21.8 C
Cluj-Napoca
AcasăSOCIALOperatorul de salubritate RER - VEST, amendat cu 40.000 lei, de către...

Operatorul de salubritate RER – VEST, amendat cu 40.000 lei, de către DSP Alba, în urma unui control igienico-sanitar

Publicat în

spot_img
spot_img

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba, a amendat miercuri, operatorul de salubritate RER – VEST, cu suma de 40.000 lei, sancțiune care a survenit în urma unui control în teren, efectuat de către inspectorii sanitari.

În urma controalelor efectuate în teren, inspectorii au constatat deficiențe în gestionarea, colectarea și îndepărtarea deșeurilor solide menajere din Alba Iulia, ale operatorului de salubritate RER – VEST.

“Ca urmare a sesizărilor continue adresate instituției noastre cu privire la evacuarea necorespunzătoare a deșeurilor menajere solide de la locurile de producere și colectare de pe raza municipiului Alba Iulia, DSP Alba, prin Serviciul Control în Sănătate Publică (SCSP) a efectuat miercuri, 29 decembrie 2021, un nou control igienico-sanitar pentru verificarea și respectarea normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației.

Pentru neremedierea deficiențelor constatate și neîndeplinirea recomandărilor făcute de către inspectorii DSP Alba, operatorul RER-Vest S.A. Oradea – punct de lucru Alba Iulia a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 40.000 de lei, conform HG 857/2011 art. 3 lit c) alin 1.

Precizăm că în data de 23 decembrie 2021, în urma mai multor sesizări venite din partea populației și consemnate și în mass-media locală, inspectorii DSP Alba au întreprins un control în teren, constatându-se deficiențe în gestionarea, colectarea și îndepărtarea deșeurilor solide menajere în mai multe puncte pe teritoriul municipiului Alba Iulia.

Ca urmare, inspectorii au emis un avertisment prin care s-a solicitat operatorului RER-Vest S.A. Oradea – punct de lucru Alba Iulia ridicarea, în regim de urgență, a deșeurilor menajere de pe raza municipiului Alba Iulia conform prevederilor legale în vigoare, aspect care nu a fost îndeplinit de către operatorul de salubritate”, au transmis reprezentanții DSP Alba, prin intermediul unui comunicat de presă.

Articole recente

Opt localităţi din Harghita fără curent electric, din cauza vântului puternic

Praid, Ocna de Sus, Ocna de Jos, Corund, Şiclod, Atid, Atia şi Cuşmed au fost, timp de o oră, sub incidenţa unui cod portocaliu meteo de vijelii, grindină, descărcări electrice şi averse torenţiale.

Georgi Andonov și Jordanka Andonova au câștigat Transylvania Classic 2022

După trei zile de poveste pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu, echipajul bulgar Georgi Andonov și Jordanka Andonova a reușit să câștige ediția din 2022 a raliului de regularitate Transylvania Classic, competiție înscrisă și în calendarul Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice (FIVA).

Doi minori au fost loviţi de fulger în Pasul Vâlcan

Tânăra de 17 ani a suferit arsuri de gradul 1 şi 2 pe aproximativ 30% din suprafaţa corpului.

Mai multe articole de același fel