. Fațada principal se flă pe strada Proclamația de la Timișoara, iar cea secundară pe strada Eugenyu de Savoya. Generalul Mercy a locuit aici între anii 1722 și 1727, după care s-a mutat în noul sediu din Piața Libertății. Începând cu 1737 în imobil a stat episcopal romano-catolic, iar la jumătatea secolului al XVIII-lea, funcționarii imperiali. Ulterior a funcționat Tribunalul Țării Banatului, până în 1768, când clădirea a fost declarată nelocuibilă chiar de către împăratul Iosif al II-lea, care a scris textual: ”Fosta casă Mercy sau a Judecătoriei este deja rea și șubredă” . Neavând perspective, a fost lăsată să se degradeze, iar în 1779 a fost demolată. Terenul respectiv a rămas mult timp viran, iar în 1812 a fost menționată pe planurile orașului clădirea actuală, „Casa Comitatului și Închisoarea”.

Actualul imobil construit  în stil neoclasic are în plan forma unui trapez, cu o curte interioară spațioasă. Fațada este simplă, iar poarta este încadrată de coloane ionice duble, care susțin balconul de la etaj cu grilaj din fier forjat. Parterul clădirii a fost folosit drept închisoare până după cel de-al doilea război mondial, iar în colțul nord-estic al clădirii se află la subsol o încăpere care era celula condamnaților la moarte. Unele surse susțin că între acest loc și Palatul Dicasterial exista un coridor subteran prin care deținuții erau duși în sălile de judecată.

Palatul Agoston sau Casa cu cocoș

Povestea  palatului  Agoston începe încă din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, când pe amplasamentul de astăzi exista o clădire în care își aveau sediul mai multe firme: prăvălii, localuri și ateliere.

În anul 1752 imobilul aparținea Theresiei Demmelmayer, văduva unui angajat al administrației. Potrivit unor documente, în 1817, acesta a fost vândut cu un milion de florini, iar patru ani mai târziu și-a schimbat iarăși stăpânul care a dat la schimb o proprietate în Macedonia.

 În anii 1840 clădirea era faimoasă pentru  localul pe care îl găzduia la parter – ‘La Cocoșul Negru’. De altfel, cocoșul din metal, cu aripile deschise si ciocul căscat, este si astazi la locul lui pe acoperiș. În 1845, imobilul a fost înzestrat cu o pivniță de vinuri numita ‘La Pisica Neagră’.

În 1911, Agoston Galgon, un om de afaceri evreu a obținut autorizația de construcție pentru o nouă clădire ce avea să fie ridicată pe același amplasament în doar un an de zile. Edificiul cu trei etaje a fost construit în stilul Secession al anilor 1900, iar planurile au fost întocmite, potrivit unor surse, de arhitectul Jenö Klein, după alte izvoare, de Henrik Telkes.

Clădirea are decorații antropomorfe și geometrice înscrise în dreptunghiuri, tipice fazei tarzii a curentului. La intersecția strazilor Eugeniu de Savoya și Florimund Mercy peste cele trei frontoane se suprapune o cupolă din metal, deasupra căreia tronează un cocos metalic ce pare că își ia zborul.

 Palatul Ágoston Galgon (cunoscut și drept Clădirea cu Cocoș) a adăpostit în secolul XX un atelier de pălării, o redacție de ziar, o firmă de pompe funebre, un atelier de sticlărie, o prăvălie de îmbrăcăminte, un coafor, un magazin de marunțișuri și mai multe cafenele.

Casa prințului Eugeniu de Savoya și poarta Forforosa

În 13 octombrie  1716 otomanii au predat armele armatei austriece în fruntea căreia se afla prințul Eugeniu de Savoya. Intrarea acestuia în cetate a avut loc prin poarta Forforoza, despre care se spune că ar fi primit acest nume deoarece aici ar fi fost agățat un felinar. De fapt era pronunția greșită a porții Fosforosa, purtatoare de lumina. (Fos e lumină în greacă, și fero, în latină, înseamnă a purta).

După intrarea habsburgilor în Timişoara a  început sistematizarea oraşului şi ca urmare vechea fortificație a fost dărâmată începând cu anul 1792.  Odată cu aceasta a dispărut și poarta de intrare în cetate, iar din  cărămizile rezultate în urma demolării ei a fost ridicată Casa Prințului Eugen.

 În perioada interbelică, în clădire au funcţionat mai multe magazine, apoi acestea au fost înlocuite cu un restaurant şi o cârciumă. În anul 1934 localurile au fost transformate în  Biroul general de comerţ, industrie şi agricultură, iar din 1946 în Agenţia Teatrală. Naţionalizarea din 1948 a oprit însă orice iniţiativă privată, dar  după 1990, chiriașii ce locuiau în cele șapte apartamente  au cumpărat spațiile.  La parterul clădirii se află unități comerciale. Doar curtea  interioară mai are aerul  Micii Viene: scările în formă de melc au încă lemnul orogonal, geamurile, uşile şi balustrada au un design inedit.

Deasupra intrării în clădirea aflată  pe strada Eugeniu de Savoya la numărul 24, se află un bazorelief care conţine stema aflată cândva pe poarta Forforoza. Unii spun că administraţia a obligat proprietarii să menţină basorelieful ce conţine stema şi un text în germană ce spune “Printz Eugen erobert Jahr 1716” (Prinţul Eugen a cucerit-o în 1716).

În fața Casei Prințului se află sculptura „Ansamblu de coloane: axul Pământului în acord cu stelele„ a lui Ion Nicodim, acesta fiind unul dintre monumentele amplasate în zona istorică a Timișoarei, odată cu reabilitarea acesteia în 2015.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.