14.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI CLUJEmil Boc, primarul Clujului, spune ce ar fi făcut el în cazul...

Emil Boc, primarul Clujului, spune ce ar fi făcut el în cazul grevei de la STB

Publicat în

spot_img
spot_img

Emil Boc a vorbit luni seara, la Digi24, despre greva de la STB. „Este inadmisibil, când ai o sentință judecătorească, sentință ce declară o grevă ilegală, ca cineva din statul român să nu o respecte și să nu se întâmple nimic”, a spus edilul municipiului Cluj-Napoca. „I-aș fi dat afară imediat pe cei care nu aplică o sentință, cu dosarele penale aferente. N-aș fi stat să mă rog de nimeni, când am o decizie judecătorească în folosul cetățenilor”, a mai spus Emil Boc.

Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca: În primul rând eu sunt consternat de faptul că într-o țară a Uniunii Europene, deciziile justiției nu se aplică. Este inadmisibil, când ai o sentință judecătorească, sentință ce declară o grevă ilegală, ca cineva din statul român să nu o respecte și să nu se întâmple nimic. Acest lucru, pentru mine este de departe cea mai mare surpriză neplăcută, pentru că românii, în primul rând consideră că statul român trebuie să fie puternic și să avem o Românie funcțională. Or, când ai o decizie a justiției, nimeni nu trebuie să comenteze, ci trebuie pur și simplu să o aplice. Iar cine nu își face datoria, trebuie să plece.

Cosmin Prelipceanu, jurnalist Digi24: Este cu iz politic această grevă?

Emil Boc: Nu cunosc bine detaliile vieții de București, cu privire la acest subiect. Este posibil, dar eu mă uit întotdeauna la ce scrie în lege – nimeni nu este mai presus de lege, indiferent din ce partid faci parte. Din acest punct de vedere, a nu respecta o lege, este cel mai mare atentat la adresa unei democrații. Pentru că în spatele unei asemenea insubordonări față de lege, cine suferă? Milioane de bucureșteni care trebuie să stea în trafic, prin alte modalități alternative.

Așa ceva nu este posibil într-o țară care vrea să fie membră cu drepturi depline și respectată în Uniunea Europeană. De aceea, eu consider că autoritățile statului, indiferent de culoare politică, trebuie să-și facă datoria. Pentru că numai așa putem câștiga încrederea cetățenilor în democrație și în statul de drept, și în instituțiile statului. Pentru că, până la urmă, suntem plătiți de către cetățeni, ca prin instituțiile statului să le oferim cele mai bune servicii.

Cosmin Prelipceanu: Concret, ce ați fi făcut dacă ați fi constatat că sindicaliștii nu vor să muncească, deși greva a fost suspendată de instanță?

Emil Boc: Aș fi pus în executare silită această decizie a instanței de judecată, căutând mijloace alternative. În primul rând, i-aș fi dat afară imediat pe cei care nu aplică o sentință judecătorească, cu dosarele penale aferente, și aș fi găsit mijloace alternative ca să fac serviciul funcțional. Nu am detaliile la îndemână, dar pe acest principiu aș fi acționat. N-aș fi stat să mă rog de nimeni, când am o decizie judecătorească în folosul cetățenilor.

Andrei Buda

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel