21.8 C
Cluj-Napoca
AcasăCULTURĂNoi considerații cu privire la icoanele pe sticlă din Transilvania

Noi considerații cu privire la icoanele pe sticlă din Transilvania

Publicat în

spot_img
spot_img

Recenta apariție editorială a Muzeului Național Brukenthal, intitulată Noi considerații cu privire la icoanele pe sticlă din Transilvania, autor dr. Alexandru Constantin Chituță, ne propune o nouă lectură a icoanelor pe sticlă din Transilvania, abordate de această dată, dintr-o perspectivă teologico- antropologică. Premiza de la care pornește autorul vizează statutul și funcțiile acestui gen de artă în contextul  socio-economic, confesional și național de la mijlocul secolului al XVIII-lea în Transilvania.

Pregătirea teologică a domnului Alexandru Constantin Chituță, coroborată cu pedanteria unui cercetător familiarizat cu studiul multidisciplinar al surselor documentare – istorice, bibliografice, teologice și iconografice – i-au permis să depășească  stadiul analizelor morfologice ale icoanelor pe sticlă, frecvente în studiile secolului trecut. Noutatea demersului întreprins de domnul Alexandru Constantin Chituță  se bazează pe minuțioasa analiză comparativ-stilistică a unui important număr de icoane pe sticlă aflate în patrimoniul muzeelor nationale și județene, în colecțiile  private și ale unor eparhii din Transilvania. Eleganta tipăritură  impresionează prin bogata ilustrație fotografică, peste 450 de pagini, care prezintă tipologiile tematice și calitățile artistice care definesc stilul fiecărui zugrav și centru de iconari, volum fiind dedicat ”vlădicului tinereților” – episcopul Visarion și ”vlădicului mentor” – arhiepiscopul Casian, ambii ierarhi, ucenici ai aceluiași neuitat mitropolit cărturar Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Crișaniei și Maramureșului la împlinirea a 95 de ani de la naștere. Coroborând studiile recente ale specialiștilor cu propriile investigații autorul reușește să descopere  cine au fost primii zugravi de icoane, unde și pentru cine au lucrat, care au fost cele mai importante centre. Pe de ală parte, acest tip de cercetare i-a permis să reevalueze mai multe loturi de icoane pe sticlă  și să le identifice autorii. Impărtășind opinia cercetătorilor  moderni în domeniu, domnul Alexandru Constantin Chituță  demonstrează că acest meșteșug nu are ca punct de geneză  miracolul icoanei Maicii Domnului de la Nicula, care a lăcrimat în prezența ofițerilor austrieci și nici țăranii din zonă nu pot fi  considerați primii iconari. Apariția icoanelor pe sticlă are la bază ”…o explozie aproape simultană de inițiative, care apoi au interacționat prin ucenicii formați, prin modelele comune, prin icoanele colportate”(p14).  Adevărații autori ai icoanelor pe sticlă au fost pictorii de icoane pe lemn și zugravii bisericilor de țară românești. Înzestrați cu talent și multă experiență aceștia, chiar dacă nu erau școliți în atelierele mânăstirești de la Muntele Athos sau din Rusia, erau familiarizați cu iconografia bizantină și stăpâneau tipurile de compoziții specific, deoarece, începând cu mijlocul secolului al XVIII-lea, obștile sătești din unele așezări românești, dobândind un bun statut economic, și-au permis să-și construiască biserici, majoritatea din lemn și să angajeze iconari și zugravi pentru a le împodobi conform cultului creștin-ortodox. Acești pictori dețineau Erminii bizantine copiate pe caiete care circulau de la o echipă la alta. Dimensiunile reduse ale bisericilor din lemn au impus zugravilor  adaptarea programului iconografic la fiecare spațiu liturgic – altar, naos, pronaos – în concordanța cu ceremonialul religios oficiat. Pentru rezolvarea acestei probleme ei au selectat scene din Erminiile manuscrise. De cele mai multe ori, pe aceste Erminii meșterii însemnau scenele care trebuiau redate. De fapt, aici se află misterul și originalitatea icoanelor românești pe sticlă care tematic sunt  diferite de pictura pe sticlă occidentală, dar păstrează tehnica și maniera de lucru. În opinia autorului icoanele pe sticlă transilvănene  nu sunt doar un gen al creației populare, ci un important martor vizual al spiritualității și identității românilor din Transilvania. Prin intermediul icoanelor pe sticlă și al iconografiei lor ortodoxe  acestea au devenit un adevărat document de identitate al românilor,  ”… un model de conviețuire și asimilare a unei sprirtualități ortodoxe în plenitudinea ei și a unei  creștinătăți europene în complexitatea sa.”(p.11).

