Vizitatorii Grădinii Zoologice din Braşov vor putea, începând de sâmbătă, să admire două exemplare de leopard al zăpezilor, animal care a lipsit din colecţia grădinii din Braşov începând cu august 2020. Cei doi pui se numesc Aslan şi Amalia, au vârsta de cinci ani şi jumătate şi au ajuns la Zoo Braşov la începutul lunii noiembrie, fiind aduşi de la Zoo Chorzow din Polonia.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Anunţul privind faptul că publicul va putea vedea cele două exemplare de leopard al zăpezilor a fost făcut vineri de oficialii Primăriei Braşov. 

„Această specie a lipsit din colecţia grădinii zoologice timp de aproximativ un an şi jumătate, după ce Jammu, masculul în vârstă de aproape 15 ani, a decedat în august 2020 din cauza vârstei înaintate. După o perioadă în care, în colaborare cu coordonatorul programului EEP pentru această specie, am aşteptat ca aceste animale să devină disponibile pentru transfer, Aslan şi Amalia, un mascul şi o femelă având ambii vârsta de cinci ani şi jumătate, au ajuns la Zoo Braşov la începutul lunii noiembrie, fiind aduşi de la Zoo Chorzow din Polonia”, transmit aceştia într-un comunicat dat publicităţii.

Animalele au ajuns la începutul lunii la Braşov, şi au trecut fără probleme de perioada obligatorie de carantină şi adaptare la noul mediu.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania