În vremea în care Achile lupta împotriva lui Hector pentru cucerirea Troiei, în vremea în care Ramses al II-lea ataca orașul Kadesh, în apropiere de Timișoara exista una din cele mai puternice fortificații din Europa. În ultimii ani arheologii de la Muzeul Național al Banatului au scos la lumină obiecte care au stat în pământ mai bine de două milenii și jumătate. Anul care s-a încheiat, specialiștii au descoperit în urma săpăturilor, o mască posibil făcută din craniul unui copil. Aceasta se alătură unor elemente de ceramică dar și altor indici care atestă că fortificția de la Cornești era deopotrivă un important centru comercial și militar.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

La 18 kilometri nord de oraș, la est de șoseaua Timișoara – Arad, în apropierea satului Cornești, fost Jadani, se află ruinele unei fortificații neolitice, o cetate întărită cu patru valuri de pământ succesive, palisade din lemn și șanțuri. Construcția acesteia a început în jurul anului 1500 î.Hr și a fost abandonată sute de ani mai târziu. Fortificația s-a întins pe aproape 1800 de hectare și a avut 4 incinte apărate de ziduri.

Arheologii Muzeului Național al Banatului spun că în anul 2021 au scos la iveală vestigii importante care oferă informații despre viața populației ce locuia în cetatea de pământ  în acea perioadă. Șeful secției de arheologie a muzeului,  Andrei Bălărie, spune că au fost făcute săpături în prima incintă, unde a fost descoperită o groapă lungă de 14 metri și lată de 12 metri, ce ar fi putut servi unor ritualuri. Inventarul acestei structuri relevă că  ea a fost utilizată mai bine de 400 de ani.

Andrei Bălărie spune că orice complex arheologic este structurat  logic, straturile inferioare fiind cele mai vechi.  „Stratigrafia internă a oricărui complex arheologic este extrem de clară: ce e sus e mai nou, ce e jos e mai vechi. Ei bine, în cazul cazul acestei structuri, toate materialele din interiorul ei erau amestecate de sus până jos. Acest lucru este important pentru că arată cumva un fel de curățare a zonei respective sau încetarea din viață, să spunem, a acelei gropi.

Materialul pe care l-am descoperit în interior este unul deosebit. Până când terminăm diferitele analize pe care le avem de făcut pot spune că este mai important decât aurul. Este vorba de  o mască făcută din craniul unui copil. Ei bine, pentru acest spațiu, pentru această perioadă cronologică, acest tip de măști nu este foarte cunoscut. Ele sunt extrem de rare și în general nu au fost utilizate în această zonă. Știm că în general sacrificiile de copii au încetat în bronzul timpuriu. Încă nu știm de ce a fost făcută sau cât timp a fost folosită pentru că nu a fost săpat întregul complex. Cert este că această mască a fost și în proximitatea, a ceea ce noi am și conservat, și anume un posibil altar din lut bătut care a fost surprins doar parțial.

Andrei Bălărie spune că în timp metodologiile de cercetare se schimbă și că următoarele generații care vor dispune de tehnici mai avansate și vor avea acces la diferite laboratoare vor afla mai multe despre cei care trăiau în această cetate. Arheologii timișoreni lucrează împreună cu colegii lor din Germania care susțin caracterul ritualic al acestei gropi. De altfel, cercetările indică faptul că incinta 1 a fortificației era un spațiu de cult.

„În ceea ce privește incinta 1 a fortificației, după structurile pe care le-am putut identifica în geofizică și în cercetările pe care le-am făcut în anii anteriori, ajungem tot mai mult la concluzia că aceasta era dedicată unui spațiu cultic mai degrabă, asta și datorită dimensiunilor pe care le aveau structurile din interior și care îi dau acest aer de templu. Chiar dacă nu cunoaștem religia pe care o aveau în acea perioadă, comparând cu alte civilizații contemporane putem să spunem că populația zonei era politeistă” – Andrei Bălărie.

În ceea ce privește incinta 1, cele mai timpurii date descoperite de arheologii timișoreni atestă că aceasta a fost construită în jurul anului 1500 î.Hr. În faza întâi aici a fost ridicat un val de pământ. De fapt este vorba de un adevărat zid, pentru că tot pământul scos din șanțul de apărare a fost bătut în casete de lemn, susținute de stâlpi tot din lemn, implantați în sol până la un metru adâncime.

