21.8 C
Cluj-Napoca
AcasăSOCIALMihai Eminescu la Blaj: ” Te salut din inimă, Mica Romă!”

Mihai Eminescu la Blaj: ” Te salut din inimă, Mica Romă!”

Publicat în

spot_img
spot_img

Marele poet Mihai Eminescu, a ajuns în primăvara anului 1866, scopul călătoriei fiind aceea de a – și finaliza studiile pentru clasa a III – a și şi a IV-a gimnazială, ca apoi să urmeze şi clasa a V-a gimnazială.

În acest sens, Mihai Eminescu se înscrie în septembrie 1866 la examenul de limbă elenă, de care avea nevoie să treacă în clasa 4, dar Eminescu nu va trece examenul fiind picat de către profesorul Alimpiu Blăşan, pentru lipsa cunoștințelor de limbă greacă.

Eminescu și – a început călătoria spre Blaj, de la Cernăuți pe traseul Mihăileni-Siret-Câmpulung Moldovenesc-Vatra Dornei, prin Pasul Tihuţa, la Bistriţa şi de aici prin Reghin la Târgu Mureş.

Ajuns la Reghin, trece râul Mureș, cu luntrea, momentul fiind evocat de marele poet în amintirile sale: “pe luntri pe care-l trecui şi eu”.

De la Reghin, Mihai Eminescu ajunge la Târgu Mureș, unde se cazează peste noapte la hotelul “Calul Alb”.

Cât a stat la hotelul din Târgu – Mureș, Mihai Eminescu îi întâlnește pe seminariştii Ion Cotta şi Teodor Cojocariu, care se deplasau și ei la Blaj, cu trăsura.

Cei doi seminariști, îl vor lua alături de ei în trăsură pe Mihai Eminescu, urmând traseul Târgu Mureș – Târnăveni – Blaj.

Ajuns în apropierea Blajului, trăsura celor trei trage la umbra unui tei, care va deveni mai târziu Teiul lui Eminescu, iar marele poet văzând Blajul în depărtare exclamă cuvintele: “Te salut din inimă, Roma mică. Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea!”.

În prima săptămână, a lui Eminescu în ²Mica Romă², acesta va locui la gazda “studentului” Ştefan Cacovean, la o văduvă Laura lui Gozsi, zisă Jeusoaie.

Perioada în care va locui acolo, Mihai Eminescu o va aminti în scriile sale

“Între cei patru pereţi galbeni ai unei mansarde scunde şi lungăreţe, osîndite de a sta în veci nemăturată, locuiau (5) cinci inşi în dezordinea cea mai deplină şi mai pacifică… Pe când colegii jucau cărţi, râdeau, beau şi povesteau anecdote care de care mai frivole şi mai de rîs, de Pepelea, de ţigani, de popi, eu îmi mînam viaţa cu capul aşezat în mîini, cu coatele rezemate de marginea mesei, neascultând la ei şi citind romanţe fioroase şi fantastice, care-mi iritau creierii”.

Cât timp va sta la Blaj, Mihai Eminescu va coresponda cu Iosif Vulcan (redactorul revistei “Familia”) şi cu tatăl său care i-a trimis bani, ca să poată trăi.

Poetul se plimba deseori pe străzile din Blaj, și vara marele poet, se ducea ca mai toți tinerii, la la scaldă la confluenţa Târnavei Mici cu Târnava Mare, înainte de vărsarea în râul Mureş, unde se întrecea cu cei mai buni înotători din Blaj, scufundându-se într-un loc în apă şi ieşind după un timp, spre admiraţia colegilor, în cu totul alt loc.

Nici în perioada vacanței de vară, Eminescu nu părăsea Blajul, rămând în internatul din cadrul Seminarului Teologic Greco – Catolic.

În perioada șederii la Blaj, Mihai Eminescu studiază operele cărturarilor Şcolii Ardelene – Petru Maior, Samuil Micu şi Gheorghe Şincai, și ale profesorilor existenți la aceea vreme în învățământul din Blaj: Timotei Cipariu şi Ioan Micu Moldovan.

Tot la Blaj, Eminescu studiază și aprofundează opera fundamentală “Principii de limbă şi de scriptură” a lui Timotei Cipariu (1805-1887) – profesor, filolog şi lingvist, fiind probabil, posibil să se fi întâlnit cu acesta, discutând despre moartea profesorului lui, Aron Pumnul, prietenul şi colegul lui Timotei Cipariu la Blaj.

De la Blaj, Mihai Eminescu va efectua în zilele de 27 – 28 august 1866, o excursie la Alba Iulia, unde participă la manifestările – serbările Astrei (Asociaţia Transilvană pentru Literatura şi Cultura Poporului Român), ţinute la Alba Iulia, sub conducerea lui Timotei Cipariu.

Serbările Astrei din august 1866, au avut loc în Biserica memorială ²Mihai Viteazul² din Alba Iulia.

În perioada petrecută în ²Mica Romă², Eminescu va publica revista “Familia” poezii: “Din străinătate”, “La Bucovina”, “Speranţa” şi a tradus nuvela “Lanţul de aur” de Onkel Adam.

Poetul național Mihai Eminescu va părăsi Blajul, în octombrie 1866, îndreptându-se spre Sibiu.

Articole recente

Opt localităţi din Harghita fără curent electric, din cauza vântului puternic

Praid, Ocna de Sus, Ocna de Jos, Corund, Şiclod, Atid, Atia şi Cuşmed au fost, timp de o oră, sub incidenţa unui cod portocaliu meteo de vijelii, grindină, descărcări electrice şi averse torenţiale.

Georgi Andonov și Jordanka Andonova au câștigat Transylvania Classic 2022

După trei zile de poveste pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu, echipajul bulgar Georgi Andonov și Jordanka Andonova a reușit să câștige ediția din 2022 a raliului de regularitate Transylvania Classic, competiție înscrisă și în calendarul Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice (FIVA).

Doi minori au fost loviţi de fulger în Pasul Vâlcan

Tânăra de 17 ani a suferit arsuri de gradul 1 şi 2 pe aproximativ 30% din suprafaţa corpului.

Mai multe articole de același fel