fbpx
9.7 C
Cluj-Napoca
AcasăTransilvania MeaTransilvania mea | Concurs la Crivadia. Partea a II-a. Organizarea taberei

Transilvania mea | Concurs la Crivadia. Partea a II-a. Organizarea taberei

Publicat în

spot_img
spot_img

Nu am mers mult că am și auzit zbierete în urma noastră… M-am panicat pe persoană fizică, că celorlalți din grup nu le prea păsa, fiind mai curajoși. Am întors capul și l-am văzut pe Călin alergând de mama focului, cu toate ălea bălăngănind pe rucsacul lui. Gata, mi-am zis! Sigur s-o întâlnit cu vreun urs și acum încearcă să scape dându-ne pe noi hrană fragedă bestiei!!!

…Nu o fost chiar așa. De întâlnit se întâlnise el cu cineva, dar nu cu un urs, ci cu o babă care l-o speriat teribil. Iar de fugit fugea să ne ajungă din urmă după ce se rătăcise neascultând de Alin. L-am așteptat, că ce era să facem? După ce l-am cărat atâta timp cu trenul după noi nu puteam să-l lăsăm de izbeliște între Merișor și Crivadia. Călin o fugit tare, adică mult și atât de iute de i-o zburat de pe rucsac lopățica de infanterist. O pierdut-o pe drum. Bine că mâncarea era pusă în siguranță, în interiorul rucsacului.

Apoi s-o pus pe povestit, în timp ce-și trăgea sufletul și-și cerea iertare. Cum o greșit că n-o ascultat de Alin și o apucat-o pe căi greșite. Care căi l-or dus spre Bănița în loc de Crivadia. Cică, la un moment dat, fiind convins el de el însuși, mergea pe drum și o întâlnit o babă. Scuze! O femeie mai în etate. Nevorbit fiind de zeci de minute, s-o dat zmeu și o întrebat-o dacă mai e mult până la Crivadia. Femeia s-o crucit și i-o zis că dacă mai merge în direcția aia multul v-a fi și mai mult! Că el mergea spre Bănița – Petroșani – Târgu Jiu. Trecând prin Defileul Jiului, după ce depășea Pasul Merișor, cu o altitudine de 759 de metri și unde au avut loc crâncene bătălii în timpul Primului Război Mondial. Omenoasă fiind, baba l-a îndemnat pe Călin să înnopteze la ea, dar el a refuzat scurt și a fugit după noi, înapoi, că la noi era sticla de Tanita. Știți voi, un fel de lichior de cafea, contrafăcut. Și așa Călin, alergând, ne-a ajuns din urmă…

După ce s-o liniștit omul, am plecat spre locul de campare. Aveam multe de făcut: de pus corturile, de mâncat ca niște lihniți, de vorbit cu moșul și baba (altă babă, nu aia a lui Călin) pe terenul unde urma să fie amplasată tabăra, de adunat lemne de foc, de pregătit vatra de foc, de identificat locul de alimentație publică din sat… gen crâșmă… etc. Primele fapte le-am realizat urgent. Adică am coborât din drumul din deal în poiana din vale și am mâncat. Am vorbit cu oamenii pe terenul cărora urma să facem hărmălaie și apoi am purces la găsirea crâșmei. Am urcat dealuri, am mers kilometri întregi șii am ajuns în locația unde ar fi trebuit să servim bere, sucuri și să luăm niște pită și pateuri. De porc sau pui, că de ălea vegetale cumpărasem eu din greșeală, nefiind atent la ce scrie pe etichetă. Și acum îmi este greață de la ele.

Am dibuit drumul și am ajuns unde ar fi trebuit să ajungem. Locul exista, clădirea la fel, doar că crâșma se desfințase. Daaaar… pe un geam era un afiș! Călin (tot Călin, evident) o fost curios să afle ce scrie pe afiș. Așa că o pășit cu încredere!!! Prea multă încredere, că el o crezut că merge pe pământ plat. Din păcate pentru el acolo era un șanț. Care nu se vedea, fiind îmbuibat cu urzici. Călin a pășit încrezător în pământul de sub picioarele lui dar s-a trezit în urzicile din șanț. L-am extras cât am putut de repede și apoi am citit afișul de pe geam. Nu mai era nici o crâșmă acolo, ci un centru de colectere de ciuperci!

Am plecat spre corturi extrem de dezamăgiți. Când am ajuns la intersecția DN 66 cu DJ 666, numai ce ne iasă în cale un biciclist. Un om… ce să zic… pâinea lui Dumnezeu! Care, clătinându-se puțin, ne-a atenționat că tocmai atunci s-o deschis o crâșmă nouă, pe o uliță transversală. Am ajuns, am vorbit cu oamenii, am specificat că o să fim mulți, am băut câteva beri de fiecare, după care am plecat spre corturi…

Ne-am așezat pe iarbă în jurul corturilor. Era noaptea târziu. Am făcut un foc și am ascultat iar aventurile lui Călin, povestite tot de el. Alin a clacat primul: s-a dus la somn! Eu, cu Ionuț, Clau și Călin am mai stat. Un pic. Că apoi ne-am pus la hodină, deoarece a doua zi urma să mergem să marcăm traseul de concurs. Și bine am făcut… Că dimineața ne-am, trezit devreme. Nu înainte ca o altă inițiativă privată de-a lui Călin să fie pusă în practică: și-o agățat plasa cu mâncare într-un prun!!! Urmările au fost inimaginabile!!!

Daniel I. Iancu

Articole recente

Cel mai vechi muzeu din România poate fi vizitat gratuit, duminică, cu ocazia împlinirii a 207 ani de la deschidere

Muzeul Naţional Brukenthal aniversează 207 ani de la deschiderea publică

Parlamentul României va găzdui o expoziţie cu fotografii din Ţinutul Secuiesc şi regiunea în care trăiesc ceangăii

Expoziţia intitulată "Paradisul evitat", cu imagini din Ţinutul Secuiesc şi regiunea în care trăiesc ceangăi, a artistului fotograf Gyula Ádám, originar din Miercurea Ciuc, urmează să fie vernisată, în data de 5 martie, la Bucureşti, în Parlamentul României.

ADR Vest a lansat un nou apel de proiecte | Peste 40 de milioane de euro pentru firmele din Regiunea Vest

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a lansat un nou apel de proiecte în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, destinat microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii din regiune, care au la dispoziție 41,25 milioane euro pentru investiții.

Papa Francisc a numit Nunţiul Apostolic în România şi Republica Moldova

Papa Francisc l-a numit pe Excelenţa Sa, Mons. Giampiero Gloder, Arhiepiscop titular de Telde, Nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova.

Mai multe articole de același fel

Transilvania mea | Turul Centenarului. Partea I. Din Deva la Timișoara

Habar nu aveam de turul respectiv. Cum stăteam eu liniștit pe canapea, după Revelion, numai ce primesc un mail de la Bamse. Era 4 ianuarie 2018, iar mail-ul era ceva de genul: băăă nu mergem și noi? Bine, Bamse o fost mai finuț și nu m-o luat cu Băăă!. Mi-o zis „Ciao, Dani!”.

Transilvania mea | Prin Apuseni. O seară la Tarnița

După o curbă, numai ce zărim în zare o mașină de teren în fața unei porți din fața unei case. Îl abandonez pe Ovidiu lângă bagaje și îmi fac curaj să intru în curtea omului. Pustiu ca-n Sahara, doar că era mai frig