Plecarea spre Cheile Crivadiei a fost lentă, că nu prea aveam energie după ce m-o mușcat căpușa…. N-am luat-o direct pe sub viaduct, ci am ocolit prin satul Crivadia și am început să urcăm pe vale. Apa era ea mocirloasă de la ploi, dar noi eram viteji. Plus că nici râul nu o fost mare la început, după ce am trecut o punte peste el. Abia după ce am trecut puntea s-o lăsat cu năcaz…

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Am înaintat noi ce am înaintat, extrem de lenți, până am dat de o bifurcație. Nu mai știu dacă eu sau Alin se / ne uitam pe hartă. Cert este că am decis să o luăm la dreapta, să străbatem furtunoși Cheile Crivadiei și să lăsăm la stânga Cheile Jgeabului. Apa a devenit din ce în ce mai vijelioasă. Ionuț era din ce în ce mai suspicios și se uita după zone de refugiu. Alin înainta înainte ca Harrison Ford într-unul din filmele din Războiul stelelor: neînfricat! Dar ce, eu nu puteam ține după Alin?, m-am întrebat în singurul meu gând din capul personal la momentul respectiv. Normal că m-am ținut. Frică mi-a fost, nu că o să mor neapărat ci că mă împiedic și cad cu aparatul de fotografiat în apă. Strașnic aparat. Un Canon pe film.

Am ținut drumul pe apă până când cheile s-au îngustat atât de mult de puteam merge sprijinindu-ne de stânci. Adică vreun metru jumătate. Apoi s-a declanșat dezastrul! Stâncile s-au crăcănat și singura variantă rămasă era să înotăm în amonte, contra curentului. Ionuț a zis că rămâne să ne recupereze în caz că murim.  Alin și-a luat avânt și a reușit să traverseze cei vreo cinci metri contra curentului de apă murdară. Eu nu am avut curaj și m-am întors la Ionuț. Să îi dau aparatul. Apoi am pornit să înot la deal…

…Ceea ce nu știți este faptul că eu nu știu să înot! Mă rog. Știu un pic. Adică nu mă duc ca toporul la fund. Plutesc și dau din brațe. Într-un bazin ar fi fost totul OK. Dar prin chei nu e OK când vine puhoiul. Mi-am luat avânt și am început înotul. Ionuț mă urmărea și, cred, că era convins că o să mor. În plus cred că se și bucura că rămâne cu aparatul foto. Alin se uita liniștit la mine cum o să mor. Nu-mi dădea nici o șansă de supraviețuire. Doar se uita relaxat, că oricum nu avea ce să facă.

…Eiiiii, frate! Dar am învins! Ăia patru metru contra curentului după ploaie i-am parcurs ca fulgerul. Nu mai țin minte cum, ideea e că i-am parcurs. Pe ultimul metru m-a salvat Alin,  care mi-a întins o mână. M-am apucat de ea și am ajuns la liman. Traversasem Cheile Crivadiei!!! Din aval în amonte. Am fost atât de mândru de mine că m-am dus după niște tufe să meditez.

După ce am meditat zece minute și am găsit niște frunze de brustur, m-am întors la Alin și am plecat mai departe să găsim loc de campare. L-am găsit, am vorbit cu gazdele, ne-am odihnit o țâră și am plecat să-l recuperăm pe Ionuț. Inotul la vale a fost o plăcere! Te băgai în apă și apa te ducea…

Ionuț ținea aparatul mai ceva ca pe sfintele moaște. Am revenit pe drumul pe care am venit și am strâns toate cadabalâcureile. Ne-am urcat pe biciclete și am plecat spre Orăștie. Ionuț zice că pe nu mai știu pe ce pod am dat telefon (că nu erau rețelele de telefonie puse la punct) să le spun oamenilor că noi ajungem fix la ora 21.00 pe terasă la Miorița din Orăștie, să bem o bere. Nu m-a crezut. Dar am ajuns… Fix la 21.00…

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.