CSM Deva, ocupanta locului 2, în clasamentul Ligii 3. Seria 7, echipă antrenată de Ștefan Nanu, se află în vacanța de iarnă a sezonului competițional.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Oficialii grupării de la ²poalele² Cetății, s – au mișcat repede pe piața de transferuri, reușind două mutări importante, pentru angrenajul echipei.

Este vorba despre mijlocașul Dragoș Săulescu, jucător care a evoluat ultima dată, la Gilortul Târgu Cărbunești (locul 8, Liga 3 Seria 7) și atacantul Alexandru Avramovici, transferat de la Voința Lupac, ocupanta locului 4, în Liga 3 Seria 7.

Dragoș Săulescu, fotbalist în vârstă de 29 ani, originar din Peșteana-Jiu, a fost în sezonul 2019/2020, golgheterul celor de la CSM Reșița în Liga 3, promovând la finalul sezonului cu echipa din Valea Domanului, în Liga 2.

Până să ajungă la Deva, Săulescu a mai evoluat în cariera sa, pentru echipele FC Caransebeș, FC Cisnădie, Național Sebiș și CSM Reșița, ASU Poli Timișoara.

La nivelul Ligii 2, Săulescu a evoluat în 40 de meciuri.

Celălalt transfer, este cel al atacantului Alexandru Avramovici, jucător care a evoluat ultima dată la Voința Lupac, echipă din Caraș – Severin.

Fotbalistul în vârstă de 30 ani, s – a născut în capitala Serbiei, Belgrad, iar în cariera sa, Avramovici a evoluat pentru Muncitorul Reșița și Voința Lupac.

“Sunt niște transferuri bune, jucători pe care i – am urmărit pot să zic, un an de zile, fotbaliști care se pliază pe sistemul de joc, pe care mi – l doresc eu la Deva.

Săulescu este un jucător cu calitate, vine cu experiența dobândită în nivelul Ligii 3 și Ligii 2.

Avramovici este un jucător care pune presiune pe apărarea adversă, nu cedează niciodată dacă pierde un duel, este un atacant de careu și de gol”, a declarat pentru Știrile Transilvaniei, Ștefan Nanu, tehnicianul celor de la CSM Deva.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania