Evelina Van Kerkhove: „Sunt un cetățean european, iar relația mea cu România este ombilicală. România e mama, România e acasă”

În spațiul elegant al hotelului Suitopia (Sol Y Mar Suites Hotel), zâmbetul larg al Evelinei se potrivește perfect arhitecturii moderne, calde și primitoare a clădirii. Telefonul din birou sună, iar vocea amabilă a româncei ghidează persoana de la celălalt capăt al convorbirii înspre cea mai potrivită ofertă pentru dorințele sale turistice. În decurs de câteva zeci de minute, Evelina schimbă spaniola cu engleza, cu franceza, germana sau neerlandeza, în funcție de client. Vorbește cinci limbi în afară de română și este, totodată, traducător autorizat din limba neerlandeză, în urma examenului promovat la Ministerul Culturii din România.

„Am dat examenele și pentru limba spaniolă și le-am luat cu brio, astfel că în curând voi fi și traducător autorizat din spaniolă”, mărturisește ea. Face traduceri în timpul liber, după ce își încheie ziua de muncă la hotel, unde lucrează la departamentul rezervări. Despre cum a ajuns în Spania, după un interesant periplu geografic și despre relația ei cu România, Evelina Van Kerkhove a povestit într-o discuție cu Occidentul Românesc în cadrul proiectului Stars4Media – „Connecto: Towards European Values Through Digital Media. The Live Streaming Hub”.

„Am nevoie de România”

Evelina are 47 de ani, s-a născut într-un sat de lângă Focșani și a absolvit cursurile Facultății de Geografie de la Universitatea București. A lucrat ca învățătoare în mediul rural o perioadă, apoi s-a relocat în București și s-a angajat în domeniul hotelier. Așa și-a cunoscut soțul, de origine belgiană, proprietar al unui mic hotel în capitala României. De acolo încoace, povestea ei a dus-o pe multe meleaguri și a ajutat-o să cunoască culturi diferite și să învețe limbi străine, dar și să lucreze în domenii variate. Cu fiecare nouă experiență, Evelina spune că a devenit o persoană mai bogată. A primit cu bucurie toate șansele oferite și s-a integrat fără probleme oriunde a purtat-o viața, dar România rămâne acasă pentru ea: „Mi-e teamă să spun că nu mă mai întorc acasă. Nu, eu am nevoie de România. Nu aș putea să stau prea mult departe de România, trebuie să mai revin din când în când, să merg la piață, să aud oamenii vorbind”.

„Povestea mea e doar o poveste a unui om plecat din țară și trecut prin multe. Am plecat din România în 2005. Soțul meu și-a dorit să se întoarcă în Belgia, iar eu am mers cu el. O perioadă, am călătorit amândoi, datorită muncii lui. Am fost peste tot  prin lume, am ajuns până în Africa Centrală, în America, am văzut locuri pe care nu le-aș fi văzut altfel. În Belgia, stăteam în satul părinților lui și acolo am deschis o mică afacere cu pâini tradiționale belgiene. Acolo s-a născut fetița noastră. Satul era specific flamand, nu prea avea străini, așa că le-am învățat dialectul, obiceiurile, i-am înțeles foarte bine trăind în mijlocul lor. Primul lucru pe care l-am făcut când ne-am relocat a fost să mă înscriu la școală, ca să învăț limba. Am vrut să nu depind de soțul meu ca să mă duc la magazin. Am descoperit fascinată că satul în care locuiam avea doar el un dicționar al său! Atât de multe dialecte sunt în Belgia…”, rememorează cu drag Evelina.

În 2013, a survenit o nouă mutare în viața ei. De data aceasta, destinația a fost însorita Costa Blanca din Spania, mai exact orașul turistic Calpe din provincia Alicante. Întreaga familie s-a mutat acolo („fetița noastră avea atunci patru ani”), iar Evelina s-a îmbogățit cu încă o limbă, încă o cultură. „Îmi amintesc că am ajuns aici în noiembrie, în Belgia ploua (de fapt, asta a fost una dintre probleme, în Belgia ploua foarte mult!), pe tot drumul prin Franța a plouat, iar când am ajuns în Calpe am scos direct rochiile de vară… Prima mea impresie aici a fost că am ajuns înapoi acasă, pentru că auzeam românește pe stradă, aveam magazin românesc, dar am descoperit și o comunitate largă de belgieni, pe lângă cea românească și celelalte nații care viețuiesc aici. Sincer, pentru mine Calpe a fost și rămâne un paradis”, spune românca.

La fel ca în Belgia, primul lucru pe care l-a făcut și în Spania a fost să se înscrie la cursurile de limbă spaniolă. A încurajat-o pe fiica ei să studieze la școală atât spaniola oficială, cât și cea valenciană, folosită regional. S-a angajat ca recepționeră la un hotel, iar după un an a ajuns să lucreze pentru lanțul hotelier care deține Suitopia, actualul ei loc de muncă. De șase ani, se ocupă de domeniul rezervărilor hoteliere și spune că asta o menține în legătură cu oameni din toate colțurile lumii și a motivat-o, totodată, să învețe limbi noi ori să le perfecționeze pe cele pe care le știa deja cât de cât. „A fost o provocare ce mi-a plăcut foarte mult, am avut mereu pasiune pentru limbile străine și mă bucur că pot comunica atât de liber și deschis cu clienții”, afirmă ea.

„Seriozitate și profesionalism, acestea sunt ingredientele, nu este alt secret”

Evelina are acum experiența muncii în turism în România și, respectiv, în Spania. Cu sinceritate, spune că există ceva esențial ce lipsește acum turismului românesc, ceva ce am putea recâștiga, dacă ne dorim ca acest domeniu să fie performant la noi acasă. „Spania pentru mine este un exemplu de ospitalitate. Organizarea hotelului unde lucrez este exemplară, iar politica de fidelizare a clienților – foarte importantă. Am învățat multe aici, profesional vorbind, și pot să vă spun că totul se bazează pe seriozitate și profesionalism, acestea sunt ingredientele, nu este alt secret. De asta avem clienți care revin mereu cu drag. Iar Calpe este un loc unde întâlnești toate neamurile lumii, care trăiesc aici în armonie și sunt primite cu brațele deschise de către localnici”, afirmă Evelina.

În opinia ei, turismul românesc ar avea nevoie de o schimbare de atitudine, în primul rând. „Este important să oferi servicii bune, dar mai ales onestitate. Am învățat aici în Spania că nu minți niciodată clientul. Oferim doar ce avem. Este esențial să nu dezamăgești oamenii! Prezintă doar ceea ce ai și poți oferi onest. Dezamăgirea este un lucru foarte rău în turism. Și ceea ce mi se pare că lipsește turismului românesc este amabilitatea, zâmbetul. Nu vin niciodată acasă cu ochi critic și nu vreau să judec, dar parcă mereu suntem încrâncenați, enervați, pregătiți să dăm o lecție celorlalți. Aș zice că avem nevoie de mai multă înțelegere și mai puțină judecată asupra celorlalți”, conchide ea, cu același zâmbet sincer pe figură.

             „Tonul face muzica. Felul în care i te adresezi unui client îi schimbă și lui atitudinea. Respectul față de client, modestia în relația cu el – care nu înseamnă umilință, ci dragul de a oferi ceva – și a pune un preț adecvat pentru ceea ce oferi, aceștia mi se par piloni vitali în turism. De asemenea, modul în care se comportă conducerea unei instituții, fie a turistică sau de orice altă natură, își pune amprenta și asupra comportamentului angajaților. Îmi pare rău când văd acasă că țâfna a ajuns cumva să vină la pachet cu funcția, cam peste tot.”

Evelina se simte și este, cu adevărat, un cetățean al Europei. Educată și formată în trei culturi diferite până acum și având dublă cetățenie (română și belgiană), spune că, pentru ea, a fi cetățean european înseamnă „să te simți acasă în orice țară din Europa, chiar dacă ești doar în vizită. Două lucruri contează: nu uita de unde ai venit și respectă locul unde te afli. Respectă locul care te-a primit. Eu am primit șanse în fiecare țară unde am ajuns și toate m-au ajutat să evoluez, ca individ. M-am adaptat peste tot și mi-a fost drag să fac asta. Îmi place să pătrund în profunzimea culturii unui popor, mă simt pregătită să mai cunosc încă una, dacă se poate. Desigur, acum fiica mea, care are 12 ani, este mai importantă și pentru ea Spania e acasă, dar putem face descoperiri lingvistice și culturale și prin excursii sau de la distanță… Nu știu dacă chemarea pământului va fi atât de puternică încât să revin în România, la un moment dat. Acum sunt bine aici, așa cum sunt și las viitorul să vedem ce aduce”, mărturisește ea.

Deși fiecare zi de muncă este solicitantă, într-un fel sau altul, surâsul de pe chipul ei nu dispare. Îl duce cu ea peste tot, la școala unde învață fiica ei, la activități diverse (indiferent de comunitatea în care se întâmplă, cea spaniolă, belgiană sau românească), la magazinul românesc de unde își face cumpărăturile („îmi place că aici ne sprijinim afacerile românești, folosim servicii oferite de firme ale românilor, cumpărăm produse românești”) sau în discuțiile cu prietenii sau colegii de la hotel (unii dintre ei tot români).

„Știți ce mi-ar plăcea? Să vin să vizitez România în tihnă. Mi-e dor de perioada studenției când mergeam câte o lună în practică și descopeream atâtea locuri interesante. Da, știu că relația cu România (administrativă, birocratică, instituțională) este complicată și mi s-a întâmplat și mie de multe ori să fiu tratată, cum spuneam, cu țâfnă, cu refuz, cu lipsă totală de empatie sau de bunăvoință. Dar, deși Spania, Calpe, sunt paradisul meu acum, am o viață frumoasă aici și respect foarte mult locul în care mă aflu, relația mea cu România este ombilicală. România e mama, care e acolo, e casa bunicilor mei, este acasă, pentru mine”, conchide senin Evelina Van Kerkhove, românca cu povestea sa europeană deschisă mereu pentru un nou capitol interesant.

Un material realizat de: Camelia Jula, jurnalist Occidentul Românesc

Material video, fotografii și montaj: Raúl Sánchez Costa

Articol multimedia publicat în cadrul proiectului Stars4Media – „Connecto: Towards European Values Through Digital Media. The Live Streaming Hub”