Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, și-a găsit adevărata vocație și, după ce a rămas fără funcția de edil al orașului de pe Bega, s-a apucat de cântat. Ba chiar a și înregistrat o melodie care, în opinia noastră, nu sună rău deloc.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Nicolae Robu și-a postat pe Facebook creația și a anunțat că are în plan “un clip adevărat, profesionist, realizat cu specialiști în domeniu”.

“Liber de responsabilități publice pentru prima oară în ultimii 32 de ani, am avut în 2021 o cu totul altfel de viață decât în anii precedenți, o viață foarte frumoasă, cum, în mod diferit, desigur, foarte frumoasă mi-a fost și în anii precedenți”, începe fostul edil postarea de pe Facebook.

Nicolae Robu a precizat că pe lângă melodie a scris și publicat o carte de 285 de pagini și că a scris și dat la tipar o carte de 410 pagini.

Fostul primar a oferit mai multe detalii despre melodia îregistrată.

“Această compoziție se cheamă ‘Dintre sute de catarge’, ca minunata poezie a marelui poet Mihai Eminescu, pe versurile căreia, inspirat de ea, am compus-o. Vă reproduc primele două strofe:
‘Dintre sute de catarge
Care lasă malurile,
Câte oare le vor sparge
Vânturile, valurile?
Dintre pasări călătoare
Ce străbat pământurile,
Câte-o să le-nece oare
Valurile, vânturile?’
În prima zi din an, zi de repaus, inclusiv pt mine, am încropit, pe telefon, un suport video pt piesă, gândit ‘de uz intern’, adică: la nivelul familiei mele”, a scris el.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.