„Fațada acestor ziduri, indiferent de ce incintă a cetății vorbim,  avea o inclinație de 76 de grade, iar de aici rezultă o gândire bună din punct de vedere structural, pentru că datorită acestei pante nu exista pericolul ca zidul de pământ să se prăbușească peste șanț” – Andrei Bălărie.

În ceea ce privește zidul din faza întâi a construcției, datele existente atestă că acesta a fost incendiat.

„Sunt foarte multe teorii legate de aceste incendii, că au fost puse intenționat  la părăsirea cetății, dar ele sunt luate din izvoare mult mai târzii. E adevărat că s-a întâmplat așa ceva în istorie, mai ales pentru ca acele cetăți să nu fie folosite împotriva celor ce le-au părăsit, sau pur și simplu pentru a nu mai exista vreun motiv de întoarcere. În cazul Corneștiului e greu să spunem că a fost incendiată întenționat, dar în același timp e greu să spunem și că a fost atacat. Să nu uităm că există și elemente ale naturii care pot duce la un incendiu devastator, spre exemplu fulgerul. Lemnul folosit pentru construirea acelei structuri era extrem de vulnerabil.”

Incinta 2 și porțile de acces

Dacă prima incintă a cetății a fost construită în jurul anului 1500 î.Hr., următoarele trei au fost ridicate aparent în același timp, în preajma anului 1400 î.Hr.

Dacă ultimele trei zone sunt contemporane, asta înseamnă că efortul depus pentru a construi această fortificație este egal cu cel depus pentru ridicarea piramidelor de pe platoul Gizeh, din Egipt. Și dacă vorbim de o muncă enormă, înseamnă că cineva trebuia să controleze acest personal. Exista o gândire inginerească pentru că nu poți pur și simplu să mergi în teren și să construiești așa ceva”, – Andrei Bălărie.

Potrivit arheologilor de la Muzeul Banatului, dacă incinta 1 avea un caracter sacru și a fost destinată mai mult căpeteniilor, în incinta 2 erau  amplasate locuințele celor care trăiau în cetate. În plus, mai exista și o zonă rezervată anexelor gospodărești dar și creșterii animalelor. Multe locuințe aveau în partea din față câte două gropi cu dimensiuni identice, în interiorul cărora au fost multe decorațiuni provenite de pe ancadramentele ușilor și ferestrelor. 

Toate aceste elemente arhitectonice date jos de pe clădiri, îngropate și unele dintre ele arse erau astfel scoase din uz.  Probabil au aparținut unei persoane importante, iar acesta era un fel de ritual de purificare. Locuințele oamenilor erau rectangulare, aveau dimensiuni variate și găzduiau concomitent mai multe generații ale aceleiași familii. Intrarea era orientată către SE, dar cercetările arheologilor continuă pentru a explica această particularitate.

În ceea ce privește așezările din afara fortificației, studiile arată că erau locuințe semiîngropate, sezoniere și locuite de un număr relativ limitat de oameni. Unele erau ovale, altele aveau latura de aproximativ 3 metri și adăposteau 5 sau 6 persoane. Gândirea pragmatică a oamenilor i-a determinat să construiască locuințe mici pentru a putea fi încălzite mai ușor, iar confortul nu se afla în topul priotităților, în condițiile în care cele mai multe activități se desfășurau în exterior.

Legat de accesul în interiorul fortificației dar și dintr-o incintă în alta, acesta se făcea pe mai multe porți, probabil decalate una față de cealaltă. Această dispunere le oferea timp soldaților să îi atace pe cei care ar fi încercat să asedieze cetatea și să pătrundă în interiorul zidurilor.

Teoria încă stă în picioare, cu toate că recent am găsit și porți care sunt aliniate. Porțile care nu sunt aliniate indică un caracter militar, în schimb cele aliniate ar putea indica o altă funcționalitate. Odată ce treci printr-o poartă ajungi la următoarea, dar asta nu înseamnă că nu poate fi apărată.  Singura poartă cercetată de noi, în 2013, ne-a arătat clar că vorbim de un caracter militar. Unic la această fortificație este că în fața șanțurilor de apărare existau două ziduri lungi de 20 de metri, menite să îngusteze accesul către poartă. Practic nu te puteai apropia din dreapta sau din stânga, ci doar pe acel culoar care te ducea la intrare” – Andrei Bălărie.

În ceea ce privește zona din exteriorul cetății, aici au fost descoperite urmele mai multor cimitire, a căror densitate mare relevă faptul că activitățile ce se desfășurau erau dintre cele mai variate și intense.

Nu știm dacă era vorba de așezări satelit sau de păstori aflați în trecere cu turmele, dar din cercetări ne-am dat seama că seceta i-a determinat să apeleze la încrucișări între animale, pentru a le face mai rezistente la temperaturile ridicate. Ar putea fi vorba chiar de o secetă care să îi fi determinat să renunțe la agricultură în favoarea  zootehniei. În plus erau implicați în comerț. Încă facem cercetări, dar râul Mureș a avut o bifurcație la Zăbrani care trecea și pe lângă Seceani și Murani. Valea este vizibilă în anumite zone pentru că nu s-a desfășurat agricultură intensivă pe acele văi, însă se pierde în zona Dumbrăvița și Sânandrei. Este interesant că multe situri arheologice importante se amplasează de-a dreapta și stânga a acestui fost curs al Mureșului. Dacă în perioada Epocii Bronzului acel braț era activ atunci se explică de ce era amplasată acolo această fortificație”, a mai spus șeful secției de arheologie.

În fortificația de la Cornești au fost găsite și vase de uz casnic, specifice mai multor civilizații de pe glob, ceea ce denotă faptul că legăturile comerciale existau în ciuda distanțelor foarte mari.

La Cornești au fost descoperite vase care aparțin culturii Lausitz, care sunt din zona Poloniei și a Germaniei de Nord, dar și margele de sticlă din Africa și  fragmente ceramice care provin din nordul Panoniei. Am exclus materialele atipice zonei pe care o cercetăm și încercăm să ne dăm seama cum au ajuns aici, au fost aduse pentru a fi date la schimb, sau au aparținut comercianților care le-au folosit pentru a depozita diferite produse în ele” – Andrei Bălărie.

Ținând cont de faptul că în zona Cornești nu exista piatră, arheologii nu au găsit indicii care să ateste că locuitorii cunoșteau scrisul; asta spre deosebire de alte civilizații ale epocii unde au fost găsite mărturii în acest sens.

Important de precizat este faptul că fortificația de la Jadani Cornești oferă multiple dovezi a existenței umane: în incinta 1 există locuire din neolitic, în incinta 2 există locuire care ține de bronzul mijlociu și de neolitic, între incintele 3 si 4 existau mai multe așezări sarmatice dar și una neolitică, gigantică. În geofizică se pot vedea casele și piațetele aliniate, foarte multe situri care au fost descoperite în acest spațiu de arheologii timișoreni.   

Explicația pentru continuitatea existenței umane în zonă, spun specialiștii, este apa; în zonă sunt multe izvoare cu apă potabilă. La Cornești – Cornet exista în epoca bronzului mijlociu, începând cu anul 1900 î.Hr. o fortificație care  în jurul anului 1600 a fost nivelată. Șanțurile de apărare au fost acoperite și populația s-a mutat spre nord, la un kilometru distanță, acolo unde a ridicat incinta 1 a ceea ce avea să devină fortificația de la Cornești. De altfel aceasta din urmă era copia fidelă, dar mai mare a construcției de la Cornești – Cornet.

Arheologii de la Muzeul Banatului împreună cu autoritățile județene au în plan să construiască în zonă și un muzeu care să pună în valoare descoperirile făcute. De asemenea, specialiștii instituției de cultură au propus și ridicarea unui ansamblu în aer liber, care să cuprindă replici ale zidurilor și locuințelor găsite în teritoriu. În același timp, sunt conștienți că procedurile sunt unele de durată, îngreunate în special de birocrație.

surse foto: Imperial Transilvania și Discover Timiș

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.