Nu am mers mult că am și auzit zbierete în urma noastră… M-am panicat pe persoană fizică, că celorlalți din grup nu le prea păsa, fiind mai curajoși. Am întors capul și l-am văzut pe Călin alergând de mama focului, cu toate ălea bălăngănind pe rucsacul lui. Gata, mi-am zis! Sigur s-o întâlnit cu vreun urs și acum încearcă să scape dându-ne pe noi hrană fragedă bestiei!!!

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

…Nu o fost chiar așa. De întâlnit se întâlnise el cu cineva, dar nu cu un urs, ci cu o babă care l-o speriat teribil. Iar de fugit fugea să ne ajungă din urmă după ce se rătăcise neascultând de Alin. L-am așteptat, că ce era să facem? După ce l-am cărat atâta timp cu trenul după noi nu puteam să-l lăsăm de izbeliște între Merișor și Crivadia. Călin o fugit tare, adică mult și atât de iute de i-o zburat de pe rucsac lopățica de infanterist. O pierdut-o pe drum. Bine că mâncarea era pusă în siguranță, în interiorul rucsacului.

Apoi s-o pus pe povestit, în timp ce-și trăgea sufletul și-și cerea iertare. Cum o greșit că n-o ascultat de Alin și o apucat-o pe căi greșite. Care căi l-or dus spre Bănița în loc de Crivadia. Cică, la un moment dat, fiind convins el de el însuși, mergea pe drum și o întâlnit o babă. Scuze! O femeie mai în etate. Nevorbit fiind de zeci de minute, s-o dat zmeu și o întrebat-o dacă mai e mult până la Crivadia. Femeia s-o crucit și i-o zis că dacă mai merge în direcția aia multul v-a fi și mai mult! Că el mergea spre Bănița – Petroșani – Târgu Jiu. Trecând prin Defileul Jiului, după ce depășea Pasul Merișor, cu o altitudine de 759 de metri și unde au avut loc crâncene bătălii în timpul Primului Război Mondial. Omenoasă fiind, baba l-a îndemnat pe Călin să înnopteze la ea, dar el a refuzat scurt și a fugit după noi, înapoi, că la noi era sticla de Tanita. Știți voi, un fel de lichior de cafea, contrafăcut. Și așa Călin, alergând, ne-a ajuns din urmă…

După ce s-o liniștit omul, am plecat spre locul de campare. Aveam multe de făcut: de pus corturile, de mâncat ca niște lihniți, de vorbit cu moșul și baba (altă babă, nu aia a lui Călin) pe terenul unde urma să fie amplasată tabăra, de adunat lemne de foc, de pregătit vatra de foc, de identificat locul de alimentație publică din sat… gen crâșmă… etc. Primele fapte le-am realizat urgent. Adică am coborât din drumul din deal în poiana din vale și am mâncat. Am vorbit cu oamenii pe terenul cărora urma să facem hărmălaie și apoi am purces la găsirea crâșmei. Am urcat dealuri, am mers kilometri întregi șii am ajuns în locația unde ar fi trebuit să servim bere, sucuri și să luăm niște pită și pateuri. De porc sau pui, că de ălea vegetale cumpărasem eu din greșeală, nefiind atent la ce scrie pe etichetă. Și acum îmi este greață de la ele.

Am dibuit drumul și am ajuns unde ar fi trebuit să ajungem. Locul exista, clădirea la fel, doar că crâșma se desfințase. Daaaar… pe un geam era un afiș! Călin (tot Călin, evident) o fost curios să afle ce scrie pe afiș. Așa că o pășit cu încredere!!! Prea multă încredere, că el o crezut că merge pe pământ plat. Din păcate pentru el acolo era un șanț. Care nu se vedea, fiind îmbuibat cu urzici. Călin a pășit încrezător în pământul de sub picioarele lui dar s-a trezit în urzicile din șanț. L-am extras cât am putut de repede și apoi am citit afișul de pe geam. Nu mai era nici o crâșmă acolo, ci un centru de colectere de ciuperci!

Am plecat spre corturi extrem de dezamăgiți. Când am ajuns la intersecția DN 66 cu DJ 666, numai ce ne iasă în cale un biciclist. Un om… ce să zic… pâinea lui Dumnezeu! Care, clătinându-se puțin, ne-a atenționat că tocmai atunci s-o deschis o crâșmă nouă, pe o uliță transversală. Am ajuns, am vorbit cu oamenii, am specificat că o să fim mulți, am băut câteva beri de fiecare, după care am plecat spre corturi…

Ne-am așezat pe iarbă în jurul corturilor. Era noaptea târziu. Am făcut un foc și am ascultat iar aventurile lui Călin, povestite tot de el. Alin a clacat primul: s-a dus la somn! Eu, cu Ionuț, Clau și Călin am mai stat. Un pic. Că apoi ne-am pus la hodină, deoarece a doua zi urma să mergem să marcăm traseul de concurs. Și bine am făcut… Că dimineața ne-am, trezit devreme. Nu înainte ca o altă inițiativă privată de-a lui Călin să fie pusă în practică: și-o agățat plasa cu mâncare într-un prun!!! Urmările au fost inimaginabile!!!

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania