Peste 12000 de materiale pirotehnice, au fost confiscate joi, de către polițiștii din municipiul Sebeș și orașul Teiuș, în urma unor controale în teren.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

În urma acțiunilor, doi bărbați s – au ales cu dosare penale.

La data de 30 decembrie 2021, patrula de siguranță publică de la nivelul Poliției Municipiului Sebeș, formată din poliţişti și jandarmi, cu ocazia unui control în trafic, a identificat 900 de articole pirotehnic, care fac parte din categoria P1.

Față de deținătorul acestora, un bărbat, de 44 de ani, din Sebeș, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de” orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept” faptă prevăzută și pedepsită de art. 37 din Legea 126/1995, privind regimul materiilor explozive, iar articolele pirotehnice au fost indisponibilizate, în vederea confiscări.

Tot la data de 30 decembrie 2021, polițiștii din Teiuș au identificat un bărbat, de 42 de ani, din Teiuș, în timp ce deținea și oferea spre vânzare articole pirotehnice.

Cu această ocazie polițișii au indisponibilizat, în vederea confiscări, 334 de articole pirotehnice din categoria P1 și F2, iar față de bărbat, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de” orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 37 din Legea 126/1995, privind regimul materiilor explozive.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania