Deschiderea sezonului de schi în staţiunea Păltiniş se amână din nou

Data:

Sezonul de schi din staţiunea Păltiniş din munţii Cindrel se amână din nou, de această dată nu doar din cauza căldurii, ci şi a ploii, au anunţat administratorii complexului de pârtii Arena Platoş.

“Dacă site-urile de prognoze meteo raportează un trafic nemaiauzit, noi suntem! Am dat sute de refreshuri zilele astea, gândindu-ne că ploaia de astăzi, anunţată încă de luni, va cădea printr-un noroc nemaivăzut sub formă de zăpadă. La altitudini mai mari a nins, la Arena Platoş Păltiniş, din păcate, astăzi a plouat. O bună parte din stratul subţire de zăpadă căzută în ultimele zile s-a stricat, aşa că ne este imposibil să deschidem mâine. Însă, prognoza meteo care ne-a chinuit în ultimele zile arată foarte bine pentru săptămâna viitoare, aşa că sunt şanse mari să schiem weekendul viitor”, au anunţat cei de la Arena Platoş.

Nici pe pârtia de la telescaun din Păltiniş nu se poate schia în acest weekend, tot din cauza căldurii şi a ploii.

În staţiunea Păltiniş, zăpada măsoară 23 de centimetri, însă nu este suficientă doar zăpada naturală pentru a putea schia pe pârtii. Deocamdată, tunurile nu pot produce eficient zăpadă artificială la Păltiniş, spun cei de la Arena Platoş şi de la pârtia de la telescaun.

Distribuie știrea:

Stiri recente

Alte articole asemănătoare
Related

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Sibiu organizează online, “Târgul ofertelor educaţionale”

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Sibiu împreună cu câteva companii din judeţ organizează marţi şi miercuri, online, "Târgul ofertelor educaţionale", pe site-ul www.scoaladualasibiu.ro, unde elevii pot afla informaţii despre liceele şi colegiile unde pot învăţa meserii.

A început Caravana ULBS. Liceenii au ocazia să fie studenți pentru o zi

Timp de trei zile, în Piața Mare din Sibiu, se desfășoară un eveniment special destinat elevilor de liceu, dar și viitorilor studenți de master. Caravana ULBS, organizată de Asociația Studenților în Psihologie Sibiu, în colaborare cu Universitatea Lucian Blaga, își propune să ofere tinerilor informații cu privire la posibilitățile de studiu pe care le oferă universitatea, prin intermediul standurilor universitare, amplasate începând de astăzi, 10 mai și până vineri, 13 mai, în centrul Sibiului.