În acest context socio-economic, confesional și cultural specific realităților din Transilvania mijlocului de secol XVIII , domnul Alexandru Constantin Chituță este de părere că două sunt zonele de locuire românească care pot fi considerate  vatra de geneză a icoanelor pe sticlă: Mărginimea Sibiului și Șcheii Brașovului. Aflate fiecare în preajma unor prospere orașe săsești –Sibiul și Brașovul –, cu meșteșugari, negustori și târguri vestite, aceste localități ofereau iconarilor și zugravilor de biserici rurale posibilități de procurare a materialelor de pictură –pigmenți, sticlă, foiță de aur și argint, unelte – asigurându-le totodată facilități de desfacere a mărfii în târgurile sezoniere. În sprijinul acestei ipoteze  sunt invocate lucrări de artă plastică din secolul al XVIII-lea– grafică și pictură – care redau atmosfera târgurilor  unde  iconarii își vindeau icoanele. Pentru populația românească  ocazia de a-și putea cumpăra obiecte de cult adecvate confesiunii lor, icoane pe sticlă, împlinea o importantă nevoie spirituală, cea a   rugăciunii în propria casă. Prețul accesibil al icoanelor pe sticlă și tematica ortodoxă  a determinat  înmulțirea atelierelor de iconari, explicând  succesul de care s-au bucurat acestea, până în primele decenii ale secolului al XX-lea. Timp de peste 150 de ani meșteșugul picturii pe sticlă  s-a dezvoltat  în mai multe zone ale Transilvaniei. Mulți zugravi, pictori de biserici sătești și făuritori de icoane, au început să cutreere satele în căutarea unor angajamente de lucrări și comenzi din partea localnicilor.

Pictarea icoanelor pe sticlă devenise un adevărat fenomen de masă, îmbrățișat de familii întregi și chiar de majoritatea locuitorilor unui sat. În satul Vlădeni, de lângă Brașov, aproape toți locuitorii se ocupau de icoane pe sticlă. Unii le lucrau, alții din familie le vindeau în târguri sau mergeau cu ele prin alte sate. În secolul al XIX-lea, în Scheii Brașovului sunt menționate mai multe ateliere de iconari în cadrul cărora zugravii țărani se specializaseră pe  etapele de lucru ale icoanei: unii transpuneau izvodul, trasând contururile, alții copiau inscripțiile, urmau cei care umpleau contururile, cei care aplicau foița de aur, argint sau, ulterior, dădeau cu bronz. Ultimele operații erau cele de înrămare a icoanei și fixare a capacului/dosului.

Dintre primi iconari care și-au semnat si datat lucrările, demonstrând astfel conștiința valorii muncii lor, autorul menționează pe Ioniță din Brașov, Nicolae Zugravul din Ludoș, Petru Zugravul din Topârcea și Vasile Munteanu din Săliște. Pentru unii dintre aceștia abordarea tehnicii picturii pe sticlă nu era o problemă, întrucât erau obișnuiți cu pictarea icoanelor pe lemn și a bisericilor de țară, având deja competență artistică și cunoștințe teologice despre iconografia ortodoxă.  În atelierele unor asemenea zugravi s-au școlit ucenici care au dus mai departe această activitate. Un exemplu îl constituie zugravul Stan care a activat la mai multe biserici din preajma Sibiului  având ca ucenici pe Ioan, ginerele lui, pe Vasile  Muntean din Săliștea Sibiului, pe Ioan Zugravul din Poplaca, pe Ioan Zugravul din Poiana Sibiului și pe Oprea Zugravul din Ludoș. Mesajul liturgic exprimat de iconari prin intermediul temelor iconografice bizantine  demonstrează” …vocația liturgică , mărturisitoare, doxologică, didactică și estetică a icoanelor și a picturii bisericești.”(p.50)

O importantă contribuție la înțelegerea statutului ecumenic și artistic al icoanelor pe sticlă din Transilvania o realizează domnul Alexandru Constantin Chituță când analizează tematica și sursele de inspirație folosite de iconari. Totdeauna subiectele au avut  ca model iconografia bizantină redată în pictura murală, în icoanele pe lemn, în xilogravurile lucrate după tipăriturile din Moldova, precum și în icoane venite din Grecia, Muntele Athos, Rusia, Bulgaria. Conform unor credințe străvechi, cu origini precreștine, bunul  mers al vremii și al vieții oamenilor, sănătatea, fecunditatea animalelor, fertilitatea pământului, belșugul și rodnicia culturilor erau date în grija sfinților protectori ai anotimpurilor, ai gospodăriei, ai sănătății, ai copiilor, ai fetelor de măritat, ai recoltelor, ai vitelor, pescarilor  ș.a.m.d. De la acești Sfinți așteptau țăranii protecție, alungarea bolilor și a calamităților naturale, noroc și spor în munca lor, îndepărtarea dușmanilor și biruință asupra nedreptăților sociale.  Cele mai frecvente teme religioase sunt cele din ciclul Hristologic(scene din viața lui Iisus Hristos), Mariologic(scene din viața Maicii Domnului), reprezentari ale sfinților patroni ai ocupațiilor (Sf. Gheorghe, Sf. Ilie, Sf. Dumitru, Sfintii Petru si Pavel, Sf.Teodor Tiron, Sf. Teodor). Acestor teme  li se adaugă icoanele cu rol de protector al casei și familiei: Sfânta Treime, Mântuitorul, Maica Domnului cu pruncul, Masa Raiului, precum și sfinții  ocrotitori de ciumă și alte boli precum Sf.Haralambie. Un loc important în casa oamenilor îl ocupă și icoanele  care înfățișează  sfinții protectori ai fiecăruia (Sf. Nicolae, Sf.Paraschiva, Sf. Fecioară Maria, Sf. Ioan Botezătorul, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril,Sfinții Constantin și Elena).

Facilitatea nesperată a românilor transilvăneni de a putea deține în propria casă mai multe icoane – câte una pentru fiecare patron al activităților și nevoilor sale spirituale – a generat în interiorul locuințelor tradiționale românești un original mod de integrare al acestora. Considerate obiecte de cult, icoanele pe sticlă au fost puse în camera curată, acolo unde țăranul își păstra și etala statutul social și prestigiul de neam, prin măiestria femeii de a îmbrăca casa  cu odoare de preț: covoare, păretare, ștergare, farfurii și cancee, mobiler pictat sau împodobit cu crestături artistice, piese de costum. În aceste încăperi, icoanelor le-a fost rezervat un loc special, cel mai de sus, acolo unde cine pășea pragul casei le putea vedea așezate la rând, pe polițe de lemn decorate, aproape de tavan.

Edificatoare pentru maniera de abordare a iconografiei ortodoxe sunt icoanele unor renumiți zugravi, precum familia  Grecu din Arpașu de Jos, Savu Moga din Arpașu de Sus, Matei Purcaru, zis Țâmforea, din Cârțișoara, Ioan Pop din Galații Făgărașului, fii familiei Costea din Lancrăm, Savu Poienaru din Laz, pentru a numi doar pe câțiva dintre cei mai valoroși iconari. De cele mai multe ori, pentru pictarea icoanelor ei nu au folosit izvoade/șabloane, întrucât aveau o temeinică cultură religioasă și artistică. Compozițiile lor sunt laborioase, dezvoltate pe mai multe registre, impresionând printr-un narativism aparte. În scene complexe, precum  Judecata de Apoi, linia definește, sintetizează și exprimă mesajul religios cu o forță comunicațională de excepție. Acțiunea biblică este redată printr-o grafie demnă de cei mai experimentați miniaturiști.

Un tip iconografic foarte răspândit, asumat de zugravii  mai multor centre, este Maica Domnului  jalnică. În viziunea iconarilor țărani,în prim plan apare chipul îndurerat al Fecioarei Maria, cu maforion negru, care plânge moartea fiului său răstignit. Dramatismul scenei este sugerat de iconar prin suferința înscrisă pe chipul Fecioarei, a mâinilor împreunate și o cromatică dominată de tonuri sumbre. Pe Valea Sebeșului și în Mărginimea Sibiului compoziția este completată cu silueta unei biserici, profilate în spatele Crucii Răstignirii, iar deasupra capului Fecioarei apar două ramuri înflorite sau doi îngeri. Desenul este grațios, imprimând icoanei o notă de lirism.   

Urmărind maniera de abordare a iconografiei bizantine de către iconarii și zugravii de țară, în contextul socio-economic și istoric specific societății românești din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, putem spune că opera lor aduce peste timp o mărturie sinceră de credință ortodoxă  împletită cu reprezentările specifice universului lor spiritual. Această categorie de pictori, cu origini țărănești, a oferit comunităților din care făceau parte, imaginea duhovnicească a unui creștinism autentic, cel al dumnezeiesc-omenescului, cum îl numea Michael Quenot.

Revenit în actualitate, meșteșugul pictării de icoane pe sticlă se bucură de succes nu numai pentru calitățile artistice ale genului, cât , mai ales, pentru valoarea emblematic identitară și confesională a acestora.

Dr. Doina Ișfănoni, Cercetător etnolog, istoric și teoretician de artă

Articole recente

Opt localităţi din Harghita fără curent electric, din cauza vântului puternic

Praid, Ocna de Sus, Ocna de Jos, Corund, Şiclod, Atid, Atia şi Cuşmed au fost, timp de o oră, sub incidenţa unui cod portocaliu meteo de vijelii, grindină, descărcări electrice şi averse torenţiale.

Georgi Andonov și Jordanka Andonova au câștigat Transylvania Classic 2022

După trei zile de poveste pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu, echipajul bulgar Georgi Andonov și Jordanka Andonova a reușit să câștige ediția din 2022 a raliului de regularitate Transylvania Classic, competiție înscrisă și în calendarul Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice (FIVA).

Doi minori au fost loviţi de fulger în Pasul Vâlcan

Tânăra de 17 ani a suferit arsuri de gradul 1 şi 2 pe aproximativ 30% din suprafaţa corpului.

Mai multe articole de același fel