-0.3 C
Cluj-Napoca
AcasăEDUCAȚIEPreședintele a promulgat legea care prevede introducerea disciplinei şcolare ''Istoria Evreilor. Holocaustul''...

Președintele a promulgat legea care prevede introducerea disciplinei şcolare ”Istoria Evreilor. Holocaustul” în planurile-cadru

Publicat în

spot_img
spot_img

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru studierea istoriei evreilor şi a Holocaustului.

Legea prevede introducerea disciplinei şcolare „Istoria Evreilor. Holocaustul” în planurile-cadru ale învăţământului liceal şi profesional, precum şi instituirea şi acordarea premiului „Constantin Karadja”.

Actul normativ stipulează că această disciplină şcolară se include în planurile-cadru ale învăţământului liceal şi profesional ca parte a trunchiului comun începând cu anul şcolar 2023-2024.

„Cadrele didactice care predau disciplina ‘Istoria Evreilor. Holocaustul’ pot beneficia de pregătire profesională şi cursuri de perfecţionare de specialitate, în ţară sau în străinătate”, mai prevede legea.

Potrivit legii, Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România, în colaborare cu Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic şi Institutul National pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, la propunerea Consiliului de onoare, acordă premiul anual „Constantin Karadja” cu ocazia zilei de 9 octombrie, „Ziua Holocaustului”.

„Premiul ‘Constantin Karadja’ se acordă cetăţenilor români şi străini, instituţiilor, asociaţiilor, fundaţiilor şi altor organizaţii neguvernamentale din ţară şi din străinătate, pentru merite deosebite în prezentarea şi promovarea istoriei, culturii şi tradiţiilor comunităţilor evreieşti din România, cunoaşterea în plan intern şi internaţional a contribuţiei acestei minorităţi naţionale la evoluţia şi modernizarea societăţii româneşti de-a lungul timpului, protejarea memoriei victimelor Holocaustului, dezvoltarea programelor educaţionale şi de cercetare privind Holocaustul din România, precum şi promovarea combaterii antisemitismului”, se arată în lege.

Ioana Pop

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel

Principele Nicolae al României, prezent la prima ceremonie de absolvire de la British International School of Timisoara

British International School of Timisoara, școala privată cu cea mai rapidă dezvoltare din partea de vest a țării, a marcat ieri cel mai important eveniment din scurta sa istorie – prima ceremonie de absolvire. Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României a ținut un discurs inspirațional pentru cei 33 de absolvenți.

Zece profesori și antrenori remarcabili din toată țara, premiați cu Premiul Mentor pentru excelență în educație

Premiul Mentor pentru excelență în educație se acordă anual, începând din 2010, profesorilor și antrenorilor care au descoperit tineri talentați și care au avut un rol important în evoluția profesională a discipolilor pe care i-au îndrumat în carieră.