21.8 C
Cluj-Napoca
AcasăECONOMIEGuvernul României a semnat cu Fondul European de Investiții un contract de...

Guvernul României a semnat cu Fondul European de Investiții un contract de 400 milioane euro pentru implementarea instrumentelor financiare pentru sectorul privat în cadrul PNRR

Publicat în

spot_img
spot_img
  • Semnarea contractului cu Fondul European de Investiții este unul din jaloanele prevăzute în PNRR pentru acest an.
  • Instrumentul de capital de risc, cu un buget de 400 milioane euro, va contribui la aproximativ 20 fonduri de investiții de capital care vor investi în întreprinderi mici și mijlocii, întreprinderi cu capitalizare medie și proiecte de infrastructură.

 
Guvernul României și Fondul European de Investiții au semnat joi contractul de finanțare pentru implementarea instrumentelor financiare de investiții de capital (equity) finanțate prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență (”PNRR”).
 
Contractul prevede înființarea Fondului de Fonduri pentru Redresare, investiție finanțată printr-o contribuție de 400 milioane euro din Componenta 9 a PNRR, intitulată ” Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare”.
 
Noul contract reprezintă o continuare firească a colaborării dintre Guvernul României și Fondul European de Investiții pentru susținerea investițiilor în România. Astfel, opt fonduri de capital de risc, utilizând în special resurse din fonduri structurale, au fost înființate în ultimii ani.
 
”PNRR oferă României șansa unui salt important în creșterea sustenabilă a unor sectoare esențiale. Expertiza Fondului European de Investiții și a intermediarilor selecționați va contribui semnificativ la creșterea unor întreprinderi românești și la redresarea economiei românești după criza COVID-19”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu.
 
Prin noul contract se anticipează că, în următorii cinci ani, aproximativ douăzeci de fonduri de investiții vor obține resurse sporite pentru a investi în firme și proiecte de infrastructură românești, inclusiv în domenii precum eficiența energetică sau energia regenerabilă.
 
„Ne bucură semnarea acestui nou și important contract cu Guvernul României, partenerul nostru tradițional. Prin mobilizarea de resurse private, sprijinul PNRR poate cataliza peste 600 milioae euro sub formă de investiții esențiale în economia României, sprijinind întreprinderi mici și mijlocii, companii cu capitalizare medie, proiecte de eficiență energetică și energie regenerabilă”, a afirmat Alain Godard, Chief Executive al Fondului European de Investiții.
 
Sprijinul guvernamental poate, de asemenea, să ducă la atragerea de investitori privați în acest gen de investiții, sporind astfel capacitatea pieței și creând noi echipe specializate de management. Se vor putea finanța, între altele, fonduri de venture capital, private equity, mezzanine, transfer de tehnologie sau specializate în infrastructură.
 
În următoarele luni, MIPE și FEI vor lansa apelul pentru expresii de interes pentru selectarea echipelor de management (intermediari financiari) și a fondurilor de investiții care vor primi alocări din Fondul de fonduri de capital de risc pentru Redresare.
 
Finanțările vor putea fi obținute de companiile românești numai de la intermediarii financiari, pe măsura selectării acestora, cu respectarea criteriilor de eligibilitate și a cadrului de ajutoare de stat, care vor fi specificate în apelul de selecție.
 
Structura fondului va permite mobilizarea de fonduri private. Orice venituri ale fondului sau ale instrumentelor financiare, inclusiv din rambursări, precum și profiturile obținute prin utilizarea fondurilor Mecanismului de redresare și reziliență, din care se scad remunerația administratorului fondului și a intermediarilor financiari, se vor utiliza pentru aceleași obiective de politică, inclusiv după 2026. În prima fază, numărul-țintă de beneficiari este de 100.
 
Elementele principale ale contractului sunt:

  • Stabilirea alocării din PNRR pentru crearea Fondului de fonduri de Equity pentru Reziliență în cadrul FEI și a modului de vărsare a contribuției;
  • Strategia de investiții și de aplicare a principiului ”Do No Significant Harm” („a nu prejudicia în mod semnificativ mediul”), pe durata PNRR și după 2026 (pentru utilizarea resurselor rambursate conform Reg. RRF);
  • Delegarea FEI pentru a selecta si contracta intermediari financiari prin apel deschis de propuneri, care va fi aprobat ulterior de Comitetul de Investiții;
  • Atribuțiile FEI cu privire la implementare, monitorizare, raportare, administrarea conturilor bancare și depozitelor;
  • Politica de risc și de cea de trezorerie;
  • Atribuțiile și regulile de funcționare ale Comitetului de Investiții ca organism de coordonare desemnat de Guvern;
  • Costurile și comisioanele de management plătibile către FEI;
  • Utilizarea resurselor rambursate.

 
Despre Fondul European de Investiții:

Fondul European de Investiții este o instituție financiară europeană, parte din Grupul Băncii Europene de Investiții. Misiunea FEI este de a contribui la atingerea obiectivului Uniunii Europene de a sprijini microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii din Europa. FEI sprijină IMM-urile să acceseze finanțare, să crească, să inoveze, să se digitalizeze și să fie competitive în economia ”verde”. FEI dezvoltă instrumente de capital de risc, garanții și instrumente de microfinanțare, utilizând atât resurse proprii, cât și fonduri încredințate (între alții) de Uniunea Europeană, Banca Europeană de Investiții sau statele membre ale Uniunii Europene.
Pentru multe informații despre FEI, accesați site-ul www.eif.org
 
Despre Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR):

Planul Național de Redresare și Reziliență, aprobat în octombrie de Consiliul Europei, are un buget total de 29,2 miliarde euro. România va putea obține din partea Uniunii Europene 14,2 miliarde euro sub formă de finanțări nerambursabile și 14,9 miliarde euro sub forma de împrumuturi prin PNRR în cadrul Mecanismului pentru Redresare și Reziliență. Această finanțare va sprijini implementarea măsurilor esențiale în materie de investiții și reforme cuprinse în PNRR și va contribui în mod crucial la ieșirea României mai puternică din criza actuală.
 
PNRR se bazează pe șase piloni, astfel încât să acopere nevoile României și să urmărească concomitent prioritățile Uniunii Europene, respectiv: tranziția verde, transformare digitală, creștere inteligentă, coeziune socială și teritorială, sănătate și reziliența și politici pentru generația următoare. Planul include măsuri privind transportul durabil, educația, sănătatea, renovarea clădirilor și digitalizarea administrației publice.
 
Componenta 9 a PNRR, denumită ”Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare”, include o serie de reforme și investiții menite să consolideze mediul de afaceri din România, între care și ”Investiția 2 – Instrumente financiare pentru sectorul privat”. Investiția 2 include mai multe subcomponente sub formă de instrumente financiare, în valoare totală de 1,25 miliarde euro, inclusiv crearea Fondului de fonduri de capital de risc pentru Redresare, cu o alocare de 400 milioane euro.
 
Mecanismul de Redresare și Reziliență este instrumentul principal al inițiativei NextGenerationEU (Următoarea Generație UE), care va furniza până la 800 de miliarde EUR (în prețuri curente) pentru a sprijini investițiile și reformele în întreaga Uniune Europeană. PNRR face parte dintr-un răspuns coordonat fără precedent al UE la criza provocată de pandemia de COVID-19, menit să abordeze provocările europene comune prin adoptarea tranziției verzi și a celei digitale, precum și să consolideze reziliența economică și socială și coeziunea pieței unice.
 

Articole recente

Opt localităţi din Harghita fără curent electric, din cauza vântului puternic

Praid, Ocna de Sus, Ocna de Jos, Corund, Şiclod, Atid, Atia şi Cuşmed au fost, timp de o oră, sub incidenţa unui cod portocaliu meteo de vijelii, grindină, descărcări electrice şi averse torenţiale.

Georgi Andonov și Jordanka Andonova au câștigat Transylvania Classic 2022

După trei zile de poveste pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu, echipajul bulgar Georgi Andonov și Jordanka Andonova a reușit să câștige ediția din 2022 a raliului de regularitate Transylvania Classic, competiție înscrisă și în calendarul Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice (FIVA).

Doi minori au fost loviţi de fulger în Pasul Vâlcan

Tânăra de 17 ani a suferit arsuri de gradul 1 şi 2 pe aproximativ 30% din suprafaţa corpului.

Mai multe articole de același fel