fbpx
13.7 C
Cluj-Napoca
AcasăEDITORIALTimișoara în derivă

Timișoara în derivă

Publicat în

spot_img
spot_img

Uneori am impresia că administrația timișoreană este din alt film. Nu pentru că aleșii locali au greșit ordinea priorităților, cu asta ne-am obișnuit deja, ci pentru felul în care anumite proiecte sunt prezentate în mediul online și momentul ales pentru așa ceva. De multe ori am impresia că băieții aceștia care au ajuns, cred ei, pe cai mari țin neapărat să își bată joc de populația orașului.

Timișorenii îngheață în case. Da, nu numai din vina lui Fritz, Coltermul a fost distrus încet dar sigur în ani de zile, dar de aici și până să anunți în plină iarnă, că vrei să amenajezi noi piste de bicicletă și să plantezi arbori înalți în Piața Libertății, pentru ca oamenii să aibă parte de umbră, e drum lung.

Sunt curios când a dormit domnul primar ultima dată în frig. E părinte și îl felicit pentru asta, dar oare ce temperatură este în camera copilului său?

Edilul-șef al municipiului a anunțat pe pagina sa faptul că anul acesta vor fi alocați mai mulți bani pentru plantarea unor arbori de mari dimensiuni în mai multe zone din oraș, printre care și Piața Libertății.

Unul din locurile în care vom face plantări anul acesta este Piața Libertății care din cauza unor amenajări nefericite produce disconfort termic în fiecare vară, celor care trec pe aici.

Au fost plantați arbori dintr-o specie altoită – Robinia pseudoacacia ‘Umbraculifera’ – care nu au nicio șansă să se dezvolte și să crească mai mult decât în prezent.

Acest lucru este în complet contrast cu istoria acestei piețe, unde au scăpat de drujbe doar cei doi stejari seculari plantați de Regele Ferdinand I și Regina Maria, dar și asta, datorită voinței timișorenilor. Din păcate, tocmai din cauza intervenției brutale în această piață, arborele plantat de Regina Maria a murit, dorința noastră fiind acum ca acesta să fie transformat într-o operă de artă de către un artist timișorean.

Arborii de mari dimensiuni vor fi plantați în locul celor existenți astăzi în piață, după ce vom reface amplasamentele astfel încât acestea să acomodeze arbori de talie mare. În fapt, vom păstra spațiul care este destinat organizării de diverse manifestări culturale, dar vom spori confortul participanților și al trecătorilor.

Vom reloca arborii pitici în alte zone, unde acest tip de vegetație se pretează”, a scris Dominic Fritz.

Sigur că ideea nu este rea, dar să  o aduci în atenția timișorenilor când aceștia îngheață în case, mi se pare o bătaie de joc. La fel cum mi se pare o bătaie de joc să anunți iarna, când mercurul îngheață în termometre, că vrei să amenajezi noi piste de bicicletă și să arunci peste 20.000 de euro pe „Ghid tehnic de amenajare a domeniului public și catalog de mobilier stradal”.

Coltermul e îngropat în datorii și stă cu mâna întinsă în fața Guvernului, impozitele cresc, facturile la curent și gaz au luat-o razna, timișorenii îngheață în locuințe, copiii în școli, bolnavii în spitale și în tot acest timp reprezentanții municipalității încearcă să distragă atenția.

Nu suntem copii. Da, îl credem pe domnul Fritz că a ”moștenit” multe datorii, îl credem că trimite scrisori Guvernului, prin care cere bani pentru a ”petici” Coltermul, îl credem că nu este vinovat direct pentru toate relele pe care trebuie să le suporte timișorenii de rând, dar nu îl credem și nu vom înghiți propaganda ieftină ce ni se vinde.

O vorbă românească spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie. Probabil că domnul Fritz vrea să se încadreze în această zicală, dar mai este una care sună în felul următor: țara arde și baba se piaptănă.

Reparăm, astfel, greșelile trecutului și creștem calitatea spațiului urban din orașul nostru”, a mai scris Fritz pe pagina sa. Este de apreciat faptul că domnul primar încearcă să repare greșelile trecutului, dar bine ar fi să își îndrepte atenția și spre cele din prezent. Cele proprii. Și mai ales să aibă grijă ce moștenire va lăsa viitorului primar al Timișoarei. Până atunci, succes în continuare la cârma orașului.

Răzvan Idvorean

Articole recente

Un microbuz a luat foc pe A1, în județul Arad

Nu au fost victime.

CJ Bihor a semnat contract cu HiSky pentru zboruri de la Oradea către Bucureşti şi Londra

Din toamnă zburăm la București și Londra, de la Oradea

Zeci de companii, sute de oferte și mii de studenți și absolvenți la Zilele Carierei UPT

Aproape 60 de firme naționale și internaționale, dar și instituții de stat au expus la standuri sute de oferte de carieră pentru studenți și absolvenți

Două eleve de liceu din Timișoara au ajuns la spital, după ce un coleg a pulverizat spray lacrimogen la baie

Poliţiştii au deschis, joi, o anchetă, după ce două eleve de la Liceul Tehnologic Electrotimiş au ajuns la spital după un incident care a avut loc în baie.

Mai multe articole de același fel

Iohannis, secretar general al NATO – rezultatul unei strategii premeditate și coordonate

Încă din 2021, se vorbește despre o posibilă candidatură a președintelui Iohannis la funcția de secretar general al Alianței, lucru ce confirmă o rațiune strategică ce sprijină această decizie. Nu lansează nimeni în spațiul public astfel de informații, ce au fost ulterior perpetuate în 2022 și 2023 fără să aibă un fundament.

Politica românească, un adevărat “Dejun pe iarbă”

Ultimele săptămâni de erori imputate altora (a se citi “politică”), prezentate abundent prin intermediul tuturor mijloacelor de comunicare în masă, ne transformă pe noi, românii, în adevărați “voyeuri” ai unui tablou plin de atâta nesimțire babilonică încât până și celebrul Eduard Manet ar fi fost încurcat dacă ar fi fost solicitat să transpună în artă aceste realități halucinante

Shakespeare, cheie de dezlegare a “enigmelor” politicii românești

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană a declarat săptămâna aceasta că premierul Ciolacu ar fi mers la el în birou să-i propună să candideze la Președinția României. La scurt timp după aceea, într-o ieșire demnă de o prezență pe covorul roșu, în cadrul unei gale de premiere a celor mai buni actori de tragi-comedie, Marcel Ciolacu a infirmat categoric afirmațiile înaltului oficial NATO, ridiculizându-l pe bietul președinte de o noapte al României